Un bărbat împotriva bărbaţilor care-şi bat femeile

Liviu Pleşoianu

13 December 2011

Am auzit nu o dată, din gura unor femei, această spusă: “N-are a face. Nu contează. Femeia, tocmai pentru că e superioară, tace şi merge mai departe. Ea ştie care este adevărul, dar preferă să-şi vadă de ale ei şi să-i lase pe bărbaţi să creada ce-or vrea!”. O parte dintre femeile pe care le-am auzit spunând asta îmi sunt apropiate, însă, cu toată părerea de rău, trebuie să le contrazic. Nu pot fi de acord cu această mentalitate. Faptul ca o “tradiţie” precum cea de pe Muntele Athos este perpetuată şi acceptată în Uniunea Europeană a secolului XXI nu este deloc normal. Nu te poţi lăuda că lupţi din răsputeri împotriva discriminării sexuale şi, în acelaşi timp, să accepţi o asemenea josnică “regulă”. Iar acceptarea, chiar şi tacită, a respectivei reguli reprezintă, pur şi simplu, încă o piatră aruncată în pieptul femeii lumii. Toate aceste “reguli” misogine duc, finalmente, aproape de capătul lanţului cauzal, la bătăile, injuriile şi tot convoiul de umilinţe la care sunt supuse multe dintre femei chiar şi în ziua de azi.

Nimic mai greşit!

Cam câte femei sunt bătute de soţii lor în România anului 2011? Ştiţi foarte bine, din toate datele statistice prezentate de institutele de sondaj şi cercetare sociologică, că violenţa domestică – mai concret, bătaia administrată de către bărbat soţiei şi copilului său – rămâne la un nivel extrem de ridicat pe minunatele plaiuri mioritice. Mulţi dintre ţăranii ăia pe care ne place să ni-i imaginam morometici n-au în realitate nici o tresărire a pleoapei atunci când îşi pocnesc nevasta. Am asistat la astfel de “pedepse” fizice şi în copilărie şi mai târziu. Am văzut, la ţară, cum bărbaţii îşi bat femeile, în casă, în curte, pe stradă, pe unde apucă (sau, ar zice ei, pe unde trebuie). A nu se înţelege că, la oraş, situaţia ar fi mai bună! Trăim în ţara în care “bătaia e (considerată a fi) ruptă din Rai”. Trăim în ţara în care prea mulţi dintre bărbaţi (nu numai cei din mediul rural) consideră că a-ţi bate nevasta face parte din firescul vieţii şi al vieţuirii conjugale. O scatoalcă sănătoasă îi merge direct la “cerebel” “muierii”, re-aducând-o pe “drumul ăl bun”.

Şi atunci? Mai putem spune, liniştiţi, că “N-are a face. Nu contează. Femeia, tocmai pentru că e superioară, tace şi merge mai departe.”!?Întotdeauna m-a revoltat atitudinea asta. Sau, mai bine zis, lipsa asta de atitudine. Toate lucrurile mizerabile care sunt făcute să i se întâmple femeii trebuie să iasă la iveală, trebuie arătate cu degetul, trebuie să fie taxată drept o “barbarie” în deplinul înţeles al cuvântului. Pentru că, din păcate, la momentul actual, dincolo de frumoasele vorbe goale pe care le tot auzim la televizor, realitatea este că mentalul colectiv românesc nu consideră maltratarea femeii drept o pură manifestare a “barbarismului”. Nu este decât, cel mult, un “ce” de când lumea şi pământul, un “ce” care face parte din firescul lumii, un “ce” cu care nu trebuie să te lupţi pentru a nu ajunge cu morile de vânt să te lupţi.

violență

Nu, nu sunt de acord cu nici o femeie care gândeşte aşa. Este complet greşit. Este calea cea mai lesnicioasă şi mai sigură către un viitor la fel. Este pură nesolidarizare cu toate femeile care suferă fiind supuse unor astfel de “tratamente”, care sunt efectiv bătute, înjurate, înjosite zilnic în cele mai urâte moduri cu putinţă. Aştept cu nerăbdare ziua în care femeile vor ieşi masiv din starea de non-combat, de acceptare mută. Ziua în care nu se vor mai teme. În care suficient de mulţi bărbaţi vor fi avut curajul să spună lucrurilor pe nume atunci când nu vor fi fost de acord cu atitudinea faţă de femei a prietenilor, colegilor, amicilor lor bărbaţi. Pentru că lupta asta, într-o adeseori complet tâmpită lume a bărbaţilor, femeile n-o pot duce singure. În faţa forţei brute masculine, îndreptată împotriva delicateţei feminine, este tot de datoria bărbaţilor – a celor cu adevărat bărbaţi – să intervină, să ia poziţie.

Numai eforturile conjugate ale femeilor şi ale bărbaţilor cu adevarat bărbaţi vor schimba lumea asta profund misogină. Până la momentul în care şi bărbaţii vor începe să ia atitudine, consider însă a fi de datoria femeilor puternice să nu tacă, să lupte, să se asocieze pentru ca femeile slabe cu soţ să nu mai fie femei bătute cu soţ. Non-implicarea este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului. Face ravagii de-a lungul şi de-a latul planetei. Să vezi bine unde se termină grâul şi unde începe neghina şi să taci, să nu spui nimic, să nu strigi din toţi rărunchii în mijlocul străzii, se cheamă complicitate prin non-combat!

Citiţi şi

Dureroasa realitate a femeilor abuzate

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Petele din soarele californian – Big Little Lies

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,841 views

Your tuppence

  1. ella / 5 October 2015 13:30

    Nu as spune ca este un semn de superioritate, acest tacit mers mai departe, este frica, boala, sindromul victima-calau, lasitate, nu le judec pe femeile care nu au de ales, pentru desprindere iti trebuie pe langa curaj, si o lume de partea ta,un loc unde sa fugi cu copilul dupa tine, autoritatile nu sunt implicate, e si vina lor, societatea insasi a lasat aceasta boala sa se adanceasca, am trait in asta stiu ce inseamna, cand nu a mai putut lovi in mine si-a snopit copilul pe ascuns, pana am chemat politia, l-am trimis eu cu acte in regula in tari straine si dus a fost, dar mama a fost gramada pe mine ca trebuia sa tin de familie”ce daca te-a violat, bine ca nu te-a omorat in bataie, in genunchi sa-i stai sa te primeasca inapoi”aceasta mentalitate nu tine pra tare de educatie, tine si de suflet, daca mama a suferit destul de urat a considerat ca si eu pot sa indur la fel, de la mame pleaca cocoloseala baieteilor care trebuie sa fie slugariti, fenomenul e complex nu se sterge peste noapte, nu se rezolva cu un exemplu, lasa urme si traume pe viata, lipsa stimei de sine mult prea scazuta nu poate ajuta o femie sa se desprinda de agresor, dar indolenta tuturor fata de noi si fata de altii a distrus familii si chinuit vieti, dar ma bucura aceasta raza de lumina ce vine din acest articol, ce poate fi un bun inceput, totul tine de vointa si suflet!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Nicoleta / 7 March 2014 23:35

    In sfarsit un om sanatos la cap si la suflet! Stiu ca suna desuet, dar e un sincer BRAVO! Asta imi da speranta ca normalitatea mai are o sansa! Liviu Plesoianu, astept si un articol despre violenta impotriva copiilor! Atunci vei fi surprins cate pareri ciudate despre “bataia e rupta din rai” vor aparea. Sunt in stare sa pun pariu pe asta…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. cine stie cunoaste / 7 March 2014 9:17

    Am ramas surprinsa de numarul mare de comentatoare care par sa nu inteleaga de ce raman femeile acelea cu agresorii lor. Care le culpabilizeaza pe ele in loc sa se intrebe mai bine cum ar putea ajuta. Vreau sa le lamuresc eu: acele femei raman de teama ca ar putea fi vanate apoi pe strada in mod constant ca niste prazi, de rusinea ca vor fi aratate cu degetul de o societate cu conceptii imbatranite, de teama ca nu se vor putea descurca singure (mai ales ca multe au si copii) si, nu in ultimul rand, pur si simplu pentru ca nu au unde sa se duca sau mijloace financiare pentru a rezista in afara acelei relatii. Si nu pentru ca le place sau pentru ca sunt sadice. Desi nu bag mana in foc ca nu exista si cateva care inca isi iubesc batausii…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. silvia / 8 July 2013 16:31

    eu sunt adeseori batuta de catre sotul meu un il denunt pentru ca imi este teama daca politia un ii face nimik ce se intampla dupa accea cu mine

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  5. Sophie / 12 April 2012 2:33

    Am asistat si eu, neputincioasa, la cateva cazuri de violenta domestica si nu am putut sa nu ma intreb: ce-l face pe barbat sa fie atat de las incat sa-si compare forta cu o femeie? si ce o face pe o femeie atat de slaba incat sa treaca peste umilinta si durere pentru a ramane langa calaul ei? Aceste scene, m-au facut sa inteleg ca non-implicarea este cauzata de principiile ,,solide” pe care relatiile respective sunt construite. O victima ti-este recunoscatoare pe moment pentru ca ai scapat-o de chinuri si cand se vede cu sacii in caruta o sa considere interventia ta, la fel ca si atacatorul, ca pe un fapt de care nu avea nevoie. Nu poti ajuta pe cineva atata timp cat acest lucru nu-ti este permis.
    Nu vreau sa par ipocrita, dar trebuie sa va spun si voua ce cred cu adevarat…Cunosc o persoana care a avut mai multe relatii, cu bune si cu rele, si, spre surprinderea mea, relatiile in care a luat bataie, au fost cele mai trainice, de 7 si respectiv 9 ani. Sunt oare indreptatita sa cred ca pe femeia aceasta violenta o excita? Eu zic ca da…Ca nu teama, ci sado-masochismul care zace in ea a tinut-o strans legata de agresor. Nu zic ca toate femeile sunt ca ea, dar mare parte cred ca se regasesc in peisajul acesta, pentru ca, sincera sa fiu, alta explicatie logica nu reusesc sa gasesc…Schimbarile nu trebuie sa vina de la noi, cei din jurul acestor cupluri, ci mai degraba din partea lor, a instigatorilor la violenta. De la ei pleaca totul, la ei trebuie sa se sfarseasa.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Belle d”Imagination / 10 January 2012 0:20

    NU bărbaţii sunt primii care trebuie să se schimbe. Femeile sunt cele care trebuie să se schimbe.

    Un agresor merge cam cât de departe îi permite victima. Iar victima îi permite multe, fiindcă alte femei i-au indus acest model comportamental.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
    • Nicoleta / 7 March 2014 23:37

      Un agresor merge mult mai departe decat ii permite victima. Sunt agresori care nu au limita!

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  7. Doris / 13 December 2011 9:19

    Sunt complet de acord! Nici bataia si nici tacerea nu sunt rupte din rai, acceptarea tacuta a misoginismului si umilintelor de catre femei nu face decat sa le perpetueze, iar barbatii adevarati nu sunt cei care trebuie sa dovedeasca ca pot domina si supune femeile, ci cei care sunt destul de puternici si siguri pe ei incat sa le respecte si sa le puna pe picior de egalitate cu ei!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  8. Andreea / 13 December 2011 9:18

    Primul pas de combat e dificil, ar presupune ca femeia să se adreseze unui serviciu de medicină legală, să obțină probe, să pedepsească exemplar, cum s-ar putea face asta în vârtejul unei relații care vrea totuși să supraviețuiască?
    Cât despre mentalul colectiv românesc, schimbarea ar trebui să înceapă de la bărbați… poate că articolul acesta va ajuta.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro