Trec mai departe întrebându-mă care o fi povestea ei, a lor, a tuturor celorlalți…

Daniela Toader

9 July 2016

daniela toaderCa să ajung la destinație îmi trebuie în jur de 50 de minute, trei străzi perpendiculare una pe cealaltă, o șleahtă de câini apărută de nu se știe unde, o strategie câștigatoare pentru a evita mușcăturile, o a doua strategie, un întreg filmuleț de strategii, strategia câștigatoare, indiferența aparentă din care nu răzbate nimic, absolut nimic, nici măcar un strop de transpirație, o privire aruncată-n zare, o zare năpădită de buruieni colorate frumos și de bălți pline de apă stătută, o trecere de pietoni peste o stradă destul de circulată, un bătrân în vârstă aşteptând autobuzul de ora șapte și zece, o tanti îmbrăcată decent traversând la întâmplare să nu piardă atuobuzul de ora șapte și zece, autobuzul de șapte și zece ajungând la șapte și cincisprezece, niște scaune gri relativ curate, un șofer relativ bine dispus, slalomând cu o oarecare măiestrie printre alți șoferi bine-dispusi, un grup de oameni îmbrăcați în salopete albastre, un grup de pahare de plastic aburinde, niște mirosuri amestecate de cafea caldă și parfumuri de toate prețurile, o femeie la vreo cincizeci de ani dând like-uri zgomotoase pe Facebook, un domn bine, la costum, deja transpirat, agățat de o bară metalică plină de alți oameni agățați, un grup de adolescente cu fuste foarte scurte și muzică la maximum în niște căști albe, fine, autobuzul de șapte și jumătate pe care tocmai îl ratez, o bancă relativ curată și relativ comodă, o înghesuială ciudată pentru această oră, niște intersecții pline, niște semafoare grăbite, niște frâne trase în ultimul moment, ceva înjurături întemeiate, trei hârtoape ocolite razant, alte intersecții pline, alte semafoare grăbite, alte frâne trase în ultimul moment , o gură de metrou animată, o străduță plină de oameni animați, multe perechi de sandale, o bătrână care vinde lavandă, o altă bătrână care vinde lavandă, multe buchete de flori la prețuri relativ mari sau relativ mici, ceva perechi de ochelari de soare cu lentile late, niște pahare de plastic cu cafea proaspăt măcinată, niște șine de tramvai de pe vremea „Împuşcatului”, o sirenă de ambulanță, două sirene de poliție, oameni făcând loc sirenelor, o mașină albastră pe linia de tramwai, și-n cel mai îndepărtat colț, EL, taximetristul cărunt și un pic sictirit, aşteptându-și clientul, un el la patru ace și cravată gri cu puncte verzi, cu ochii într-un Smartphone oferit de firmă, prea grăbit pentru a remarca toate acestea și o ea, o blondă subțire cu manichiura perfect asortată la sandalele cu tocul „office” și la fusta puțin peste genunchi, prea ocupată cu ea pentru a mă mai putea evita, chiar și în ultimul moment.

oras

O evit eu, din respect pentru mine, și trec mai departe întrebându-mă care o fi povestea ei, a lor, a tuturor celorlalți pe care n-am apucat să-i privesc, să-i întâlnesc, să-i citesc? Care le-o fi adevărul, acea fațetă ascunsă în spatele ochelarilor de soare, a buchetului de lavandă, a paharului de plastic sau de carton rezistent la căldură, care le-o fi povestea, secretul acela bine păstrat, chestia aceea care îi face să tresară, să simtă că nu înaintează degeaba, că nu devin ca șinele acelea de pe vremea „Împuşcatului”, rugină veche încălzită la un soare fără dinți, care le-o fi urma aceea lăsată în spate, poveștile acelea inventate în scopuri nobile, imaginile acelea proiectate în buclă, topindu-se pe astfaltul cald și umed? Care le-or fi ploile repezi de vară și versurile cu ploi recitate toamna târziu la unison între două lumi? Căci orice nu s-ar zice și oricât de tare și apăsat nu s-ar zice sau oricât de mult s-ar evita să se zică, există, în spatele tuturor aparențelor și al imaginilor și al gropilor și al șinelor ruginite, proiecția aceea a ceea ce suntem cu adevărat și nu putem fi, uneori niciodată, alteori doar din când în când și atunci mult prea repede.

Ca să ajung la destinație îmi trebuie în jur de 50 de minute și, din când din când și relativ repede, o bucată din ceea ce sunt și nu pot să fac, şi atunci inventez ca să evit gropile, și șinele, și paharele aburinde, și blondele cu picioare lungi și cu capul în nori.

Tot restul e adevărat.

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 

Citiţi şi

Cum recunoşti o fiță de fetiță

Pe facebook şi pe instagram toată lumea pare fericită şi are succes

10 lucruri pe care bărbaţii le urăsc în secret la femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
272 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro