Tot

Laura Baban

4 April 2014

laura babanAm împărțit aceeași farfurie. Ți-am luat cartea de pe piept când adormeai citind. Stingeam veioza, închideam ochii și-mi aduceam tâmpla lângă umărul tău. Apoi adormeam. M-ai așteptat în prag, m-ai întrebat cum mi-a fost ziua. Te-am îmbrățișat strâns la curbele când înclinai motorul atât de tare că eu țipam în cască. Mi-ai mângâiat mâna în timp ce mângâiam blana cățelului nostru. Am strâns împreună cioburile primei căni cu flori pe care o primiserăm de casă nouă. Am întins rufele împreună, ne-am spălat pantalonii de noroi cot la cot, dând săpunul din mână în mână. Am stors un urs de pluș, eu boțindu-l cu picioarele, tu cu mâinile. Am râs de-atâtea ori, seri, dimineți, ore de ceai, ore de beznă, ore întregi. Am pedalat unul lângă altul până ne claxonau mașinile, căci bicicliștii nu au două benzi. Dar noi aveam lucruri de povestit. Am împărțit cel mai iute ardei și-am lăcrimat amândoi deasupra lui. Am pierdut trenuri, am găsit luminișuri, ne-am scăldat în iazuri, am urcat munți, am rupt papuci, am pătat rochițe, am mâncat pateu cu biscuiți într-o parcare. Am lipit afișe cu patru mâini când Tic a plecat. Am plâns amândoi în mijlocul străzii, frunte în frunte. Am ars prima noastră friptură, am rupt prima demisie, am semnat prima carte. Am udat singura floare pe care o avem în casă, am șters împreună apa ce-am făcut-o pe jos. Am împărțit o pereche de șosete. Ți-am bandajat capul, iar tu mi-am bandajat coatele și genunchii.

iubiți

Am inventat povești și-am zâmbit către toți gură-cască. Tu îmi încheiai rochiile, eu puneam bateria aparatului la încărcat. Eu făceam ceai pentru drum, tu umflai roțile bicicletelor. Am dormit împreună în cort, pe podele, pe bănci de tren, pe o singură saltea, pe un singur scaun. Am strigat prin tunele, ne-am vorbit în șoaptă în case străine, ne-am luat unul altuia apărarea. Tu-mi făceai focul în sobă, eu îți curățam portocale. Ne-am certat și ne-am împăcat. Am făcut focul în pădure, am făcut oameni de zăpadă cu picioarele în sus, am aruncat pietre în lacuri și-am coborât văi lungi în viteză. Am sărit garduri și-am furat mere și porumb. Ne-am rătăcit în câmp noaptea. Mi-ai încălzit picioarele, ți-am așezat părul ciufulit. Eu îți făceam ceaiul prea dulce ori prea amar, tu puneai mereu prea mult piper. Ne-am consolat unul pe altul, am făcut mișto unul de altul. Ne-am îmbărbătat de atâtea ori. Ne-am încălzit în serile de iarnă și ne-am bătut cu apă în zilele de vară. Am mâncat cireșe cocoțați pe aceeași scară. Ne-am fugărit și ne-am așteptat unul pe altul. Am împărțit zile și nopți. Am împărțit tot.

E doar așa, un inventar, să nu uit. Nu trebuie să treacă o duzină de ani ca să-l fac. Nu trebuie să fie o aniversare ca să-mi amintesc. Nu trebuie să moară unul din noi. E doar pentru că zi de zi, noi doi ne avem doar unul pe altul. Aproape-aproape. Cu totul.



Citiţi şi

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

Bunica se pregătește să plece…

Femeile nu se simt nici femei pe deplin, dar nici bărbați perfecți nu pot ajunge

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,461 views

Your tuppence

  1. Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W14, 2014) / 7 April 2014 14:26

    […] Tot – catchy.ro230 shares 138 comments 1406 likes 4 tw. trackbacks 250 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. VictorCh / 5 April 2014 11:45

    Minunat!
    Este splendida (in optica mea, in felul in care vad eu lucrurile, acum la batranete) in special insasi ideea “inventarului” timpuriu, cea prezentata in ultimul paragraf.
    O singura observatie / completare: atunci cand mergeti alaturi pe bicicleta (pe carosabil) sunteti participanti la trafic si trebuie sa respectati aceleasi obligatii si aveti aceleasi drepturi ca si ceilalti participanti – intre altele, aveti dreptul sa ocupati o intreaga banda de circulatie. Dealtfel, eu va si sfatuiesc ca – daca / atunci cand mergeti in paralel – sa nu va restrangeti langa bordura, ci sa va ocupati (complet) banda, nelasand loc masinilor sa va depaseasca decat schimband banda (ca atunci cand depasesc o masina), comportamentul mai ingaduitor putand sa dea nastere la pericole daca vreun sofer se hazardeaza sa va depaseasca atunci cand e de parere ca locul este aproape suficient.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  3. Laura / 4 April 2014 14:09

    Foarte frumos, Laura!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. Viața la Cluj « My Coffee Cups... / 4 April 2014 13:41

    […] citit articolul ăsta pe Catchy.ro. Am zâmbit pentru că am bifat prea multe și am adăugat în gând multe multe altele. “Nu […]

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro