Un alt fel de salată boeuf

Mira Mincă

25 December 2012

Salata boeuf e atât de înfiptă în mentalul colectiv încât nu se concep sărbătorile de iarnă fără de ea. Desigur, boul original fiind înlocuit cu porcul naţional. Sau cu piept de pui sau de curcan pentru cuconeturile mai fine şi hopsedate de siluetă.

Pentru doamnele şi domnii care vor ceva mai nou, vă ofer reţeta mea:

Ingrediente:

• 300 g carne (muşchi)

• 500 g cartofi

• 3+1 morcovi + 1 morcov

• 1 gulie

• 1 ţelină

• 1 păstârnac

• 300 g castraveţi muraţi

• 1 măr mai mare

• 2 cepe

• 1 lămâie (zeama)

• 1 cutie boabe de mazăre boabe – opţional

• 1 măr mare – opţional

• 4 ouă (la temperatura camerei)

• 1 lingură cu muştar (cu hrean)

• 300 ml ulei

• 1 portocală (zeama)

• 1 lingură usturoi pisat bine

Se ia un vas de 4-5 l, cu diametrul de 22 cm şi se pune la fiert carnea. Se spumuieşte bine. Când s-a terminat de spumuit, se pune o foaie de dafin şi o linguriţă cu boabe de piper. Se pune peste vasul superior de fiert la abur.

Se curăţă legumele şi se toacă: cartofii se toacă bob de orez, cei 3 morcovi şi păstârnacul se lasă întregi. Gulia şi ţelina se taie în două. Câte o jumătate se taie felii de cca 3-4 mm. Legumele tocate se pun la fiert, în strat nu prea gros. (Vor fi câteva tranşe, dar nu e problemă, se fierb în maxim 10 minute per tranşă, numai bine, să se fiarbă şi carnea. Sfatul meu e să se înceapă cu morcovii şi feliile de ţelină, ca să aibă timp să se răcorească înainte de a le putea toca).

Se rad încă un morcov, mărul, jumătatea de gulie şi jumătatea de ţelină rămase şi se stropesc cu zeama de la o lămâie sau de la o portocală.

Când carnea e aproape gata, se adaugă ultimul morcov – tăiat felii sau ras – un pic de ţelină rasă şi cele două cepe tocate. Când e fiartă bine, se scoate şi se lasă un pic la răcit înainte de a o toca cât mai mărunt.

Legumele fierte la abur şi răcite plus cele crude rase şi eventual boabele de mazăre bine scurse se amestecă bine cu carnea tocată şi albuşurile rămase de la maioneză şi cu castraveţii tocaţi şi bine scurşi. Se mai poate adăuga şi o mână de măsline curăţate şi tocate.

Maioneza:

Se fierbe un ou tare.

Se separă celelalte 3 ouă.

Gălbenuşul se sfărâmă, se amestecă bine cu o lingură de muştar (cu hrean) şi celelalte 3 albuşuri. Se adaugă turnând în fir subţire jumătate din cantitatea de ulei. Se adaugă zeama de lămâie şi un pic de apă, gustându-se, ca să nu devină prea acră. Apoi se incorporează şi restul de ulei.

Opţional se poate adăuga şi o lingură de usturoi bine pisat.

Se unge cu un pic de ulei o farfurie plată/ se pune folie de copt sau (nu recomand însă) folie de aluminiu, de preferinţă din metal, şi se pun peste albuşurile de la cele trei ouă. Se pun la fiert la abur după ce s-au terminat de fiert legumele. În 3-4 minute se va fierbe şi se poate toca şi folosi în compoziţia de salată.

1/3 din maioneză se pune deoparte. Se mai pun deoparte o lingură de morcovi fierţi, câteva fâşiuţe de castraveţi muraţi şi o lingură de albuş tocat mărunt.

Legumele răcite, acritura, carnea şi 2/3 din maioneză se amestecă şi se montează pe un platou. Se acoperă cu restul de maioneză şi se ornează. Puteţi încerca fie un brad, fie un om de zăpadă, fie orice altceva.

Pentru vegetarieni, carnea se poate înlocui cu ciuperci fierte. Iar maioneza se poate înlocui cu guacamole.

Supa rămasă în vas se poate lăsa ca atare sau se poate drege cu roşii şi cu zeamă de varză sau borş.

Citiţi şi

O viață are omu’!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,280 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro