Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Trăind în vremea aceea, printre oameni, păsări și fluturi

12 August 2018

andraDumnezeu a dat oamenilor sentimentele, să se îmbrace cu ele, să se hrănească și să își construiască locuințe în care să le fie răcoare vara și cald iarna, exact așa cum ar fi trebuit să fie în locul din care au purces. A pus în grija lor această construcție, pentru că i-a văzut liberi, dezlegați de orice constrângere, fără frică de nimic, nici chiar de el, nici măcar de ei. Și-a spus, în gândul lui înalt, că a venit vremea să se desprindă puțin de ei și să le dea mână liberă, să-și trăiască viața. Copiii se simțeau fericiți, pentru că primeau totul de-a gata, dumicate numai bune de întors de două ori prin gură cât să le simtă gustul, ba unii le înghițeau pe nemestecate. Nu se plângea unul de crampe sau de vreo durere, nici nu existau spitale de pediatrie, ci numai locuri de joacă. Paradis.
Pe la 15-16 ani, începeau să-și simtă, treptat, organele vitale: au văzut că respirau pe un anumit ritm, și că totul se petrecea undeva în coșul pieptului, de unde răsărea soarele în fiecare dimineață. Întâi ca niște gâdilituri, de parcă ar fi fost niște piciorușe de păianjeni căutând umbra, apoi ca niște zbateri volatile, iar spre seară ca niște largi bucăți de pânză care acopereau cu cerul, și bătăile, și respirația. Parcă era ceva care le dădea un sentiment de nesiguranță și de teamă, deși abia așteptau trezirea. Într-un final, au observat că toate acestea au o legătură cu anumiți oameni cu care li se întâlneau pașii, undeva anume, mai departe de ochii lumii. Mai toți simțeau așa, dar nu în același timp.
Se făceau adulți atunci când păianjenii lăsau locul unor libelule de mai mare frumusețea, sau să fi fost oare fluturi? Ar fi prea banal, toată lumea știe că a simți fluturi în stomac înseamnă să te îndrăgostești. Mai bine să le spunem niște păsări delicate, cu pene moi, care nu zburau, ci doar făceau cuib din propriul penaj undeva între coaste, în locul unde se naște delta între maluri și mai răzbate încă apropierea caldă a unui fel de ceas care ținea cu exactitate secundele. Mulți se speriau de lucrul acesta, că simțeau greutate din ce în ce mai mare și ajungeau de se clătinau pe picioare, parcă ar fi fost bătuți de cel mai aprig vânt, și încercau din răsputeri să se elibereze. Unul și-a crestat odată pieptul și din el a ieșit o pasăre albă, rotată, cu ochi de agate, care l-a privit drept în față, întrebător. Nu și-a dat seama, săracul, că în locul ei va rămâne un loc gol, ca o văgăună, și că acolo nu va mai crește nici iarbă, căci nu va mai vedea nici soarele, nici luna. Vecinul lui a făcut și el la fel, doar că, din cușca pieptului la care lucrase ani în șir s-o izoleze cât mai bine de lume și de ceilalți, au scos capul în lumină câteva păsări mici, negre, cu ciocul ascuțit și încovoiat, gata să sfârtece, și niște gheare lungi, nefiresc de lungi pentru un corp atât de fragil. Nopțile, intrau pe geam și bântuiau somnul unora pe care omul nu-i putea suferi, înfigându-și, nesătule, ciocurile ucigașe. La început a fost unul, apoi numărul lor se mărea de la noapte la noapte, pentru că omul vrăjmășea tot ce nu era pe placul lui. Era tulburare în Paradis, dar nu aveau ce să-i  facă mai mult decât să-l lase singur, să-și crească în afara lumii păsările negre și ciudate. L-a îngropat într-o viroagă, după ce l-au devorat zburătoarele pe care le crescuse și hrănise cu propriul lui trup, înveninat de pizmă.
nevermore
Sursă foto: weheartit.com
Altul s-a dus la vrăjitor și l-a descântat cu tăciuni încinși, până când albul ochilor i s-a înnegrit cu totul și a rămas orb ca o stafie, să bântuie fără noroc prin Valea Plângerii. Pe ici pe colo, câte unul sărea și râdea fericit, căci moțata puise înlăuntrul lui și îl hrănea mereu acum ea pe el, cu ce avea, cu ce prindea peste zi, dar nici nu mai conta, ce vă mai povestesc eu…
Atât erau de fericiți că nu înțelegeau de ce le albește părul și barba, de ce se trezeau mai greoi dimineața, de ce pasul era mai așezat, mai cuminte, mai cumpănit, că doar nu sufereau de nimic… Între timp, pasărea crescuse și ea… atâta se foise, că pieptul în care crescuse generații de zburătoare se făcuse cât un hambar și toți veneau și plecau în voia lor, iar cuibul nu se răcea niciodată… Le umpleau păsările pieptul cu aripile lor mari și respirau cu ele atunci când nu mai aveau aer de atâta fericire. Noaptea, se cuibăreau la pieptul femeilor și adormeau ca niște prunci, legănați de bătaia cuminte a inimilor iubitoare.
Și numai câteodată, cel mai probabil după amurg, în liniște deplină, câte unul însera cu ultima bătaie și pasărea își așeza liniștită capul pe inima lui, desfăcându-și, la fel și ea, ocrotitor, oasele pieptului într-o îmbrățișare care unea sânge cu sânge, ultima secundă cu ultima zvâcnire, coastele se contopeau, desprinzându-se fără cea mai mică durere… omul-pasăre adormea tăcând, prelung, mai întâi ca o fâlfâire, mai apoi ca o părere, până când pașii neștiuți ai unei mici gângănii se pierdeau prin nisipul fin al amintirilor…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Le iubim pe ele, drăcoaicele…

Femeia inteligentă e greu de îmblânzit

Dansați, visați, iubiți!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
745 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro