Un bărbat fără suport

Liviu Frățilă

11 June 2013

Într-o perioadă a vieţii mă apucase dragul de… sculptat. Bine, habar n-aveam ce presupune asta, nu aveam nici cea mai mică cunoştinţă în materie. Tot ce aveam erau resturi de scânduri din alea mai groase, cu care făcusem rafturile în magazin. Lemn de brad, bucăţi mici, de 20-30 de cm… Pur şi simplu îmi strigau parcă să fac ceva cu ele. Cel puţin aşa mi se părea mie atunci. Am pus mâna pe un banal cutter şi am început să mă joc cu ele. Mai scobeam o aşchie, mai prindea un pic de formă lemnul, mai ciupeam un deget sau puţin din tendonul vreunuia din ele… Eram fericit. Raportat la posibilităţi şi la nimicul pe care îl cunoşteam despre asta, îmi place să cred că-mi ieşea ceva frumos. Marea majoritate au ajuns la oameni foarte încântaţi de ce vedeau, le făceam pur şi simplu cadou celor sensibilizaţi de efortul meu. Eu aşa credeam atunci că trebuie făcut: pur şi simplu. Una din ele a ajuns la o actriţă foarte dragă mie, nu ştiu daca o mai are… Sper că da. Dacă o citi articolul ăsta şi o mai are, probabil o simţi nevoia să-mi facă o mică bucurie, să-mi spună că mai e încă… Nu ştiu.

În fine. Ajungeam cu ele şi acasă. Foarte încântat de ele, le arătam şi fostei neveste. Cred că, în imbecilitatea mea, aşteptam vreo formă de apreciere… Nu ştiu, nu aveam talentul unui Brâncuşi, însă cu siguranţă în momentele alea simţeam că-s egalul lui, dacă mă gândeam la pasiune şi dăruire. Mă bucura al dracu’ de mult că, din mâinile mele, un lemn banal a căpătat viaţă. Făcusem ceva, înţelegeţi? Era ceva făcut de mine şi eram al dracu’ de mândru de asta…

Nevastă-mea? Deşi uneori le lăsam la vedere, nici nu le observa. Dacă îmi călcam pe orgoliu şi-i arătam ca la animal găleata din care tre’ să se adape, tot ce putea să spună era: „Ai luat-o razna, numa’ la asta nu stăteai cu grija. O să-ţi tai mâinile, e frumoasă, dar na, eu ce vrei să fac acum? E frumoasă”. Era frumoasă. După ce se uita la ea preţ de 2,78 secunde, o punea undeva pe dulap… Sunt un prost slab şi foarte emotiv. După câteva reacţii din astea, am abandonat ideea, am crezut că, dacă cineva, care la vremea aia era important pentru mine, are reacţia asta, e clar că nu e cazu’ să continui. Imediat după asta, am primit cadou un set de dăltiţe din alea pentru sculptat în lemn. Visul murise însă…

Mno, uite cum o idee de intro s-a transformat în articol… Nu asta era ideea. Scheletul de la care aş fi vrut să construiesc o scriere era ceva de genul “din mici bucurii pe care ţi le faci, se pot naşte pasiuni uriaşe”. Tot ce poţi spera e să ai norocul ca cel/cea de lângă tine să nu te caroteze. Bine, mica ta plăcere poate e nesemnificativă comparativ cu ce realizări au cei de lângă tine. Nu contest și nu condamn asta, e pur şi simplu o chestie de priorităţi. Nu poţi trăi cu vise. O bere se cumpără cu bani, probabil la asta se gândeau marii rataţi care au construit zestrea universală pe pământul ăsta mare, muritorii de foame sau rataţii care zăceau morţi de beţi prin şanţuri sau crăpau pe te miri unde… Dacă vrei să dezumanizezi un astfel de om, ia-i bucuria de a vorbi despre micile lui realizări, de a se manifesta. Pur şi simplu.

Ironia sorţii? Patina bunăstării şi valorizarea din marile birouri ale marilor pragmatici e dată de opera marilor rataţi ai societăţii. E stabilită de ce-au realizat muritorii de foame.



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Să se întoarcă? Să o ia de la capăt?

Georgia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,625 views

Your tuppence

  1. Raluca / 23 June 2013 12:18

    Omul trebuie sa refuleze in ceva, in arta, in pescuit, in gatit, in ceva, important este sa te simti bine , si sa simti ca ai facut si tu ceva, daca ai un imbold de a face ceva util,si frumos, de ce nu, daca ai o stare de bine dupa aceea inseamna ca ai facut un lucru bun,artistii psihopati dovedesc acest lucru,cu cat psihopatia era mai mare cu atat valoarea artistica era mai mare, pt ca ei nu puteau refula decat artistic, nu puteau refula emotional, pt ca nu stiau cum se face asta, ei nu stiau decat sa picteze, sa sculpteze, actul artistic era singurul in care isi puteau exprima emotiile.Daca nu ai talent cat casa, asta nu inseamna ca nu poti sculpta, picta, sau alt hoby , omul este o fiinta sociala si primele dovezi ale existentei lui, au fost luate de pe peretii unor pesteri,in acest mod omul devedeste ca a trecut pe acolo, isi marcheaza existenta chiar si cu grafiti pe peretii blocurilor, este ceva normal, scris undeva in genele noastre.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Liviu Fratila / 13 June 2013 20:29

    Nici nu prea aveau asa ceva 😀

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Cri / 13 June 2013 16:53

    si totusi marii ratati ai societatii care au creat marile opere de arta nu prea s-au lasat descurajati de neveste, rude, profesori, critici etc. 😉

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro