Tot ce aţi vrut să ştiţi despre sexul tare şi nu aţi îndrăznit să întrebaţi

Ioana Bâldea Constantinescu

15 September 2011

Dau pagina. Mi se pare că m-a întrebat cineva ceva, dar ce se întâmplă aici îmi cere o concentrare absolută, aşa că prefer să-mi folosesc neuronii la maximum şi să evit orice posibil stimul auditiv. Ok, s-o luăm de la capăt… Asta până nu scot un Moleskine şi încep să iau notiţe.

„Cum se cheamă cartea ta?”

Se cheamă aşa: Bărbatul de azi explicat femeilor. Tot ce aţi vrut să ştiţi despre sexul tare fără să îndrăzniţi să întrebaţi, de Gérard Leleu.

Înainte să plonjăm împreună într-un moment de fâstâceală curioasă vizavi de acest incredibil compendiu al masculinităţii contemporane, permiteţi-mi să fac două (numai două) observaţii: 1. e şi tot ce nu aţi vrut să ştiţi acolo, în descriere foarte… cum să zic… picantă; 2. e mult mai bine să întrebaţi.

Experienţa mea de lectură nu e dintre cele mai diverse, dar îndrăznesc să cred că nici limitată nu e. Şi, totuşi… cartea asta a fost un pic prea mult pentru mine. Sunt toţi aici – misogini, metrosexuali, moderni, vizionari, patriarhali etc., etc., etc., traduşi în cele mai mici detalii – fantezii, gestică, atitudine, fiziologie, vestimentaţie. De la John Wayne la Clooney. De la River Phoenix la Johnny Depp. De la Sean Connery la Daniel Craig. Un fel de autoservire pentru femeia roboţel, cea pentru care trebuie să existe o carte despre cum se conduce maşina, alta despre cum să-ţi impresionezi şeful, o a treia despre cum să te împaci cu estetica proprie şi opţiunile chirurgicale aferente, în caz că nu te împaci şi, în sfârşit, o serie de autor despre cum funcţionează bărbaţii, cum fac sinapse, de câte ori pe an li se schimbă bateriile şi ce asistenţă se oferă în caz că, totuşi, cel achiziţionat nu reacţionează conform cu instrucţiunile din manual.

De-acord, exagerez. Dincolo de portretul acesta de Stepford hubby, însă, un lucru e cert – nimic pe lume nu mai vine fără prospect. După ce au ţipat ca din gură de şarpe că sunt reduse la statutul de obiect, după ce au ars sutiene şi au distrus opere de artă pe motiv că sunt „prea frumoase”, unele femei au decis că şi sexul opus (eu am să rămân la sintagma asta) merită o soartă similară. Altfel spus, fiind el reprezentat de specimene pasămite la fel de complicate ca şi noi, parcă ar fi mai cuminte să facem noi o cărticică (sau, şi mai deştept, să punem un bărbat să o facă) despre câte mâini şi câte picioare au ei, cum au ajuns de pe Marte până aici şi cum e mai bine să-i abordezi şi să-i întreţii, ca să nu facă scurtcircuit.

Redord, Newman

Literatura de specialitate include varianta cu pretenţii academice – vezi Mark Shoenberg, Psihologia masculinităţii, o lucrare după parcurgerea căreia vei simţi nevoia să afli totul despre relaţia unui potenţial partener cu tatăl lui, cu mama lui, cu animalele de companie ale familiei sau cu membrii echipei de fotbal din liceu, înainte să treceţi la alte subiecte şi… varianta light. Adică ce citesc eu acum. Tot un tratat de psihologie, în formulă fast food. Nu râdeţi, că nu e de râs. Adică, o fi literatura self-help în mare vogă (toţi şi toate ne-am uitat într-un volumaş din astea, măcar aşa, pe furiş, într-o librărie, înainte să cumpărăm, demn, un ghid de călătorie), dar faptul că avem nevoie de dicţionare (cam asta e un studiu de maniera asta) pentru a comunica relativ corect cu sexul… opus e uşor suprarealist. (După încă vreo trei pagini, am simţit nevoia să meditez serios asupra acestei ultime afirmaţii…Poate că încep să mă maturizez…în sfârşit…).

Există, însă, şi o parte bună. Sau, măcar, cu potenţial ludic. De unde altundeva am fi putut afla, de exemplu, că, pentru un bărbat, cel mai puternic afrodiziac este… poezia? (Scrie în carte, la pagina 371, dar, pentru siguranţă, autorul oferă şi o listă de alimente şi ierburi – ginseng, ghimbir, mentă, piper, ţelină, ardei, trufe, fructe de mare, ouă – care trebuie, musai, să existe în dieta masculină, să nu ne auzim vorbe).

Cred că pe la capitolul al doilea, Ce este un bărbat? (răspuns corect – nu e o euglenă), mi-am amintit de un film care a făcut… nu ştiu dacă senzaţie, dar, oricum, bani în 2009 – He’s Just Not That Into You, în regia lui Ken Kwapis, cu Ginnifer Goodwin, Kevin Connolly, Scarlett Johansson, Ben Affleck, Jennifer Aniston, Drew Barrymore şi Justin Long. Da, numai staruri şi starlete, care se analizează până la nevroză şi îşi disecă fiecare vocabulă în nuanţe, tonuri şi reflexe. Orice „nu” e un DA cu majuscule, orice telefon care nu sună e o conspiraţie universală, orice întâlnire e presărată cu simboluri, metafore, semnificaţii profunde şi mai contorsionate ca scrierea hieroglifică. E o punere în pagină vizuală simpatică, deşi facilă, a fixaţiei pentru interpretare. A cărei singură calitate informativă este că, aparent, şi bărbaţii fac acelaşi lucru. Adică şi ei, sau… cei mai mulţi dintre ei îşi imaginează că vorbim în greaca veche şi au nevoie de o armată de prietene, cărţi şi învăţături desprinse din experienţa arareori concludentă a aventurilor altor amici în comunicarea cu purtătoarele de tocuri.

Sincer, dacă iei filmul ăsta şi-l pui cap la cap cu ce te învaţă cartea lui Leleu, îţi dai seama că nici un pahar de apă nu mai poţi să ceri în compania unui bărbat. Probabil va înţelege că-i propui să fugiţi într-o croazieră pe Mediterana şi să aveţi o droaie de copii, toţi născuţi în zodia Peştilor. Criza pândeşte peste tot. Mai ales când comunicarea se petrece pe mail, Twitter, Facebook, MySpace, messenger, sms şi serviciul de mesagerie vocală. Cam asta a devenit stilul epistolar…(Iar Drew Barrymore, specializată, în filmul lui Kwapis, în relaţii virtuale, evoluează cu uşurinţă de la Never Been Kissed (Raja Gosnell, 1999), un clasic al comediei romantice cu lipici la publicul feminin, la personajul pentru care bărbaţii sunt un mesaj într-un Inbox. Dai reply, blochezi sau ştergi mesajul. Şi uiţi că au existat).

De la dandy la metrosexual şi de la macho la intelectualul rafinat, de la samurai şi cavaleri la managerii şi brokerii de pe Wall Street, nu există tipologie masculină care să nu se preteze unui examen exhaustiv la microscop. Cluburile funcţionează ca nişte caste, rivalităţile profesionale ca turnirul de odinioară, adulterul funcţionează ca… adulterul (unele lucruri trebuie să rămână constante, să nu ne dezorientăm complet). Iar rezultatele analizei sunt, de multe ori, de o complexitate care te poate face să fugi mâncând pământul, aşa, ca Forrest Gump. Asta dacă nu te năucesc complet. Dincolo de zăpăceală, însă, nu trebuie să fii expert în creaţia freudiană ca să înţelegi că nevoia asta acută de a vedea până în adâncurile creierului masculin vorbeşte, în fapt, despre nesiguranţa feminină. Şi invers. Semn că misterul s-a demodat teribil.

Există un episod în Sex and the City în care lui Carrie i se explică faptul că logodna lui Big cu Natasha echivalează, semantic, cu mariajul lui Robert Redford (Hubble), în The Way We Were (Sydney Pollack, 1973), cu o „fată simplă”, după ce fusese soţul Barbrei Streisand, alias Katie. Şi când Streisand, care se întâlneşte cu fericitul cuplu pe stradă, îi zice lui Redford „Your girl is lovely, Hubble…”, el înţelege că ea de fapt spune Cefraiereştieuerammultmaisofisticatăşiinteligentăşiarfitrebuitsămăiubeştipeminepânălasfârşitulfilmului!!! Nu toată lumea e Redford, însă… Pardon, Hubble…

Revenind la bărbatul modern, disecat expert în 391 de pagini (după aceea încep ilustraţiile), se pare că el, obiect al curiozităţii nedisimulate de către o femeie care se masculinizează atitudinal pe măsură ce partenerul ei îşi redescoperă sensibilitatea, nu o duce prea uşor. Dacă este să ne luăm după Leleu, „Se întâmplă ca bărbaţii de azi să fie judecaţi fără discernământ de către femeile revoltate contra patriarhatului, în special de femeile cu un animus hiperdezvoltat, altfel spus masculine şi dure. Aceste amazoane ştiu să distingă unde se află adevăraţii lor duşmani, căci noii bărbaţi, foarte sensibili, suferă din cauza comportamentului nedrept.” Uite ceva de reţinut! Bărbatul modern e un fel de Michael Douglas în Disclosure (Barry Levinson, 1994), fugărit de o Demi Moore corporatistă, agresivă şi gata să-i însceneze ditai procesul dacă e lipsită de recunoaşterea farmecelor ei de Circe contemporană.

Psihologic vorbind, însă, Demi Moore şi tocurile ei ascuţite sunt ultima problemă a bărbatului actual (aparent mult mai reprimat ca alte variante ale masculinităţii). Dacă e să ne luăm după manual, pentru a se conforma standardelor feminine ale secolului XXI, el trebuie să lupte cu: a) o tendinţă firească (jumătate atavism, jumătate… tradiţie) către poligamie, b) teama de intimitate, c) un individualism care se bate cap în cap cu stresul unei relaţii. Am mai aflat că nu-i place viaţa de familie şi că poate fi destul de… sucit: „Nu se simte în largul lui cu femeile prea inteligente, mai ales dacă acestea se arată suficiente. Dar se plictiseşte în compania proastelor.” O concluzie de bun simţ ar fi că bărbatul contemporan adoră femeile mediocre… dar să nu ne pripim. Tot cartea rezolvă şi alte mistere, şi anume că subiectului în cauză nu-i plac „femeile prea slabe, nici prea grase”, nu-i plac femeile posesive, sau agresive, sau vorbăreţe, sau deprimate, sau care au prea mult succes, sau care vorbesc prea mult despre alţi bărbaţi, sau care nu vorbesc deloc, nu-i plac femeile prea accesibile, la fel cum nu-i plac nici cele prea… inaccesibile.

Capitolul continuă, dar eu am preferat să decid că vorbim, pur şi simplu, de un personaj foarte echilibrat. (E adevărat că am stat, pe urmă, vreo două ore pe www.askmen.com, şi mi-am completat cunoştinţele cu un articol din Times online, semnat de Laura Nolan. Să nu-l citiţi! Scrie acolo că după 25 de ani toate femeile li se par bătrâne. Dixit Robin Dunbar, profesor de antropologie la Oxford).

Recunosc că nu am terminat cartea lui Leleu. M-am simţit total depăşita şi vag intimidată. Ca să nu spun că începusem să văd enigme peste tot şi să suspectez silogisme în spatele unui simplu… smiley. Trimit şi primesc şi eu mesaje pe Facebook, dar cu prospectul de folosire a bărbatului… mai greu. Prefer studiul de caz. E mai concludent. Şi poate-mi fac un cont pe Myspace.

Poate…

Tot ce-am scris mai sus se putea numi la fel de bine “Despre literatură self help şi comedii romantice, în secolul nevrozei” sau “Never Been MySpaced”. Dar probabil că nu aţi fi ajuns până la capăt. 🙂



Citiţi şi

Femeia în… albastru – Lady Macbeth/The Young Lady

Malala, un vis împlinit – studentă la Oxford!

Vezi că în weekend plouă la Paris!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,205 views

Your tuppence

  1. Ryo / 7 February 2015 20:30

    Faza cu “toate femeile li se par batrane dupa 25 de ani” o fi valabila la anglo-saxoni si francezi, ale caror femei imbatranesc cu viteza luminii de la aceasta varsta incolo. Asta explica si dezvoltarea teribila a industriei cosmetice la ei.. Romancele n-au a se teme, gena tare, rezistenta la soare si geruri ;), generalmente de sorginte mediteraneana, tine a long, long time :).
    Eu era sa fac niste gafe colosale in Franta pe teme de-astea…crezand ca-s mai in varsta de cat erau respectivele. Iar barbatii nu se prind nici de-ai naibii cati ani am, vreo cativa au avut un soc vizibil cand le-am spus. Ha haaaa :))).

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  2. Dan / 9 February 2014 10:26

    Cum sunt barbatii? Uitati-va in oglinda, adaugati elemente anatomice, scoateti o gramada de gramada de analize (de genul: daca a spus asta probabil gandea aia…), si ati dat exact de definitia barbatului.
    Acum, in ce priveste atractia dintre cele doua sexe, e un pic diferit. In primul rand barbatii nu au preferinte. Barbatul are preferinte. Se aplica zicala “fiecare sac are petecul lui”. Un prieten foarte in varsta ii spunea nepoatei sale, de fata cu mine cam asa: fato, daca iti place de un baiat scrie pe o placuta: “imi place de tine’. Daca se uita la placuta debusolat arata-i partea opusa a placutei: “Da, chiar de tine”. Daca in continuare nu spune nimic da-i in cap cu placuta. Povestea cu cetatea cucerita… cu cat mai greu, cu atat mai bine… e cam apa de ploaie. E valabila doar cu conditia sa-ti placa cuceritorii. Numai sa nu uiti ce se intampla cu o cetate dupa ce este cucerita. De regula este distrusa, arsa si lasata in uitare. Ca sa continui pe aceeasi tema, cetatile care se predau sau deschid portile, beneficiaza de continuitate…
    Si, ca sa revin la normal, e mai bine sa spui ce vrei, sa anunti, sa “dai cu tablita in cap” daca este nevoie, indiferent de situatiile, poate ridicole, incercate deoarece, pana la urma, conteaza rezultatul, anume o viata alaturi de persoana pe care o iubesti si te iubeste.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 0
    Reply
  3. Carmen / 8 February 2014 13:19

    Ioana!!! Mi-a placut tareeeee articolul! Felicitari!! Astept si altele!!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. De ce nu iubim femeile deştepte – Men Talk | Catchy / 8 February 2014 12:46

    […] Femeia modernă, independentă (cum ar arăta, oare, lumea aceasta, dacă ar fi construită dintr-o singură cărămidă?), femeia care reușește în viață numai prin puterile ei, este o femeie deșteaptă. Poate tocmai de aceea a și găsit de cuviință să își reverse oful singurătății asupra incompetențelor masculine: bărbaților nu le plac femeile deștepte… […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Cum să | Catchy / 11 May 2012 15:11

    […] Despre un manual de folosire a bărbatului citiţi aici. […]

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  6. Tino Pagno / 21 December 2011 16:03

    Om sunt si nimic din ce e
    omenesc nu consider a fi strain
    de mine”
    Cu modestie pentru calitati si
    onestitate pentru lipsuri si
    defecte,nu neg ca nu ma regasesc
    in majoritatea tipologiilor
    reprezentate in recenzie…

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  7. Lenuta Enache / 15 September 2011 22:07

    Multumim pentru articol!!!!
    Meritam :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro