Triplicitate

Mara Ambrosie

15 September 2010

Cu toţii avem măştile noastre sociale. Mi-o aplic pe-a mea în fiecare dimineaţă înainte de a ieşi din casă. O fixez în cele 25 de secunde cât timp liftul mă aduce cu picioarele pe pământ.

Am mai avut câteva  perechi anii trecuţi, dar ori mă strângeau, ori reacţionau ciudat la temperaturi ridicate, când se încingeau treburile.

Pe cea de acum am căutat-o mult, dar pot spune că sunt încântată de produs: îmi vine ca turnată, îmi protejează atât tenul cât şi orgoliul de praf, vânt, certuri şi de umiditatea glandelor lacrimale.

Masca mea socială zâmbeşte mereu şi mă scuteşte  de durerile musculare pe care le aveam când forţam un zâmbet de umplutură.

Sunt mai puternică, dar şi mai copilă. Zic toate naivităţile dorite şi par a mi le însuşi. Nimic nu mă răneşte, fiindcă am răspunsuri la toate replicile tăioase. E uşor: îmi activez opţiunea “aer sarcastic”, je m’enfiche-ist.

Dermatologul, da, el, m-a sfătuit să nu o port tot timpul, fiindcă nu face bine la … psihic, îl ofileşte, îl derutează. Bine, atunci. Din când în când o scot, doar pentru puţinii oameni care ştiu sigur că nu se sperie de mine aşa cum sunt nudă.

* * *

Am văzut ieri în rest room-ul (toaleta 🙂 ) unui restaurant, o tipă care avea două măşti cu ea! Îndesa masca zâmbitoare şi fericită într-o poşetă mare de piele şi scotea una nouă, din ceva material mai dur – o mască, scuzaţi, sictirită.

Plângea roşcata şiroaie în timp ce încerca să-şi acopere faţa cu noua mască, şi tot nu i se fixa cum trebuie. Am vrut să-i spun că, sinceră să fiu, îi stă mai bine aşa, frumoasă şi plânsă. Dar mi-a fost jenă să îi vorbesc, să-i spun că am tras cu ochiul şi am văzut-o aşa cum era ea.

Mă duc să dorm. Dar mai întâi să îmi dezlipesc uşor faţada, geană cu geană, cu zâmbetul cu buze, ascunzând dibaci un suflet de fier.



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

Nu, honey, f*te-o pe mă-ta, block și adio!

30 de ani, la un pahar cu vin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
888 views

Your tuppence

  1. Mara Ambrosie
    Mara / 8 October 2010 18:08

    Multumesc :”) cu intarziere.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. maria kiraly / 21 September 2010 0:42

    foarte frumos. Felicitari 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro