Tot ce simțim și gândim se-așază încetișor pe chip

Laura Brînzoi-Nuță

9 June 2015

laura-brinzoi-nutaOamenii se-mpart în optimiști sau nu, după cum în egală măsura îl au pe Dumnezeu ori nu…

Eu, la-nceput, februarie, la sfârșit. Ea calcă mărunt. Un braț lângă măicuța tânără, celălalt sprijină peretele turcoaz rece, al unui spital. N-ar fi venit, dar tusea ce-o însoțește de ceva vreme o supără. Nici de somn și nici de hrană n-o doare pe ea, dar rugăciunea cere liniște și, de când cu tusea, nu o mai are.

Patul ei e lângă ușă. N-ai cum să n-o zărești de cum intri. Și-odată cu ea atingi liniștea. Atâta pioșenie și sfială în privirea și-n jurul ei că nici vorbele nu mai vor sunet. Îți vine să-i vorbești în șoaptă precum răspunde și ea. De la prea multă pace. A ei. Chipul și mâinile. În rest nimic nu trădează vreun semn al vârstei și corpului ei firav. Baticul alb îi încadrează atât de fin fața și-i netezește parcă semnele vremii. Ori poate pacea, numai a ei.

Ați observat? Pe măsură ce trece timpul, ce purtăm sufletește cu noi se-așază încetișor pe chip. Cu vremea, tot ce simțim și gândim nu mai poate fi ascuns. Ridurile iau forma sufletelor noastre. Și pe cât de senini ori mai înverșunați am fost, așa ne-apar linii curbe ori unghiuri ascuțite.

Liniile ei erau la fel de blânde după cum și trăise. Ba, discret, un zâmbet mărunt însoțea fiecare vorbă. Venise să-și aline nevoile și alina ea. Cu vocea, privirea și chipul. Mi-am zis atunci, că n-ar mai trebui să mă tem de timp, oricum trece. De urmele lui să am grijă. Iar acum, uitându-mă-n jur, realizez că nu crema hidratantă se ocupă de ele, ci doar ce duc cu mine și uneori nu se vede…

monah_8

Investigațiile uzuale au descoperit o afecțiune cruntă. Boala aia rea, mamă, cum zice bunica. Oamenii simpli, în liniștea și neștiința lor cred că, adesea ceea ce nu spui nici nu există…

Într-o dimineață c-un soare ce-ar fi intrat pe fereastră, m-am așezat cu grijă pe patul ei. Cu grija ei. A gândurilor ei. Să-i spun că tusea a fost numai anunțul și ce-am găsit nu-i bine, că tot ce s-a făcut e numai începutul și că e nevoie de alte încercări și acordul ei. Era atât de lucidă și senină! O priveam cu drag pe măsură ce-mi țintise ochii și-mi citea și cuvintele. Nici o grimasă nu i-a trădat sufletul. Nici o veste n-a clintit-o. A așteptat să termin. Mi-a prins mâinile de copil în palmele ei mai vechi și netede. A și zâmbit. Nu e nimic. Am locul meu. Măicuțele s-au ocupat de el în tot timpul ăsta. E curat, au pus și flori. Când va fi, merg în liniște, acolo. I-am strâns atât de tare mâinile și-am privit-o atât de adânc ca și cum aș fi vrut să iau ceva din ființa ei…

Sunt oameni care vor totul fără să-și asume nimic. Alții sunt atât de prezenți în deciziile lor încât sunt buni de luat în lupte. Cu toată puterea și liniștea lor. Noi de care-om fi?!

Pe Laura o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Și zici tu că stăm cu “șmecherii” pentru că ne place bătaia și violul?!?

Eşti muza mea, copila mea, femeia mea, iubita mea!

Când m-am despărƫit de el, a început nebunia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,224 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro