Uite popa, nu e popa!

Ana Barton

6 January 2014

Ana BartonDimineaţa, ne trezeam pe la cinci. Aşa ne e bioritmul, dar atunci credeam că e obiceiul casei. Iernile grele ale anilor ’80 ne prelungeau vacanţa multişor după Anul Nou.

Aprindeam lampa. Curentu’ se lua de cu seară şi nu se întorcea până nu se lumina zdravăn de ziuă. Bunica tricota. Pentru ea era lumina. Noi ne-am fi descurcat şi fără. Îl apuca pe ăla micu’, pe frate-meu, dorul de poveşti. De parcă nu cu ele adormise. Aşa că noi aveam poveşti de dimineaţă. De fiecare dimineaţă, nu din când în când. Acum ştiu că ele nu au acelaşi gust fără mirosul de lampă. Când râdeam prea tare sau ne mişcam prea mult în pat, ea ne spunea să ne potolim, că iar trebuie să ia de la capăt numărătoarea ochiurilor. Noi o lăsam să numere liniştită şi când părea că mai are puţin, spuneam fiecare alt număr, ca s-o încurcăm. Dar nu se supăra. Era un ritual.

Dimineaţa de Bobotează era altceva. Poveste nelungită, tricotat ioc. Sus din pat la 7.00 maximum, spălat, mâncat, dat zăpada de prin curte şi din faţa casei (asta mai târziu, că în primii ani doar ne tăvăleam de-a stânga şi de-a dreapta lopeţii mari, de lemn) şi începutul aşteptării. Venea popa cu Botezu’.

Bunicul meu nu era un om religios în sensul manifest. Se închina numai când era uimit peste măsură de ceva. Şi mai avea o vorbă, atunci când se mira: „Da’ de ce, trăi-te-ar Dumnezeu?“ Era un om bun, cald şi vesel. Nu bun. Foarte bun. Mană cerească. Îi plăcea să vadă oamenii râzând, bucurându-se. Ai fi zis că numai pentru asta trăia. Nu era deloc modest. Niciodată. Şi tot niciodată nu era orgolios. Un mare dăruitor. Cel mai mare din câţi am întâlnit eu – deşi avea în iubirea lui, căreia-i spunea în fiecare dimineaţă: „Săru’ mâna, Maria!“, o concurenţă acerbă. Omul acesta avea o voce rară. Minunată. Cânta în fiecare zi. Plus pentru noi, la cerere. La nunta alor mei nu i-au plăcut muzicanţii. I-a zis miresei: „Haide, tată, e nunta ta. Nu-i putem lăsa pe ăştia s-o strice.“ A luat-o de mână pe mama, care îl moşteneşte, şi au cântat ei. Jean Moscopol, Cristian Vasile, Maria Tănase şi, da, Fărâmiţă Lambru – de toţi am aflat de la el. Le ştia toate cântecele.

Era prieten din copilărie cu popa Vivică (Ovidiu, de fapt). Se întâlneau aproape zilnic. Mai fumau câte o ţigară în curtea primăriei, dar asta mai rar. Popa îl mai ruga uneori să cânte la strană, mai ales când nu era în plină voce deţinătorul de drept al postului, nea Nae, dascălu’. Îi făcea plăcere să iasă dintre invitaţi şi să meargă la strană, dregându-şi glasul a pregătire. Nu refuza vreodată.

Boboteaza

Cum toate se luau în râs pe lumea asta, aşa, ca lege primă, n-avea cum să-i scape habotnicia de-o zi a cucoanelor care, de altfel, erau complet nededate la cele sfinte. Aşa că, ştiindu-le preocupate numai ca nu cumva să aibă cuvertura vreo cută ori covorul vreo scamă, pornea pe la 10.00 în cea mai frumoasă expediţie de iarnă. Ne lua şi pe noi. Avea mereu aceeaşi clientelă.

Intra în curtea omului şi începea de la poartă troparul Botezului: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat/Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te (…).“Pe drum, nu se putea opri să nu ne spună cât îl amuză ipocrizia ipochimenilor. Nu voiau altceva decât să vadă popa frumuseţe de casă. Şi habar n-aveau că slujba se termină binişor după prânz.

Nu ştiu cum de reuşea să-i păcălească în fiecare an pe aceiaşi. Uneori auzeam cum, din spatele ferestrei, cucoana îşi striga bărbatul: „Hai, Vasile, repede, c-a venit popa cu Botezu’!“ Dar momentul în care se vădea c-au fost iarăşi „escrocaţi“ e imposibil de şters din memoria lumii întregi. Ieşind în prag, să-l primească pe popă, făcându-şi cruci leneşe, largi şi lungi până la brâu, cucoana dădea cu ochii de bunicul şi de noi. Aproape invariabil, iată ce auzeam: „Al dracului să fii tu, Florică, ce m-ai speriat! Iar am crezut că eşti popa.“

Citiţi şi

Știi cine sunt?

Căutări…

Îmi plăceau iubiții mamei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,028 views

Your tuppence

  1. Manuella / 6 January 2014 12:53

    Am retrăit povestea unei ierni de copilă, de la bunicii mei, de la Sibiu.
    Bunicul a fost, la pensie, diacon. Acelaşi ritual.
    Şi-mi aduc bine aminte zăpada din curte. Gerul aspru. Şi chipul frumos al bunicilor mei.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  2. Valeria Haş / 6 January 2014 11:06

    <>… pentru lectură 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro