Tristeţea de după… bucurie

Mihaela Cârlan

4 January 2012

De ceva timp, tristeţile omului s-au emancipat şi au căpătat nume de boli, iar generaţiile, nume de anti-depresive – “Extraveral”, “Prozac” ori “Xanax”. Nu vreau să-i supăr pe triştii cu motiv întemeiat ori cu slăbiciune de înger înnăscută, dar mă gândesc că o fi trendy mai nou să te declari uşor depresiv, de se cochetează atât de uşor cu o boală, altfel, chiar gravă.

Întrebarea e: suntem depresivi dacă ne întristăm mai uşor decât alţii la festele pe care ni le mai joacă viaţa, guvernanţii, vecinii, străinii, rudele, prietenii, vremea sau vântul ori doar ne fandosim şi nu mai avem cum să discernem, la noi sau la alţii, între simptome şi prosteli? Şi una dintre aceste prosteli, fără supărare, aş zice că e asta cu post festum tristae. Veche aşadar, ca indispoziţie, de pe vremea romanilor, dar numită astăzi, savant, depresie post festum. Adică, tristeţea patologică în care luneci după bucurie, mind you, şi nu după altceva la care ai ajuns prea târziu, ratând orice se va fi petrecut acolo.

Bun, adică, ai trăit toată nebunia pregătirilor pentru sărbători, te-ai împodobit pe tine, bradul, casa şi masa, ai benchetuit după fire, după pungă şi peste ea, după imaginaţie, vârstă sau puteri şi apoi te apucă tristeţea că s-a terminat? Păi, şi un copil ştie că lucrurile bune au dezavantajul că se mai şi termină, iar un adult ar putea adăuga – spre deosebire de cele mai puţin bune, care se ataşează cam tare uneori de vieţile noastre. Iată de ce, când auzi că un astfel de motiv poate altera rău de tot starea psihică, îţi vine să-i recomanzi celui lipsit de chef de viaţă să se aşeze şi să aştepte să-i treacă, cum ziceam, fandoseala.

Poate o iau eu prea în şagă şi, de fapt, nu se fandosesc, ci suferă de-adevăratelea. Zice-se că dacă dezinteresul faţă de tot şi de toate ţine mai mult de două săptămâni, e cazul de intervenţie. Medicală, i.e consult şi tratament. Dar, mă întreb, ne-medical nu s-ar putea scoate un om din găletuşa cu melancolie? Adică, dacă te încearcă tristeţea, că cine naiba se bucură că se termină huzureala? nu poţi s-o tratezi ca pe-o gripă? Şi aspirina să fie câteva podoabe crăciuneşti pe care nu le strângi ca să mai păstrezi aerul de sărbătoare, paracetamolul, pozele care să-ţi amintească de ce minunat te-ai simţit în vacanţă (că altfel chiar nu mai înţeleg de ce-ai fi trist că s-a terminat), iar Fervex-ul să fie planul pentru următoarea escapadă. Mai încercaţi şi mărunţirea grijilor mari în unele suportabile, după care, dacă tristeţea se ţine scai de voi, nu vă speriaţi şi salutaţi-o cu Bonjour Tristesse. E foarte normal să fii şi trist uneori.



Citiţi şi

Ca să nu clachezi, draga mea!

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

Femeia cu ochii verzi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,065 views

Your tuppence

  1. Belle d”Imagination / 5 January 2012 11:50

    Tristeţile astea sunt normale fiindcă ne-am aşteptat ”ca sărbătorile de sezon să aducă” a, b şi mai ales c. Cum nu s-au primit decât x şi poate y, aşteptările înşelate se răzbună şi lovesc mişelesc cu furculiţa în spate.
    Sunt normale fiindcă ni se spune la televizor că 03.01 a anului e cea mai tristă zi.
    Sunt normale fiindcă cei care s-au cuplat pentru a nu fi singuri de sărbători o iau fiecare pe drumul lui şi relaţia festivă, încă o dată eşuată e percepută încă mai acut ca un eşec, deşi se ştia că e cu termen de garanţie.
    Sunt normale fiindcă noi am uitat că mai e şi mâine (literalmente) o zi şi o sărbătoare.

    Sunt normale fiindcă noi suntem anormali.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro