Tratamente alternative ieşite din comun

Andreea Petrescu

15 December 2012

Îmi vine în minte acest text ori de câte ori se discută despre medicina alternativă. De priceput însă nu mă pricep, motiv pentru care îmi păstrez ideile acasă, în sertarul cu poţiuni. Dar dacă tot nu am o părere avizată, pot măcar să citesc şi să mă minunez de câte metode de vindecare există din vechime în lumea asta inventivă. Şi cum continuă ele să fie folosite şi astăzi, dându-ne parcă peste nas tuturor, cu preţioasele noastre cunoştinţe cu tot. Să dăm o raită printre bizarerii, zic, şi să ridice piatra cel care nu strâmbă măcar o dată din nas până la sfârşit.

Primii care păşesc (impropriu spus) pe poarta noastră sunt peştii. Mici, iuţi şi muncitori, peştii l-au atras pe om nu doar pentru a-i servi drept hrană, ci şi pentru a-i deveni tratament la purtător. Ştiţi deja probabil de peştii care curăţă dinţii cu profesionalism. Tot ei ajută însă corpul să scape de câteva boli supărătoare, printre care psoriazisul şi alte afecţiuni ale pielii, pe care le pot ameliora curăţând celulele moarte. Practica nu e unanim admisă, mai ales în Statele Unite şi Marea Britanie, unde e considerată nesanitară. Totuşi, în Turcia, ţara mamă a „doctorilor”, oamenii care suferă de astfel de boli îşi pot scufunda corpul în apă pentru a-i lăsa pe micuţi să-şi facă treaba.

Alte rude solzoase de-ale lor sunt folosite în tratarea astmului în oraşul Hyderabad din India, unde un grup de vraci tratează mii de oameni anual. Bolnavii înghit un peşte viu care primeşte misiunea de a elibera căile respiratorii şi urmează acest tratament cu regularitate, mai exact o dată la 15 zile pentru o perioadă limitată. Prea multe lucruri nu se ştiu despre această practică, mai ales că se spune că peştii au fost dăruiţi câtorva oameni de o zeitate hindusă acum nişte sute de ani.

Iar dacă vorbim de cei mai mari dintre doctorii înotători, atunci delfinii sunt cu siguranţă pe lista preferaţilor. Sunt simpatici şi deştepţi (deşi n-aş vrea să deschid discuţia despre cât e de greşit ca oamenii să-i creadă întotdeauna bine intenţionaţi) şi gata să ofere ajutor. Se pare că prezenţa lor poate induce o stare de bine, mai ales pacienţilor care suferă de tulburări psihice precum autismul sau depresia sau de diverse fobii sociale. În Peru de exemplu, se crede despre delfini că pot stimula creierul bebeluşilor din pântec prin sunetele pe care le emit, tocmai de aceea femeile însărcinate vin la centre în care există delfini şi îi lasă să-şi apropie botul de burta lor.

Nu părăsim momentan apele, dar trecem de la peşti la lipitori, folosite ca tratament încă din Antichitate. Controversatele creaturi aveau rolul de a preveni inflamarea rănilor, de a scădea febra şi de a trata alte afecţiuni prin „lăsare de sânge” (blood-letting) şi prin echilibrarea cantităţilor celor patru umori ale organismului – sângele, mucozităţile, fierea galbenă şi cea neagră. Astăzi, liptorile se folosesc şi în spitale pentru recongestionarea sângelui din membre ale corpului reataşate (ca de exemplu, atunci când un deget este găsit la timp şi pus unde-i e locul), pentru că saliva lor are un efect anticoagulant.

Şi ţestoasele sunt folosite în Cambodgia, dar aici problema e ceva mai delicată. Se crede, pe de-o parte, că atingerea lor poate vindeca reumatismul sau alte dureri, dar pe de alta, carnea şi carapacea lor sunt folosite deseori în prepararea de leacuri. Iar asta nu face decât să le împuţineze, după ce că şi aşa unele specii sunt pe cale de dispariţie.

Iată că am ajuns încet-încet pe uscat cu „doctorii” noştri. Aici găsim unii dintre cei mai pricepuţi masori din lumea vie, adică şerpii. Da-da, se pare că există un cabinet în Israel în care, pentru echivalentul a 240 de lei, cei încordaţi sau cu crampe musculare pot primi pentru câteva zeci de minute atenţia a până la şase şerpi, lăsaţi să se mişte peste zona afectată. De funcţionat se pare că funcţionează, sper doar să fie hrăniţi bine înainte.

Nici furnicile africane nu sunt lăsate să-şi vadă în pace de treburile muşuroiului, pentru că sunt puse să… sutureze răni deschise. Metoda, primitivă cum pare, e folosită şi acum în triburi şi seamănă puţin cu capsarea. Mai exact, furnica e pusă deasupra rănii, muşcă astfel încât să lipească cele două bucăţi de piele şi apoi rămâne fără cap, lăsat acolo să fixeze ţesutul.

Dar ce spuneţi de prietenele lor, albinele, care sunt folosite în China încă din perioade străvechi pentru a vindeca prin înţepătură de la eczeme şi rinită până la artrita reumatoidă? Abia acum, mai precis prin 2010, oamenii de ştiinţă s-au gândit să verifice conţinutul veninului de albină. Surpriză! Într-adevăr, conţine hormoni anti-inflamatori pe care tot căutăm să îi producem artificial de câteva decenii. Şi da, se pare că pot vindeca şi chiar preveni artrita.

Alţi terapeuţi semi-aprobaţi ştiinţific, semi-priviţi cu scepticism, sunt larvele. Folosite pentru prima dată de triburile aborigene străvechi, ele curăţă rănile de ţesuturile moarte şi chiar dezinfectează locul. Asta pentru că substanţele pe care le secretă are, culmea, rol antibacterian, iar micuţii se comportă exemplar comparativ cu metodele convenţionale.

Închei lista prietenos, cu al nostru familiar câine, cât să nu vă scârbesc de la un capăt la altul al textului. Ştim deja cât de bine fac patrupedele oamenilor singuri, bătrânilor, copiilor şi celor cu moralul la pământ. O experimentăm şi noi pe pielea noastră, aşa că nu e de mirare că sunt folosiţi (şi, se pare, le face şi plăcere) pentru alinarea sufletelor nefericite. De curând am citit că un medic stomatolog pediatru din New York are un câine în cabinet, care îi ajută pe tinerii lui pacienţi să treacă mai uşor peste stresul vizitei. Pe de altă parte, se pare că simpaticii companioni pot chiar detecta din vreme o criză diabetică dacă sunt dresaţi. Li se spune Diabetes Alert Dogs şi îşi pot da seama după mirosul stăpânului dacă nivelul de zahăr din sângele acestuia a atins cote îngrijorătoare. Ceea ce le e de mare ajutor părinţilor care nu îşi pot supraveghea în permanenţă copiii cu diabet.

Ciudate sau nu, tratamentele despre care am vorbit ne aduc parcă aminte că suntem doar o za din lanţul trofic. Şi cum cei mici şi cei mari se ajută între ei, am face tare bine să avem grijă unii de ceilalţi, indiferent de specie. Aşa, preventiv. Sperând că aţi citit până la final, vă întreb: v-aţi lăsa, la o adică, pe „mâinile” celor fără de mâini de mai sus?



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

“Ești?…” Și a fost!

Avem nevoie de moașe!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,594 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro