Totul era comestibil la ea

Constantin Ciucă

3 October 2015

constantin ciucăAm cunoscut în tinerețe o domnișoară din bucile căreia, dacă îi dădeai drumul singură pe stradă, bărbații se hrăneau cu fantezii cât să le ajungă pentru săptămâni și luni întregi. Totul era comestibil la ea: și sânii umflați cu pompa, și obrajii de nou născut, și pepenii rotunzi ai bucilor, și prunele groase și dulci ale buzelor, și castraveciorii delicați ai degetelor. Era, din cap până în picioare, o vitrină ambulantă a Paradisului pe lângă care, trecând, bărbații salivau, suspinau, imaginau, fluierau, se atingeau pe părți. Un corn al abundenței proaspăt și fermecător din care bărbații se înfruptau cu țâțe și c_r după bunul lor plac și din care mulți pofticioși își luau și acasă, pentru seara, la culcare.

Cu adevărat spun că era un eveniment hormonal cosmic de excepție! Un fel de Supernova a foliculinei!

Totuși, în mod oarecum paradoxal, motivul pentru care tânăra aceasta mi-a rămas în memorie este cu totul altul decât cel despre care s-ar putea crede la prima vedere.

ceas

Pe jumătate din neatenție, pe jumătate din întâmplare, am ajuns să locuim o vreme împreună în garsoniera mea de la etajul patru în dezordinea căreia eu mă simțisem foarte bine până atunci. Doar că, după ce a intrat și i-a trecut primul moment de stupefacție, ea s-a luat cu mâinile de cap și a exclamat îngrozită:

– Doamne, ce e aici la tine!!

Mă uit în jur îngrijorat. Eram foarte mândru de garsoniera mea.

– Cum adică ce e la mine aici? întreb, neliniștit.

Ea dă într-o parte și-n alta din claia neagră pe care o purta pe cap sub numele de coafură și arată cu mâinile prin cameră:

– Păi, tu nu vezi?

Mă uit în propria mea cameră cu o bruscă curiozitate  ca și cum atunci o vedeam prima dată. Toate mi se păreau la locul lor. Nu văd nimic.

– Ce să văd, dragă?

Se duce lângă șifonier, se apleacă.

– Ia uite, șosete! Și ridică într-adevăr o șosetă care nu știu cum naibii ajunsese acolo!  Ooo, continuă ea. Ia uite, chiloți. Semințe. Păianjeni… Pe urmă pune mâna pe perdea de parcă ar atinge o broască râioasă: Și asta-i perdea?

Și în timp ce face toate astea se fâțâie prin fața mea între șifonier și fereastră în fustița ei de blugi irespirabil de sexi care mai mult îi descoperea picioarele decât i le acoperea. Mă uit la ea cum se apleacă și cum examinează locul și toată inspecția asta a ei face ca în pantalonii mei să crească ceva. Brusc, simt că o doresc insuportabil. Mă apropii de ea și dau să o cuprind cu brațul peste umeri ca să o trag spre canapea. Doar că ea se trage în spate, mă oprește cu mâna la distanță ca pe un purtător periculos de febră aftoasă și mă întreabă ferm:

– Aspirator ai?

După ce ea a îmbrăcat halatul meu de baie și a luat aspiratorul în mână, casa și viața mea nu au mai fost niciodată la fel.

Cămășile și puloverele erau mai corect aliniate în șifonierul meu decât la H&M, iar prosoapele de la baie făceau un unghi drept perfect. În oglinda de pe hol nu mă văzusem atât de clar niciodată.

Mă simțeam foarte vinovat.

După ce a dat jos halatul și l-a pus direct în mașina de spălat, zic, reparatoriu:

– Hai în oraș să mâncăm ceva. O pizza bună! Yummi, yummi! Zic și mimez cum se mănîncă adică pizza.

Ea se uită la mine cu îngăduință, ca la unul care nu și-a luat încă pastilele. Se duce glonț la frigider și îl deschide. Apoi o aud:

– Ceapa unde o ții?

Ceapă?! Dumnezeule, dar eu nu țin ceapă în casă.

– Cred că s-a terminat, zic ca s-o dreg.

Dar ea mă execută pe îndelete.

– Păi, nici ouă văd că nu ai. Niciun fel de legume. Nici brânză…

Și după ce deschide ușa la congelator îmi aplică lovitura de grație:

– Aaa… păi tu nici carne nu ai!

Nu. Nu m-a părăsit. Mi-a făcut doar o listă de cumpărături și mi-a explicat pe îndelete, ca la handicapați, pe culori și pe desene, din ce raion al supermarketului se cumpără fiecare aliment. A zis că ar fi mers și ea cu mine dar trebuia să rămână pentru că aragazul avea butoanele unsuroase și voia să le frece puțin.

M-am uitat pe lista făcută de ea. Avea un scris de mână absolut fermecător, egal și curgător ca o pictură. Nu, nu era a bună! Doamne, zic, ce mă mai așteaptă oare cu femeia asta?

În după amiaza aceea m-a răsfățat într-atât  încât am început să mă privesc pe mine însumi cu alți ochi. Mi-am schimbat părerea despre mine. Eram din ce în ce mai convins că toată viața mea făcusem numai fapte bune, iar acum Dumnezeu mă răsplătea. A gătit de toate, de la chiftele cu măsline la sosuri fantaste cu iaurt și mărar și m-a servit pe masa din bucătărie ca pe un sultan mofturos până ce m-a luat o amețeală și mi s-a întunecat vederea.

Parcă mă lua un leșin.

Și am adormit dus pe canapea.

Când am deschis ochii, era lângă mine. Tot trupul ei frumos și tare ca de silicon sanitar se potrivise în lungul trupului meu și toată fierbințeala ei  trecea acum în mine. Nu făcea nimic. Stătea doar și se uita la mine cum dormeam. Cred că mă studia. Când am deschis ochii, a zâmbit. M-a cuprins o bucurie de neînțeles. I-am pus mâna în păr și am mângâiat-o pe cap. Am alunecat cu mâna în jos pe gât și mi-am răsfirat degetele peste umerii ei, iar apoi am dus mâna mai departe până peste bucile ei minunate. Am mângâiat-o cu drag. Ea s-a mișcat puțin, s-a aranjat să se lipească mai bine de mine și a gemut usor. Am alunecat cu mâna până pe coapse și i le-am mângâiat și le-am mângâiat și pe ele urmând conturul curburii lor. Apoi mâna mi-a alunecat  sub fustiță și de acolo în chiloței. Am început să o ating ușor. Ea a închis ochii pe jumătate, a început să geamă încet și să miște lent din fund în cercuri mici… Oh, eram îngrozitor de excitat. Am atins-o acolo îndelung până am simțit că nu mai pot. Era momentul dragostei. Mi-am extras cu atenție mâna dintre picioarele ei ca să mă deschei la cămașă și să mă dezbrac.

Am văzut în viața mea femei cărora le place să îți lingă degetele după ce le-ai mângâiat acolo, jos. De aceea nu m-am mirat când ea mi-a prins mâna, mi-a strâns-o ușor în a ei, m-a privit în ochi și a dus vârfurile degetelor mele la gură. Le-a luat în gură, le-a purtat peste buze și peste nas. Doar că viața bate filmul. Exact când turbam de excitare, ea se uită la mine și, cu degetele mele încă lângă gură, spune neutră:

– Să știi că miroși a chifteluțe!

Mă ia o amețeală.

– Da, da, șoptește ea concentrată, încă adulmecând degetele. Și puțin a oregano! Pe ăsta mic!

***

Cum spuneam însă, motivul pentru care tânăra aceasta mi-a rămas în memorie este cu totul altul decât cel despre care s-ar putea crede la prima vedere.

Și asta pentru că timpul ei nu era unul astronomic, cu cicluri cerești, solare și lunare ca al unui om normal. Nu. Felul în care ea își ținea evidența evenimentelor și își organiza viața nu avea nimic în comun cu vreaun calendar cunoscut. Ea își scria și își ținea minte istoria personală folosind în exclusivitate obiecte de vestimentație și culori. Adică fustițe, bluze și pantofi la care adăuga, ocazional, tratamente cosmetice și gablonzuri.

Cum spuneam, gătea grozav.  Și când gătea, dacă se întâmpla să fiu pe lângă ea, vorbea tot timpul.

– Mai ții minte ce bine ne-am distrat anul trecut la pădurea aia de pe malul apei? zice și toarnă uleiul în tigaia încinsă.

Eu, ocupat cu calculatorul și cu alte nimicuri care îmi mănâncă timpul, nu îmi amintesc.

– Când, dragă?

– Ei, cum nu mai știi? Aveam eu pe mine bluzița aia galbenă cu breteluțe. Îți amintești?  Și fusta portocalie la care i se descususe tivul. Știi?

– Mm…nu.

– Ești culmea. Tu nu mai știi curelușa aia a mea verde de piele cu cataramă?

– Ba da, zic, deși habar aveam de nicio curelușă.

– Păi, o purtam la fustă. Mai știi?

Pune cartofii în tigaie și se întinde după condimente.

– Și tu aveai pe tine blugii ăia cu nasturi la șliț. Nu cu fermoar.

– Zău?! Nu mai știu, pe cuvânt.

– Ei, hai că ești culmea, zice ea trântind ușița de la modulul cu condimente. Păi, eu când m-am tuns?

Mă gândesc că e ceva în neregulă cu mine. Dar de unde Dumnezeu să știu eu când s-a tuns? Zic, fără curaj:

– Parcă luna trecută.

E dezamăgită total. Vine lângă mine și îmi pune mâna pe umăr. Se uită în ochii mei cu ochii ăia ai ei insuportabil de mari și de negri în care încap două girafe în picioare.

– M-am tuns când mi-ai luat tu mărgelele alea verzi mari cu cerculețe de cristal prin ele despre care ziceai ca nu se văd din cauza părului. De-aia m-am și tuns, ca să se vadă mărgelele mai bine. În aceeași zi. Îți amintești?

Nu îmi aminteam nimic. Dar ultimul lucru pe care îl doream era să o fac să creadă că nu îmi pasă. Mă prefac deci că stau și mă gândesc și dintr-o dată izbucnesc cu un entuziasm care reușeșsc să pară natural:

– Aaa, da da! Când aveam eu cămașa aia albastră cu dungulițe albe pe mine și pantofii de trei milioane?

Nu-i vine să creadă.

– Daaa!!! izbucnește bucuroasă ți își împreunează mâinile ca la o  minune. Aia pe care am cumpărat-o odată cu tricoul alb pe care l-ai uitat pe plajă.

Și bucuroasă, vine la mine și mă îmbrățișează. O îmbrățișez și eu cu bucurie că am nimerit hainele stabilind astfel data exactă a ieșirii la pădure de anul trecut. Și stăm așa îmbrățișați câteva momente, în extaz.

Care va să zică, uitasem un tricou alb pe plajă.

– Da, da, da, îmi amintesc, zic eu aiurea, doar ca să zic ceva. Da, ne-am distrat bine. De ce mă întrebi?

– Data viitoare când mai mergem o să îmi pun adidașii ăia noi, să știi. Și pantalonii ăia scurți cu manșetă de la soră-mea. Hm? Ce zici?

***

Adevărul e că după despărțirea de ea, timpul și enigmele trecerii lui nu au mai însemnat nimic pentru mine. Calendarul aztec, pe care savanții s-au chinuit sute de ani să îl descifreze, mie, după tricoul alb uitat pe plajă, mi s-a părut o bagatelă.  Pentru calendarul babilonian, care deși este un pic mai complicat decât cel sumerian, nu mi-au trebuit decât zece minute ca să îl înțeleg.

Îmi amintesc foarte bine lucrul acesta pentru că în ziua aceea purtam pe mine niște blugi care îmi veneau puțin largi și un tricou cu mânecă lungă, alb, cu o pată mică de gem de prune la guler.

 Puteți să vă împrieteniți cu autorul aici sau să aflați mai multe despre el aici.



Citiţi şi

„Nu-i atinge sărutul, nu mi-l șterge încă! Ce mă fac fără el?”

Copilul care a refuzat să crească

Răzbunarea Evelor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,780 views

Your tuppence

  1. sasha / 4 November 2015 0:13

    v funny

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro