Trei copii cu bărbați diferiți, necăsătorită și domnișoară

Cezar Mihai Pârlog

7 January 2016

Cezar Mihai PârlogÎncă nu-și începuseră oamenii recitalul instrumental, timpi morţi şi destule priviri în jur după gagici, picioare la vedere, ocazie, nu glumă! şi alte contururi strict necesare unei personalităţi deviante.

Undeva, prin dreapta, cu două rînduri mai în faţă, reperez o cunoştinţă, parteneră veche la nişte sticle de coniac, vizite la ceas de seară şi alte dialoguri… calde pe reţele de socializare. Veche, dar la fel de bună… O salut cu o mișcare amplă din cap, cît să vadă şi cei din jur ce gagică valabilă îmi zîmbește şi continui cu baleierea înfometată şi patologică.

Nu știu dacă să i-o arăt explicit şi colegului meu din stînga. Nu cred că merită și oricum ne-am intersectat doar două săptămîni, la o activitate obosită. Mai e și cu copilul și cu nevastă-sa, femeie suplă, trasă prin inel și cu mici fițe de Făurei; deci, nu.

Totu-i în grafic, muzicanții îşi încordează instrumentele, după caz, muştiucurile de la alămuri, au trecut numai şapte minute de cînd ar fi trebuit să-şi înceapă acţiunea culturalizatoare și e pace. Vine un sms; e chiar de la ea! „Trebuie să vb”; și nu-i de rău deloc. Bine, n-am mai interacționat de vreun an, tocmai am întrebat-o pe mail săptămîna trecută ce mai fac picioarele alea faine, sigur vrea să-mi spună că e cu unu’ şi că gata cu gagicăreala la telefon sau pe net. Chiar dacă ceterașii şi-au început treaba, sînt chiar între o polcă şi o cîntare tradiţională, întind din gît şi o redescopăr pe jumătate de după un gras. Nu se uită încoace, dar nu e rea și încă se ține bine. Răspund rapid cum că… „Cu plăcere. Aaaaa, cu bucurie”, nu zice nimic, mai bag un maimuţoi rînjit, tot nimic şi închei cu un „cînd vorbiiiiiiiim?”. Oamenii tocmai atacă o piesă de rezistență din repertoriul lui Hrușcă.

U

Sigur o fi găsit vreun fraier care să îi crească ploadele; şi puteam să o chestionez pe Miși, o colegă de-a ei mai vorbăreaţă cu care cîndva bîrfeam la cîte o pipă, negreșit îmi făcea o informare clară. Pe o muzichie veselă, de după o ușă din dosul sălii, Moşul apare cu o grămadă de copii, care ies îmbulzindu-se prin capătul rîndurilor, şi cu prea puţine bomboane în staniol de oferit. Poze, părinţi zîmbind tîmp şi copii, în mare majoritate frumoşi. Chiar şi instalatorul instituției e ok: îmbrăcat precum un american sadea, ciocate, jeanși Levi’s și o pălărie de piele, nici nu mă interesează dacă, de la SH, afişează o soţie prezentabilă, certă şefă de familion şi o fetiţă jucăuşă, cu maramă şi un kil de fixativ în cap. Moşul ajunge la fotoliu, lăutarii s-au retras discret, ia microfonul gîfîind fals, dă vina pe zăpada lipsă şi, cu înțelepciune, îi cheamă pe ăia mici la el. Scapă rapid de cei sub un an, paradoxal, ei nu prea știau poezii, și un cîrnat crescător și gălăgios se formează rapid. Se ridică și ea, mobilizînd și direcționînd o fetiță de vreo patru ani, ce-i drept, cu un păr lung, chiar fain. Odată, nu ne-am putut pupa decît prin șifonier din cauza ei. Da’ mami chiar că nu-i rea. Deloc. Deși cămașa aia în carouri, scoasă din nădragi, pare să ascundă o burtică în formare. Sânii nu reușesc să-mi confirme bănuiala și părerea e deja bine conturată; clar, s-a măritat. Sigur de-aia e așa faină și zîmbitoare. A mai prins vreun fraier; trei copii cu persoane diferite, necăsătorită și domnișoară. Pînă la urmă, o să-i spun că dau oricît, numai să-mi dea și mie ocazia să mă simt ca de cîteva luni, și prea înfometat, chiar și fără prea mult zgomot din trompetă. La ultima operațiune, am ratat momentul visat. O să-i zic că știu și persoane mai importante care au visul ăsta secret, chiar știu!, și că poate deveni o îndeletnicire onorabilă; în fond, și Alecsandri a avut doică. Cinci sute de euro, cred că-i ok; se merită. Chiar dacă îi fac destul de greu, în juma’ de an, cîte patru sute puși de o parte la salariu. Deși cred că ar merge și cu o mie de lei. Și sigur că treaba nu s-ar opri aici dacă e ok. Da, e clar că-i borțoasă. Sigur vrea să-mi spună că de-acum pas cu întrebările indecente de pe net; după caz, sms-uri la fiecare prelungă vizionare de la fereastra biroului. Mii și mii de draci, aia mică, cred că Bianka o cheamă, de cînd așteaptă la Moșu’, și e tot ultima! Sala s-a golit, prin jurul meu nu prea mai e nimeni. Alt mesaj: „Vb la telefon?”. Răspund rapid cum că „Chiar și față-n față”. Dar cine știe cît mai ține și porcăria asta?!

Bianka ajunge și ea printre ultimii în fața Moșului, da, chiar așa o cheamă, bîiguie o poezie, maică-sa filmează de la zece metri cu telefonul, hopa!, se întorce și vine spre ieșire, o văd și fac rapid la fel. Ies, închid ușa după noi, îi dau părul la o parte și o pup de trei ori, ultima dată cel mai aproape de buze. Îi spun că-i bine, ea zîmbește, nimic despre interziceri sau copil, poate n-o fi, și mă întreabă dacă știu cum trebuie să arate un CV Europass, că vrea nepoată-sa să-și depună la…



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Ema

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,622 views

Your tuppence

  1. Mihaela Hură / 7 January 2016 16:12

    Mda… așa-i în perioada cu Moșul – așteptări mari, recompense spre deloc. Unul dintre marile și atât de iubitele beneficii ale vieții de adult :)) De aici, cu siguranță, nostalgia timpurilor primordiale, de bebeluș înfometat, a naratorului și dorința lui… hm… vie… de a retrăi sus numitele timpuri. Putem înțelege cu ușurință asemenea nostalgii. Mai ales când sîntem trimiși și către clasicii pașoptiști, regi ai poeziei și făcători de Unire, care și ei au trăit dorințe la fel de… vii… de reîntoarcere spre pruncie. Dar, ce să-i faci, cotidianul modern, atât de prozaic, cu CV-urile lui Europass distrug cu nepăsare toate „simțimintele” nevinovate… Merită, însă, perseverat, căci „meandrele concretului” pot fi foaaarte surprinzătoare.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro