Ultima lumânare

Ani Bradea

30 December 2014

Ani BradeaPloaia măruntă și rece împungea cu mii de ace pelerinele bărbaților, zgribuliți de-o parte și de alta a căii ferate. Privind când în lungul liniei la semafoare, când la drumul pietruit și îngust pe care nu venea nimeni, polițistul strivi între buze o înjurătură. Fusese trezit din somn de un coleg de la poliția feroviară care-l anunța, gâfâind precipitat în telefon, că „pe raza lui de competență”, în dreptul clădirii abandonate și devastate a gării, s-a găsit un cadavru. Era un sfârșit de februarie friguros, ploaia și lapovița alternau de mai multe zile și diminețile întunecate se desprindeau cu greu din noapte. S-a îmbrăcat în grabă și a ajuns în mai puțin de un sfert de oră. Îl așteptau deja, colegul care-i dăduse telefon, un acar, ce încă mai ocupa o aripă a clădirii abandonată cu totul acum, dar care găzduise odată una dintre cele mai cochete gări de pe valea Crișului Repede, și un paznic al primăriei, nimerit întâmplător pe-acolo, condusese pe cineva la personalul de Cluj. La doar câțiva pași de capătul peronului, cu picioarele peste pietrele ce străjuiesc linia, și cu restul trupului ușor chircit înspre poziția fetală, ascuns în tufele de măcieș crescute haotic, se zărea o mogâldeață cenușie îmbrăcată-n zdrențe. Nicăieri vreun bagaj sau lucruri risipite, trupul întreg, cu o rană la tâmplă din care încă se scurgea sânge și un braț atârnând în poziție nefirească, era al unui bărbat cu vârsta greu de ghicit, dată fiind barba ce-i acoperea în mare parte chipul și părul încâlcit și murdar, adus peste ochi. Ceea ce se putea deduce din imaginea de ansamblu era fără îndoială faptul că omul a fost un rătăcitor, un boschetar, un amărât, cine știe de unde ajuns pe meleagurile acelea fiindcă niciunul dintre bărbații prezenți nu l-au putut recunoaște. Polițistul a format imediat numărul de telefon al poliției orășenești și a chemat echipa criminalistică. După aproape o oră, biruit de frig și enervat de așteptare, bărbatul a sunat iar și i s-a spus că echipa este deja pe drum. ”Unde mama dracului pe drum, că doar nu s-au rătăcit în cei nici zece kilometri pe care-i aveau de străbătut”, a gândit omul cu voce tare și ceilalți au aprobat imediat, în cor, logica raționamentului.

lumanare

Într-un târziu, pe drumul pietruit, s-au zărit prin perdeaua de apă, farurile unei mașini. Echipa a venit și a constatat că nu era vorba de o crimă, omul o fi vrând să coboare în gara întunecoasă, care nici măcar un bec chior în fața peronului nu mai avea, se va fi împiedicat sau dezechilibrat, cine știe, a căzut și în cădere s-a lovit puternic la cap și și-a fracturat o mână. Pe trupul murdar, sărăcăcios îmbrăcat, nu existau urme de violență și mai târziu, la morga orașului, medicul legist a scris în certificatul constatator, la cauza morții: politraumatism prin accident feroviar. Mai rămânea o problemă, identitatea persoanei care, în mod cert, nu era de prin apropiere. S-au trimis informări la toate posturile de poliție din țară, s-a scris în presă, dar zilele treceau și nimeni nu părea să observe și să sesizeze dispariția vreunui cunoscut. În cele din urmă trebuia întocmit certificatul de deces de către primărie, certificat în care, la rubricile: numele și și prenumele decedatului, ar fi urmat să se înscrie mențiunea: cadavru neidentificat. În chiar ziua în care avea să se întâmple acest lucru polițiștii au fost înștiintați că într-o localitate din Mehedinți o familie reclamă dispariția unui bărbat în vârstă de treizeci și opt de ani, bolnav psihic, plecat de acasă, nu se știe unde, în urmă cu aproximativ doi ani. Din toate informațiile care au curs între cele două instituții, poliția de la locul accidentului și cea de la locul de domiciliu al presupusului dispărut, se părea că în sfârșit identitatea mortului de la gară fusese stabilită. Au fost aduși, pe cheltuiala autorităților, tatăl și fratele decedatului, care l-au văzut la morgă și au declarat fără urmă de dubii că este cel plecat de doi ani de-acasă, dar că ei sunt oameni săraci, trăiesc într-o colibă la marginea localității și nu-și permit să-l ducă acolo și să-l înmormânteze. S-au dus apoi la gară și cu biletele de tren și două sandvișuri cumpărate de polițiști au făcut cale întoarsă la Mehedinți.

Acum cadavrul neidentificat din rapoartele polițiștilor avea un nume, o stare civilă și o adresă, Tigvă Iuliu, de 38 de ani, necăsătorit, din localitatea S., județul Mehedinți. Primăriei în zona căreia se întâmplase nenorocirea îi revenea sarcina ca pe cheltuială proprie să îngroape mortul, așa scrie în legile românești. Oamenii au făcut mai mult de-atât, după ce l-au convis pe preotul ortodox că adormitul a fost botezat în același cult (Dumnezeu știa doar unde și dacă a fost botezat, dar fără această asigurare preotul nu i-ar fi permis intrarea în cimitir), au organizat o înmormântare după toate datinele și credințele locale. L-au condus pe Iuliu pe ultimul drum câteva bunicuțe înlăcrimate, una chiar bocind la propriu într-atât de zgomotos încât o vecină, deranjată de plânsete, a scuturat-o de marginea cojocului, să tacă odată că nu se mai auzea nici popa. Mai târziu băbuța a recunoscut că la intrarea în cimitir s-a lăsat copleșită de amintirile ei triste, cu morții ei, și nu s-a mai putut abține. Din alai au mai făcut parte polițistul de la feroviar cu nevasta, o doamnă trupeșă, îmbujorată peste măsură și miloasă din cale-afară, care repeta mereu: ”săracul de el, cum se îngroapă el în pământ străin”, o altă doamnă consilier local din partea unei minorități, care a adus o coroană cu flori de plastic și un mesaj pe panglica albă, pe care răposatul n-ar fi fost în stare să-l descifreze, scris fiind într-o limbă necunoscută lui, viceprimarul, preotul și-un cântăreț din strană. După oficierea celor trebuincioase în cimitir alaiul s-a dus la primărie, unde, în sala de ședințe, s-a servit cina mortului, preotul dezlegând bucatele, după ritualul bisericesc și obiceiul locului. Între sărmăluțele aburinde și cozonacul pufos, vinul roșu și gros ca sângele a dezlegat limbile și a rupt zăgazul poveștilor spuse de polițistul Tică, cel de la feroviară, care îmboldit de nevastă: ”spune-o și pe aia, cu ăla căruia nu i-ați mai găsit capul”, a trecut în revistă toți morții văzuți de el de-a lungul căii ferate, de la absolvire, când a fost numit polițist în gara A., și până în zilele acelea în care se apropia de pensie. La șase săptămâni de la eveniment, bătrânica cea mai îndurerată care-l condusese pe Iuliu la locul său de veci, i-a făcut acestuia un parastas, așa cum cere legea creștinească, și toată lumea dormea de-atunci liniștită pentru că, uite-așa Dumnezeu îți mai iartă din păcatele tale dacă dai dovadă de milostenie, bună credință și fapte mult plăcute în cer.

Trecuse mai mult de un an și jumătate peste dealurile și comunitatea mică așezată la poalele lor, din stânga Crișului Repede. Un an cu bune și rele, un an în care de sărbătoarea luminației, sau de paștele morților, pe mormântul lui Tigvă Iuliu a ars de fiecare dată o lumânare, când, pe neașteptate, la primăria localității a venit o adresă de chemare în judecată. Erau citați primarul și ofițerul de stare civilă, să se prezinte la judecătoria orașului S. din Mehedinți în proces cu Tigvă Iuliu! Mortul se întorsese acasă, îmbrățișându-și cu drag tatăl și fratele, cei care-l recunoscuseră la morga din orașul de departe.

După doi ani de la întocmirea actului de deces paginile acestuia au fost barate în cruce cu două dungi roșii, ca niște gratii însângerate, iar alături s-a scris: act anulat prin sentința civilă numărul … din data de … a judecătoriei S. județul Mehedinți”. Dar asta a fost treaba instituțiilor și a celui înviat din morți, pentru că în cimitirul satului de pe malul Crișului, la mormântul pe a cărui cruce scrie Tigvă Iuliu, de luminație, de paștele morților, sau cu ocazia vreunei înmormântări, se aprinde și arde mereu o lumânare.

Text apărut în Revista Nouă, numărul 5-6/2014 



Citiţi şi

Fusese un ÎNGER PĂZITOR…

Mâna întinsă care (nu) spune o poveste… varianta franțuzească

Am știut că ești tu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
902 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro