Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ultimul drum

11 December 2017

Câteva cuvinte despre cum a fost la primirea veștii că a murit Regele Carol I, Întemeietorul…

“Ştirea morţii întemeietorului Regatului s-a răspândit în Capitală începând cu ora 8 şi, în primele momente, atitudinea generală a fost de respingere. Era un zvon într-un oraş în care zvonul făcea parte din viaţa cotidiană. Se vorbea cu reţinere, mai mult în şoaptă, pentru că o astfel de veste părea de necrezut. Psihologic, era perfect explicabil: Carol I domnise 48 de ani şi cei mai mulţi dintre români nu cunoscuseră un alt suveran.

În instituţii liniştea era apăsătoare. Afară, pe alei sau pe trotuarele bulevardelor, oamenii intrau în vorbă, uneori fără să se cunoască. Domni cu figuri grave şi cu voci joase se străduiau să pună cap la cap frânturi de informaţii, nu înainte de a le trece prin sita scepticismului:„Dar dumitale cine ţi-a zis?;Şi ai certitudinea că e aşa?”.

Brusc, inevitabilul! Telefoanele oficiale încep să sune, iar ziarele scot ediţii speciale, titrând „Moartea Regelui Carol I”.

Viaţa publică bucureşteană a fost rapid cuprinsă de paralizie. În semn de doliu, sediile administrative, şcolile, băncile, magazinele au început să se închidă, nu înainte de a arbora drapelul în bernă. Oamenii, neştiind ce altceva să facă, au ieşit în număr mare în stradă. Derutaţi, s-au îndreptat în linişte spre Palatul Regal, unde li s-au pus la dispoziţie registre pentru condoleanţe.

Autorităţile iau primele măsuri:în armată se anulează toate învoirile şi se suspendă instrucţia. În oraşe, edificiile publice şi monumentele sunt acoperite de doliu, la sate se anunţă prin afişe moartea Majestăţii Sale. În câteva ore, întreaga ţară află despre marea pierdere. Populaţia se adună spontan în faţa primăriilor, pe Dunăre vapoarele coboară drapelele la jumătatea catargelor… Timp de şase zile, până când, la Curtea de Argeş, sicriul regelui va fi coborât în mormânt, România a trăit o stare reală de tristeţe, consumată decent şi sobru, exact aşa cum a fost caracterul celui pe care îl plângea.”

Citiți aici un materialul complet.

 ***

Regina-Maria-la-inmormantarea-Regelui-Ferdinand-I-in-1927-710x869

Regina Maria la înmormântarea regelui Ferdinand, 20 iulie 1927 ( a domnit între 1914-1927)

Cum a fost la moartea Regelui Ferdinand…

“Funeraliile au avut dimensiuni impresionante. A fost un rege iubit. Pe tot drumul de la Sinaia la Bucureşti şi apoi spre Curtea de Arges, gările, drumurile au fost pline de lume în doliu. Puţini şi-au dat seama pînă în acea zi cît de iubit a fost acest rege, modest, discret, care nu a făcut niciodată caz de regalitatea lui. Şi prin asta cu atît mai respectat. A fost o despărţire extrem de grea poate şi pentru că se sfirşea o epocă. Una de mari încercări, dar glorioasă. Sub sceptrul regelui Ferdinand, poporul român a obţinut cele mai mari izbînzi. Avea de ce să îl venereze şi plîngă.

Pretutindeni au fluturat steaguri tricolore în bernă, Au bătut clopotele tuturor bisericilor din Romănia. Comunicatul oficial al Guvernului, printre altele, spunea : “Primul rege al României Mari a murit în urma unei boli grave din cauza căreia s-a terminat brusc cea mai glorioasa domnie din istoria ţării, o domnie care a făcut realitate din visul secular al poporului nostru…Poporul nostru nu va uita niciodata că nu a existat sacrificiu pe care regele Ferdinand să nu il fi făcut pentru supremul bine al ţării.”

Marele rege Ferdinand odihneşte în veci la Curtea de Argeş, ca şi înaintaşul său marele rege Carol l.”

Citiți aici restul articolului. 

***

 Cum va fi la înmormântarea Regelui Mihai…

Regele Mihai va fi înmormântat pe 16 decembrie la Curtea de Argeș cu toate onorurile cuvenite unui rege miruns și mareșal al armatei române. Ţara va fi în doliu naţional între 14 şi 16 decembrie.

mihai în sala tronului

Programul funeraliilor Regelui Mihai

În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

– Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
– Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;
Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;
Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.
Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.
Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
Să aibă la ei un document de identitate.
Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

sal atronului

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.

La ora 11.15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

catedrala cureta de arges

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunțată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

Cărți de condoleanțe sunt deschise la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje.



Citiţi şi

Moartea Lui, învierea noastră

Regele Mihai și cea mai românească întrebare: tu știi cine sunt eu?

Emil Hurezeanu, Cu Regele în patru timpi – mărturii inedite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
834 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro