Un alt mod de a privi obezitatea

Dana Rosana Dumitrache

26 October 2014

Dana Rosana DumitracheÎntr-un articol apărut în New York Times, în ianuarie 2013 – ”Our Absurd Fear of Fat”,  Paul Campos, un jurnalist cu studii de drept aduce în discuție studiul întreprins de Katherine M. Fegal & all. din cadrul Institutului Național de Sănătate, stârnind astfel un val de controverse. Articolul contrazice prin date statistice covârșitoare, o serie de studii privind riscul de îmbolnăvire și deces la persoanele obeze.

Conform datelor guvernamentale, cam 7 din 10 americani adulți depășesc greutatea considerată ca fiind normală pentru vârsta lor. În 2010, Centrul de Control și Prevenție a Bolilor a publicat o statistică potrivit căreia 74% dintre bărbații și 65% dintre femeile din SUA ar fi obeze. Date îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât, între obezitate și riscul de îmbolnăvire și de mortalitate, s-a stabilit de multă vreme o corelație.

Iată însă că apare  această nouă meta-analiză publicată în Jurnalul Asociației Medicale Americane, care reunește datele a aproape o sută de studii epidemiologice (din douăsprezece țări, pe aprope trei milioane de subiecți) ce determină corelația dintre obezitate și riscul de mortalitate. Spre surprinderea tuturor, ceea ce dezvăluie studiul este faptul că toți adulții intrați în categoria supraponderalilor, cât și majoritatea celor din grupa obezilor, au un risc de mortalitate scăzut față de adulții cu greutate ”normală”. Astfel, dacă instituțiile guvernamentale ar trebui să redefinească ”greutatea normală”, ca fiind cea care nu mărește riscul de deces, atunci aproximativ 130 de milioane, din cei 165 de milioane de adulți clasificați în prezent în categoria supraponderală și obeză, ar trebui să treacă automat la categoria greutății normale.

looking-different-is-not-wrong-plus-size-models-1

Cifrele raportate în studiu nu pot decât să surprindă – astfel, riscul mortalității la persoanele supraponderale este, se pare, cu 6% mai mic, iar la persoanele cu obezitate de gradul 1, cu 5% mai mic decât la cele cu greutate normală. Cu alte cuvinte, femeia înaltă de 165 de cm, cântărind între 49 și 66 de kilograme prezintă un risc de mortalitate mai mare decît femeia de aceeași înălțime, dar care se situează undeva între 66 și 92 de kilograme; bărbatul de înălțime medie, de 178cm prezintă un risc mai mare de mortalitate dacă are o greutate stabilită undeva între 59 și 79 de kilograme, decât cel ce se află în marja de 79 – 110 kilograme.

Într-un moment în care suntem, practic bombardați de mesaje ce îndeamnă la slăbit, nu te face deloc popular să sugerezi că persoanele corpolente ar putea chiar trăi mai mult”, spune Flegal, dezamăgită, probabil, de valul de controverse iscate de studiul său. Walter Willet, epidemiolog la Harvard School of Public Health, declară articolul ca fiind ”un morman de gunoi ridicol, cu care nimeni n-ar trebui să-și piardă timpul citindu-l”. Willet atrage atenția asupra faptului că nu este suficient să faci corelația între BMI (indicele de masă corporală) și riscul de moarte prematură fără să cunoști câte ceva despre sănătatea și condiția fizică a subiecților. E posibil ca o parte din eșantionul de cercetare să fi cuprins oameni slabi tocmai pentru că erau bolnavi, deci cu un risc de deces ridicat. ”Există o vastă literatură științifică ce aduce dovezi clare privind incidența crescută a bolilor cardiovasculare, diabetului, și a multor forme de cancer la persoanele supraponderale și obeze”, spune Willet, adăugând apoi: ”Voi, cei ce vreți să știți dacă aveți o problemă de greutate, în loc să vă comparați BMI-ul cu al celor din jur, mai bine v-ați gândi la cât cântăreați la vârsta de 20 de ani. Pentru majoritatea oamenilor, greutatea ideală (dacă nu acumulaseră deja foarte multe kilograme) este aproximativ cea de la 20 de ani”.

Nu toată lumea științifică este pornită să conteste rezultatele meta-analizei. Dr. Steven Hymsfield, de la Pennington Biomedical Research Center din Baton Rouge, enumeră câteva scenarii în care greutatea corporală excedentară ar putea ajuta persoana în prelungirea vieții. O căzătură pe un os ”vulnerabil”, precum șoldul, poate diminua riscul de fractură, datorită stratului protector de grăsime. Într-o boală care te pune în imposibilitatea de a mânca, pentru o perioadă, depozitele de grăsime pot fi o rezervă prețioasă.

Dincolo de comentariile pro sau contra, pe alocuri speculative, ce s-au iscat în lumea științifică si medicală, oamenii încep să pună sub semnul întrebării o serie de sentințe emise de studiile de cercetare trecute. Pentru o populație măcinată de îndoieli privind sănătatea sub diverse aspecte, (de la alimentele și apa pe care le consumă, produsele farmaceutice de pe piață, și până la aerul poluat pe care-l respiră), un studiu de asemenea proprții care ne-ar  putea risipi încă o angoasă a morții, este mai mult decât binevenit. Femei plinuțe, ce îndrăznesc să-și declare semețe asumarea propriei greutăți neconforme cu norma nu se vor mai teme de replica tăioasă ce le informează doct că sunt inconștiente privind sănătatea lor:

Ce încerc să ating cu citarea acestui studiu? Ei bine, încerc să atrag atenția asupra liniei fine ce face demarcația între ceea ce este necesar și ceea ce poate fi superfluu. Linia aceasta nu o știe nimeni altcineva decât noi înșine. Indiferent cât de mult am vrea să arătăm ”trăsnet” la nunta noastră, la întâlnirea de 10 sau 20 de ani de la terminarea liceului, ori în blugii cei noi, dacă avem suficientă onestitate cu noi înșine, știm clar dacă este sau nu este cazul să pierdem kilogramele acelea ”în plus”.

Eu, una, l-aș contrazice pe Dr. Willet. Știu acum că nu greutatea de la 20 de ani mi se potrivea. Am oscilat în perioada dintre 18 și 22 de ani, când mi-am născut primul copil, între 58 și 65 de kilograme. Dar nu mă simțeam bine. La înălțimea mea, ce corespunde, se pare, înălțimii medii a bărbaților, în standarde americane, 178 cm, mă simțeam extrem de bine la 70 de kilograme. Mi-aș fi dorit să am șansa, la vremea aceea, s-o aud și s-o văd pe Golda. Poate mi-ar fi putut alunga spiridușul acela malefic ce-mi șoptea întruna în urechi că sunt inadmisibil de grasă.

Ce simt nevoia să-i spun oricărei femei ce se consideră obeză este, că eu, una, cu mintea de acum, m-aș așeza întâi și-ntâi în fața unei oglinzi mari, într-o cameră luminoasă, și mi-aș privi cu onestitate corpul, fără s-o mai invoc pe Kate Moss, Megan Fox sau pe Brangelina. Aș cauta-o, mai bine, cu ochii minții pe la fel de frumoasa Adelle (care, by the way, nu s-a lăsat influențată de nici un fel de canoane estetice impuse de alții, și a înfruntat chiar presa britanică ce o acuza, la un moment dat, că dă un exemplu prost tinerelor pentru că nu dă jos odată kilele alea!).

BvkeUeIIAAAOjie.png-large

Ne fixăm adesea în minte, din fragedă tinerețe, câte un model de frumusețe și tânjim apoi după el o viață întreagă. Chiar dacă acela este Sarah Jessica Parker, iar noi avem structura Evei Mendes.

Uneori, când vedem că nu și nu, kilogramele alea încăpățânate nu vor să se dea pierdute, poate e bine să ne uităm la mamele noastre, la cât au fost ele și mătușile noastre de dolofane, cât de plinuță a fost bunica, cât de grăsuni ne sunt frații,  unchii, verii. Fotografiile vechi de familie ne-ar putea ajuta și ele, pentru că, dacă ne vedem bunicile sau străbunicile cam plinuțe în pozele cafenii din perioada dintre cele două războaie și cea  imediat următoare (când mâncarea era raționalizată, și, practic, foamea era cuvântul de ordine), s-ar putea să înțelegem câteva lucruri despre noi, despre șansele noastre de a ieși din modelul familial.

I-aș propune, apoi, femeii să  intre cu onestitate în istoria ei de viață, aceea numai de ea știută, și să-și amintească, cu cât mai multă acuratețe, ce a presupus fiecare kilogram slăbit și pus apoi la loc. I-aș spune apoi să urce rapid două etaje de bloc, să se aplece de 10 de ori și să-și ridice în brațe propriul copil, cățel, sau un obiect de cel puțin 10 kilograme. Dacă a reușit această performanță fără să gâfâie prea tare, i-aș spune femeii nemulțumite de aspectul sau greutatea ei, că e timpul să-și ia o pauză din a se mai disprețui atat de tare. Corpul nostru este, până la urmă un genial mecanism creat pentru a îndeplini o serie de funcții și pentru a ne sluji cât mai bine unor nevoi practice. Câtă vreme el își îndeplinește misiunea, de ce i-am cere să întrunească și o serie de calități ce nu fac decât să-l lase mut de uimire (și din ce în ce mai neajutorat)?

Este impresionant să surprinzi oameni inteligenți și frumoși în arhitectura lor interioară, în plin exercițiu de sinceritate. Citeam de curând un interviu luat Liei Bugnar, ” una dintre cele mai frumoase întâmplări ale teatrului actual”, după cum se exprimă autoarea rubricii dedicate invitaților speciali. Într-un context diferit, e adevărat, Lia Bugnar spune, la un moment dat, în acest interviu, vorbe pe care orice om ar trebui să le audă și, mai ales, să le integreze, nu doar grăsuțele din noi: … David Esrig zicea frumos, atunci am auzit asta prima dată şi m-a pus pe gânduri: „Nu sporiţi numărul juraţilor cu dumneavoastră înşivă. Nu te adăuga celor care oricum sunt cu ochii pe tine şi te judecă!” Eu făceam asta, îmi dădeam în cap, şi nu e bine, pentru că tot o formă de vanitate e”.

Nu pot încheia această scurtă prezentare a studiului citat, fără a atrage atenția asupra unui mare pericol la care ne poate expune un astfel de raport. Atenție, această analiză îi absolvă, oarecum, pe supraponderali și pe cei ce se încadrează în clasa I de obezitate, de obsesia unei sănătăți afectate direct de kilogramele excedentare.  Nici un studiu nu cred că poate demonstra, vreodată, că o persoană care cântărește cu 30, 40, sau peste 50 de kilograme mai mult decât greutatea considerată normală nu se supune unui întreg set de riscuri de îmbolnăvire.

***

Atunci când este vorba de sănătatea ta este important să fii corect informat. Și nu există o sursă mai bună decât informația directă de la medicii de la Harvard Medical School. Site-ul spitalului Regina Maria are de curând o nouă secțiune în care experții americani te vor informa despre ce înseamnă să trăiești mai mult și mai sănătos.

Citiţi şi

To BE list pentru 2017

HOROSCOP 2017

Sfârșit de an, început de an. Mic manual de magie urbană

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,886 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro