Toată educația de care aș fi avut nevoie

Andrei Crăciun

4 April 2016

Andrei 2Mai ţineţi minte cum începe Marele Gatsby? Marele începe cu constatarea că nu trebuie judecat un om fără să ţii seama de ceea ce l-a adus acolo unde e. De când cu Scott, ţin să precizez de la început de unde vin: am avut norocul să mă nasc şi să trăiesc până la majorat într-o familie de intelectuali. Ghinionul a făcut ca aceşti intelectuali să fie profesori de matematici. Glumesc. A fost bine şi aşa.

Am avut în casă cărţi de Dostoievski şi cărţi dedicate deschiderilor din şah. Am fost lăsat să învăţ şi nu mi s-a impus nimic. Am fost preocupat de box şi de şah şi de balet, concomitent. Nu m-am ferit de paradoxurile multiple.

Ai mei sunt cu doar douăzeci-şi-puţini ani mai în vârstă ca mine. N-au exersat în contra mea rigiditatea. Maică-mea m-a scutit de toate aspectele practice şi neplăcute ale vieţii. Taică-miu, la fel.

N-aveam mare lucru de făcut: trebuia să mă duc pe la şcoală şi să învăţ şi eu pe acolo. Ceea ce am şi făcut. Am terminat cu bine învăţământul obligatoriu. Am avut medii de tocilar (9.98 – clasele I-VIII, 9.40 – liceu, 9.80 – Bacalaureatul), foarte utile dacă voiai să impresionezi o mătuşă, un unchi. Nu mă interesa aspectul. N-am fost niciodată tocilar. Nu ţin minte să fi făcut vreodată vreun efort aparte în actul studierii. Mă dedicam exclusiv lucrurilor care mă interesau. Le ignoram pe celelalte, dar, din conformism, luam şi acolo note bune, încât toată lumea să fie mulţumită şi să fie menţinut status-quo-ul, căci, la rigoare, nu mă omoram cu firea, şi îmi convenea situaţia.

Cameron Bloom

©Cameron Bloom

Pe la nouă ani am suferit un accident care m-a scos dintre cei apţi fizic pentru eforturi substanţiale şi mi-a lăsat nişte cicatrici în psihic vreme de un deceniu şi jumătate. Am stat mult timp în spital printre oameni cu mâini şi picioare amputate. Era vorba să-mi taie şi mie o mână, dar, cumva, am scăpat.

Am vrut apoi să mă fac preot. Am citit Biblia. De vreo trei ori. Am renunţat. De fapt, ştiam foarte bine că, în adânc, vreau să fiu ziarist, să scriu oricum. M-am îndepăratat de matematici, pentru a mă individualiza, iar asta a fost şi bine, şi rău. Nu voiam să fiu copilul părinţilor mei, fiindcă nu suportam ideea îngustă a majorităţii oamenilor că viaţa mea ar trebui să fie anume aşa.

Aşa că am luat-o în direcţia opusă. Îmi şi plăcea. Dintotdeauna mi-a plăcut să ascult şi să spun poveşti. Aşa am ajuns aici. De pe aceste poziţii vorbesc – de om care a trecut prin şcoala asta elementară (nu vă mai bag în discuţii despre facultăţi şi alte aspecte), urmând-o şi dispreţuind-o totodată.

Toată viaţa, întrebarea cea mai importantă mi s-a părut: de ce? Am fost sincer preocupat de cunoaştere, mi-a plăcut să aflu, să ştiu, să spun mai departe, şi pe vremea aia nu exista nici google, nu exista nici wikipedia. Dar şi mai mult îmi plăcea să înţeleg.

Eram împotriva papagalilor, a învăţatului mecanic, eram împotriva comentariilor repetate la virgulă. Îmi plăcea să gândesc cu capul meu, îmi plăcea luciditatea şi nu aveam prejudecăţi.

Am avut mereu prieteni din toate mediile sociale, şi bogaţi, şi amărâţi, şi golani, şi premianţi. Am încercat să iau de la fiecare ce era de luat şi nu i-am exclus, consecvent, decât pe imbecili (proştii periculoşi). Pe aceştia, da, i-am ocolit. Nu regret.

Pe la doişpe ani a avut loc a doua mare răscruce a vieţii mele. Ne-am mutat de pe aleea copilăriei, într-un loc unde nu cunoşteam pe nimeni. Am început să  citesc şi mai mult.

Am terminat de aproape douăzeci de ani şcoala generală. Dar nu pot spune că sunt rupt de realităţile sistemului de educaţie din România. Am şi predat. Nu în învăţământul de stat. În proiecte pe perioade scurte, în special jurnalism. Am predat lăutăreşte, după ureche, mai mult povestind din ce-am învăţat. Dar am avut în vedere un aspect fundamental: adevărul. Am încercat să nu îi mint pe copii. M-am simţit foarte minţit în şcoală. Şcoala românească făcea o bună propagandă dresării oamenilor, uniformizării lor, amputării personalităţii lor, anihilării pasiunilor lor. Ştiam că elevii întâlnesc foarte puţini adulţi în afara celor din familie şi a profesorilor. Trăiam toţi într-o bulă.

M-am gândit, mai ales în ultimii ani, la cât de inutile au fost zeci de ore pe care le-am petrecut în bancă, la tot timpul acela pierdut, în care nici măcar să citesc nu aveam cum. Profesorii mediocri solicită atenţie la inepţiile lor. Şi prezenţă. Prezenţa e foarte importantă.

Rândurile pe care le citiţi acum au fost scrise, la mine în cap, în timp ce aşteptam la o coadă, într-un aeroport. O coadă românească. Priveam în jur către oameni. Unii cu mai multă şcoală, unii cu mai puţină, unii care ştiau între ce ani a domnit Ştefan cel Mare şi erau convinşi că astfel ştiu istorie, dacopaţi, oameni care au învăţat pe de rost formule şi cunosc, în intimitate, tabloul lui Mendeleev, oameni convinşi că pe vremea lor se făcea carte, nu ca acum, ignoranţi desăvârşiţi, oameni care nu ştiu dacă pământul se învârte în jurul soarelui sau invers şi nici nu îi înteresează, oameni care nu înţeleg nimic din frumosul din artă şi din viaţă, oameni mutilaţi, oameni care au scăpat, oameni isteţi, oameni care n-au  citit nicio carte, ceea ce nu i-a împiedicat să aibă succes în înţelesul comun al succesului în mileniul curent, tineri derutaţi, tineri care ştiu ce vor, copii pe care îi puteam vedea aievea aşteptând să li se pună badge-ul de gât şi să intre în turma corporatiştilor, oameni care îşi urmau pasiunile, viitoare prostituate, actuale prostituate, tineri condamnaţi la munci periferice, bine îmbărcaţi, prost îmbrăcaţi, cu telefoane scumpe, tânjind după telefoane scumpe, în trening, graşi, cu burţi de bere, traşi prin inelul sucurilor naturale, tot felul.

Atunci am scris toate acestea. M-am gândit, deodată, la toată educaţia de care aş fi avut nevoie în şcoală ca să ajung om întreg şi nu mi s-a dat. Am făcut o listă scurtă. Nu-mi fac iluzii că un cuvânt din ce scriu eu aici ar putea fi luat în serios în mod oficial. Dar poate că va fi luat în serios în mod neoficial, poate că unii cititori vor înţelege că îşi sunt ei înşişi universităţi şi se vor construi.

Dacă aş avea putere, aş regândi întregul sistem de învăţământ pe baza acestor tipuri de educaţie integrată, multidisciplinară. Ar fi o trecere utilă de la secolul XIX la secolul XXI. Dar, na, astea sunt doar gânduri la coada românească, în aeroport.

 

1. Educaţia sentimentală

Titlul este flaubertian, fireşte. Dar ne lipseşte aşa ceva: nu învăţăm despre emoţii, despre cum să iubim şi cum să privim şi dinspre celălalt.

2. Educaţia financiară

Dacă am fi ştiut mai multe despre finanţe (nu teorii sterile lătrate de la catedră de oameni tot mai plictisiţi de rutina stupidă a muncii lor), am fi evitat dezastrele care devin vieţile noastre predate Zeului-Ban. Dar nu ştim, pentru că nu am învăţat niciodată aşa ceva.

3. Educaţia juridică

Mi se pare mai util decât studiul euglenei verzi (nu că ar fi ceva rău cu euglena) să înţelegi cum funcţionează un stat de drept, un minim care să te ajute să supravieţuieşti în jungla vieţii adevărate.

4. Educaţia civică, politică şi administrativă

Suntem hamsteri pe roata neputinţei fiindcă ştim prea puţin despre drepturile şi obligaţiile noastre de cetăţeni, despre cine ce face în politică şi administraţie. Şi, neştiind, reducem totul la această perfectă oglindă a impotenţei noastre de a progresa: „ăştia”

5. Educaţia sexuală

E totuşi mileniul al III-lea. Să fii privat de o educaţie sexuală sănătoasă e tot o condamnare la cercul subdezvoltării.

6. Educaţia în ştiinţele exacte

E frumos şi cu paharul Berzelius, nu spun nu, dar parcă oamenii ar avea totuşi nevoie să înţeleagă, în concret, cum le folosesc matematica şi chimia şi fizica şi biologia. Nu o să fim toţi ingineri, şi e bine că nu o să fim, dar parcă altfel savurezi principiile termodinamicii atunci când şi înţelegi, totuşi, ceva din ele.

7. Educaţia  spirituală şi religioasă

Dacă în loc de recrutare şi propagandă religioasă am avea un studiu nuanţat asupra credinţelor oamenilor de pretutindeni şi dintotdeauna ar exista poate mai puţini adulţi fanatici, mai puţini gata să dea în cap fiindcă unul  crede în atotputernicia Zeului-Vacă şi altul în atotpoternicia Zeului-Bursuc.

8. Educaţia artistică

Tinerii trebuie să aleagă pe ce drum să meargă. Cu excepţia celor înzestraţi, alegerea aceasta, îndeobşte, durează. Şi atunci trebuie să ai o bază în pictură, în literatură, în sculptură, în muzică, în cinema etc. Imaginaţi-vă, doar frumuseţea unui curs de cinema neorealist italian.

9. Educaţia  în sensul înţelegerii culturilor şi civilizaţiilor

Istoria nu este o mecanică a datelor şi nici geografia nu e o înşiruire de vârfuri din ţara noastră (care, fireşte, are toate formele de relief, ce ţară frumoasă avem!) şi nici filosofia nu e o sumă de citate din clasici. Am putea înţelege mai mult din ce s-a întâmplat pe lumea aceasta dacă am privi dinamica relaţiilor dintre oameni, motorul culturilor şi civilizaţiilor, dacă am privi mărirea şi decăderea lor fără patimi înguste. Curiozitatea este singura care te ajută să înţelegi. Minciuna convenabilă nu te duce nicăieri. Te învârţi pe loc, într-o horă care nu e nimic altceva decât o prăbuşire.

10. Educaţia îngrijirii de sine

Aici intră mai multe componente: nu ajunge să sari capra la orele de sport sau să sari de-a dreptul orele de sport. Un om are nevoie să înţeleagă ce este şi cum se foloseşte un trup de om, cum trebuie hrănit (ar strica nişte educaţie în nutriţie?), cum se antrenează pentru a deveni mai rezistent fizic. Un om are totodată nevoie să înţeleagă şi complexitatea lumii virtuale, de exemplu. Şi aici ar trebui să aibă grijă de el – ce să dezvăluie celorlalţi, ce să ţină pentru sine etc..

Tot ce am scris aici e puţin. Să fim sinceri cu noi: avem, public, măcar acest minim? Avem profesori care pot preda în sensul construirii unor oameni autonomi? Rămânem anacronici, recitând capitalele tuturor statelor din America Latină (ei, şi ce?) sau încercăm să înţelegem, cu adevărat, ceva? Alegerea chiar ar trebui să ne aparţină. Dacă am şti că avem dreptul la o alegere.

Uite că m-am adâncit în gândurile acestea. Am aterizat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La aterizare, toţi cei din jurul meu aplaudă furtunos. Scăparăm şi de data aceasta.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

„Vă rog să vă dezbrăcați. De tot!”

Căutări…

Vorbiţi-le astăzi românilor plecaţi din ţara lor despre ţara de dor…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,446 views

Your tuppence

  1. Alina / 27 May 2016 12:02

    si as mai adauga si educatie in ceea ce priveste diversitatea… de gen, ethie, rasa, clasa, varsta, abilitati si dezabilitati fizice…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Doru Morozan / 15 April 2016 10:24

    Liz ! Cam vorbesti aiurea ! Nu crezi (sint susceptibil de asta) ??

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  3. Liz / 5 April 2016 14:44

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 5
    Reply
  4. Andreia / 5 April 2016 13:52

    Sa nu fim negativisti si sa avem incredere,lucrurile se vor schimba si la noi mai incet dar sigur.Nu suntem nici chiar asa de rau -(tu o spui- te simti de ceilalti;iar ca tine cu siguranta mai sunt)-pe cand diversitatea face toata diferenta nu?cum am mai discerne lumina daca nu ar fi intunericul?
    Ideile pe care tu le propui pentru invatamantul de stat sunt aplicate deja dar in invatamantul particular….chiar si asa este un lucru pozitiv,cel putin pentru noile generatii.Cat despre noi ·”vechile” generatii nu ne ramane decat sa ne reinoim tot timpul (se poate studia la orice varsta,inclusiv in stainatate -cine doreste).

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  5. Rodica / 5 April 2016 8:58

    Pai ce spui tu aici…..ar insemna sa traim intr-o lume ideala daca lucrurile ar sta asa.Ceea ce traim inseamna diversitate si cred ca e bine ca este asa.Altfel.am deveni cu totii niste destepti.culti si plini de calitati.Ori lumea nu a fost si nu cred ca va fi vreodata asa.Impresia mea este ca mergem spre o educatie din ce in ce mai precara,calitatile oamenilor sunt tot mai greu de gasit…..binenteles “calitate”insemnand pt fiecare altceva.

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro