Tu ce-mi dai?

Catchy

3 February 2017

În ziua când am acceptat să mă întâlnesc cu el (nici nu a fost nevoie să insiste prea mult), mai aveam programate alte două întâlniri. Una cu fostul oficial – încă ne reglăm conturile după o relație de patru ani -, și cealaltă cu cel cu care îl înșelasem pe primul. Toate acestea în timp ce stăteam la cursuri lângă un bărbat ce mă considera iubirea vieții lui și care îmi mai fura săruturi pe furiș.

Fiecare din cei trei îmi dădea ceva:

Fostul (cel mai oficial din cei trei) – STABILITATE, cea mai importantă pentru o fire dezechilibrată emoțional ca a mea.

Amantul – AVENTURĂ, ceea ce aveam nevoie după rutina care se instalase în relația prea lungă pe care o târam.

Colegul de cursuri – POEZIE, de asemenea, foarte importantă pentru firea mea boemă.

Fiecare își avea locul bine stabilit și delimitat în universul meu lăuntric. Apariția celui de-al patrulea a fost bruscă și îmi provoca dezordine în „casă”. De ce? Pentru că am renunţat instant la ceilalți trei… cam în aceeași zi, teoretic. Practic, a fost mai greu să plec din viața lor. Explicațiile au durat mai mult. Dar le dădeam cu o indiferență totală. Într-un moment de cruzime, îmi imaginam cum îi aveam pe toți trei într-o cameră și cu același discurs explicativ îi făceam să înțeleagă că eu mă văd cu altcineva, de care sunt aproapre sigură că va reprezenta o greșeală și că la fiecare întâlnire intuiția zbiera, spunându-mi să fug cât văd cu ochii, și că renunț aşa simplu la ei, deși știu că oricare mi-ar fi pus inelul pe deget. Apoi regretam vreo cinci secunde că am gândit-o.

femeie si doi barbati

Să revenim la cel de-al patrulea, care va fi denumit în continuare Frumosu mumii. Și ca să lămuresc originea „alintului”, într-o discuţie cu mătușa mea, care întâmplător îmi este cea mai bună prietenă, mă trăsnește cu următoarele cuvinte: „Vorbește-mi despre el!”

„Să mă gândesc. Păi… e frumos. Să zic ceva mai pertinent. E tare frumos! Bun, asta a înțeles. Are niște ochi așa de verzi și e mereu aranjat. Oh, parcă acum că zic, îmi dau seama că are mai multe calități decât știam. Și concluzia: E foarte frumos. Și ca să fie sigură-sigură. Da, e tare frumos.”

Deci ne-am lămurit, Frumosu’ mumii era, într-adevăr, foarte frumos. Cam asta știam la începutul relației. Îl cunoșteam încă de prin anul I de facultate. Venea destul de rar, fiind înscris la două facultăți, dar la fiecare apariție se întâmplau două lucruri:

  1. Îmi părea tot mai frumos.
  2. Aveam senzația că îl cunoșteam mai de dinainte… de dinainte de facultate și nu reușeam să îmi amintesc. Nici acum nu am lămurit misterul acesta.

Din când în când, mă mai interesa viața lui, chiar și atunci când se cuplase cu o colegă de facultate. Am fost invidioasă, mă întrebam care era secretul ei. Și m-am bucurat când la prima întâlnire mi-a spus că se despărțise de ea. Da, așa e. Am acceptat să mă întâlnesc cu el fără să știu dacă e singur.

Relația devenea tot mai serioasă și el era exact opusul bărbaților cu care ieșisem până atunci. Stabilisem de la început că nu ne facem planuri de viitor, că „vom vedea cum vor decurge lucrurile”, poezia nu îi plăcea, cât despre aventură… ca să zic drept, se aventura mai mult singur, decât împreună cu mine.

Într-o seară, după ce ieșiserăm de la teatru, am parcurs drumul până la primul taxi de mână cu el. Nu vorbeam niciunul. Și așa, în liniștea aceea, în frigul acela de început de decembrie, din abisul gâdurilor mele ce se voiau a fi filosofice, răsare întrebarea retorică: „Tu ce-mi dai?” Nu am rostit-o cu voce tare, dar ea se transformase într-o obsesie.

Nu a durat mult. Timpul a avut grijă să îmi și răspundă.

Stabilitatea se instala ușor-ușor, deveam un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, cu tot ce trebuia. A avut grijă să ne aventurăm în multe situații, ca să nu mai pomenesc de faptul că, într-o plimbare de 20 de minute, putem râde de orice piatră sau copac ce ne ieșea în cale. Cât despre poezie… fără să îmi recite măcar una, a transformat toată viața mea într-o poezie.

Întrebarea aceea căpăta răspunsuri multiple, colorate, simple, complexe, ce nu mai puteau fi redate printr-un singur cuvânt.

Astăzi, încă suntem împreună, după doi ani și ceva. Relația noastră a fost și este o poezie și de Nichita, și de Eminescu, și de Bacovia, și de Blaga. Dacă m-ar pune mătușa cu pricina să vorbesc despre el, aș putea să îi fac caracterizari de pagini întregi cu trimiteri și referinţe critice, opinii personale etc.

Dar pentru mine tot Frumosu mumii este.

Guest post by E.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sărutul

Ziua de naștere a amantului

Nu pe mine mă aştepţi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,471 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro