Tom at the Farm

Marius Iacob

16 February 2015

Marius IacobTom à la ferme este un film al înfiorător de tânărului regizor și actor canadian Xavier Dolan, cu care a câștigat în 2013 premiul FIPRESCI la Festivalul de la Veneția.  

Aujourd`hui c`est comme une partie de moi qui meurt, et puis je n`arrive pas à pleurer. J’ai oublié les synonymes du mot «tristesse». Maintenant ce qu`il nous reste à faire, sans toi, c`est te remplacer.  

Câtă nostalgie ascunde însemnarea asta! Scrisă la plural – ce qu`il NOUS reste – ceea ce NE rămâne de făcut, ca și cum vorbesc între ele (și scriu pe șervețel) două identități, nu una singură: cea a persoanei, și cea de cuplu.

Mi-am amintit despre acest citat din debutul filmului într-o dimineață, când m-am trezit pe un moment de nostalgie heterosexuală. De fapt, citatul nu mi-l aminteam deloc. Ce-mi invadase memoria (sau alte simțiri, pentru că Alzheimerul pare deja pe drum), era o intensă senzație de nostalgie. Nostalgie salvată în memoria mea cu un link spre aceste cuvinte. Am stat o vreme până să-mi amintesc contextul, după care m-am întrebat stupefiat: cum pot să exprime tocmai cei pe invers, și încă atât de frumos, sentimente ce par a fi fost lăsate pe pământ doar pentru a face posibilă conviețuirea între genuri?

tom

Citez aproximativ (din aceeași memorie, elefant lipsă) pe Xavier Dolan: ideea acestui film mi-a venit urmărind la Théâtre d’Aujourd’hui piesa lui Michel Marc Bouchard, în care m-a frapat adevărul expresiei că primul lucru pe care-l învață homosexualii, înaintea iubirii, este minciuna.

***

Multe cronici invidioase la adresa acestui film! În presa de la noi, Mirona Nicola: Xavier Dolan se decide să creascăCum să regizezi tu, d-apoi să mai și joci în rolul principal, la 20 de ani? The Hollywood Reporter’s  sugerează cum că Xavier ar fi narcisit: “Dolan este un actor suficient de talentat ca să-ți atragă atenția, dar comite un accident cu acest quasi-thriller”. Și David Rooney continuă: “Este greu să iei filmul în serios când, scenă după scenă, explorează fața regizorului până la leșin. Suntem intoxicați de imagini cu Tom – la volanul mașinii sale, apoi alergând pe slow motion prin lanuri de porumb cu freza blondă dansându-i în vânt, șezând meditativ pe pat în lenjerie intimă, sau privind pe fereastră ca Anne Hathaway în  Mizerabiliicu o lacrimă curgându-i pe față”.

După publicarea reviewului, Xavier Dolan a postat pe Tweeter o replică la critica lui Rooney: “You can kiss my narcissistic ass.”

Pe Marius îl găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

La naiba cu iubirile imposibile!

Căutări…

Un sărut cât toată dragostea neîmpărtășită a tuturor fetelor din lume

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
575 views

Your tuppence

  1. Marius / 18 February 2015 13:43

    Da, pentru că este un regizor de urmărit!
    Aștept și alte comentarii, după ce vedeți filmul…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. S.F. / 18 February 2015 12:51

    In sfarsit un review pozitiv! 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro