Un “bărbat”

Mihaela Cârlan

5 January 2011

O întâmplare mi-a scos în cale virtuală un personaj, căruia i-am cerut să scrie un text în care să dezvăluie câte ceva din mecanismul gândirii masculine. Cel pe care se tot chinuie femeile să-l demonteze spre a-i pricepe pe bărbaţi. În general, m-am străduit, dar nu chiar neîncetat, că nu-s Spinoza, să nu ridiculizez, să nu deplâng şi nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. Numai că o astfel de dezinvoltă confesiune poate face strădania foooarte dificilă. Iată şi de ce.

“Experienţele mele de viaţă şi activitate în legătură cu acest subiect generos al relaţiei cu frumosul feminin, mai ales la o anumită vârstă – am 61 de ani, nu le pot face publice. Ar urma represalii (ce vorbeşti, trebuie să fie gravă situaţiaşi nu cred ca le pot face faţă.

Soţia mea s-a stins acum trei ani, după 30 de ani de convieţuire superbăN-am înşelat-o niciodată şi o consider îngerul care m-a vegheat şi susţinut şi care şi acum se roagă în continuare pentru sufletul meu (n-ar trebui să se odihnească?). Pe parcursul anului trecut (n.red. 2009), câteva incidente urmau să-mi schimbe filozofia de viaţă (na, belea!). Mai întâi a fost un accident de maşină, din care am scăpat ca prin minune, apoi am căzut pe neaşteptate într-un loc public şi am fost inconștient 8 ore. Inima mea obosise (fidelitatea, bat-o vina!) şi acum am un stimulator cardiac. Sigura soluţie pentru a mă ţine în viaţă şi într-o relativă stare de normalitate. După aceste experienţe m-am schimbat brutal şi decisiv (legaţi-vă centurile, vă rog!).

Am înţeles, dintr-odată (curat, epifanie!), că noţiunea de viitor nu are nicio valoare. Nu are rost să-ţi faci proiecte de viitor, atâta timp cât nu ştii cât durează acest viitor (profund…). Experienţele mi-au demonstrat că viitorul se poate curma brutal şi în secunda următoare. Şi atunci am început să simt nevoia de a trăi în prezent, de a gusta tot ce el poate să-mi ofere, ca şi cum fiecare zi ar fi ultima (al naibii carpe diem!). Să mă bucur de viaţă, să nu refuz nimic, să recuperez timpul pierdut (păi, nu ziceai că a fost superb?).

Am descoperit că sunt iubit de femei (altă belea!). Unele nu aveau curaj să se apropie de mine (timide, mon cher…), mă considerau un tip exasperant de moral. Cum le-am încurajat puţin, au început să vină peste mine buluc (doamnelor, dar se poate? unde vă e buna creştere? pe rând, vă rog!). Iar eu nu le-am mai respins (Casanovule!), ci, din contră, m-am bucurat de tot ce-mi oferă.

Acum, am iubite la Paris, la Timişoara, la Bucureşti, la Reşiţa, la Piteşti, la Arad. Unele sunt tinere, de 35 de ani, altele cu 20 de ani mai în vârstă (decât cine, Doamne iartă-mă?). Mă întâlnesc cu ele periodic, uneori pe teren neutru, şi le iubesc. Şi mă iubesc (Mărgineanule!). E dificil de făcut în aşa fel încât să nu ştie unele de altele (viaţă grea, dar merită). Unele mă caută în fiecare zi, telefonic, chiar de mai multe ori, şi eu trebuie să am scuze potrivite în cazul în care m-aş afla cu altcineva. 

Aşa trăiesc, ca un tip amoral, aproape depravat, dar fericit că trăiesc, că mi s-a mai dat o sansă, că cineva mă ocroteşte şi îmi arată că mai am ceva de făcut în viaţă (ai tălmăcit bine semnele, hedonist mic ce eşti tu?). Cum să spun eu asta femeilor? (las’ pe mine!) Cum să le împărtaşesc această experienţă, acest mod de viaţă? Îţi dai seama ce ar urma (nu te teme, şi femeile e oameni).

Pentru cititoare poate ar fi interesant (eu n-aş baga nimic în foc) şi ar naşte comentarii furibunde şi prelungite. Dar eu nu aş mai avea linişte. Şi ţin atât de mult la ea! De aceea, am decis să mă abţin. Acum, probabilţi-ai schimbat părerea despre mine.”

Nu, dar deloc. 🙂



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,181 views

Your tuppence

  1. Sex patologic sau gena vânătorului? | Catchy / 29 November 2011 6:55

    […] amintit, ciudat, de Emil Cioran. Care a mărturisit aproape de sfârşitul vieţii că a fost un vânător de fuste. Cel care a vorbit ani în şir cu sarcasm despre iubire, numind-o “o sumă de genoflexiuni […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Dora / 21 March 2011 2:46

    :)))))))) No comment.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Gabriela Romaria / 5 January 2011 19:50

    Superb articol… Ȋmi place simţul tău adânc al introspecţiei ȋnsoţit de un umor ce aduce o tentă de “fireworks” fiecărei propoziţii ce se termină cu “paranteze”! Lol But I like it! Şi nu m-am ȋndrăgostit de “Casanova”, doar s-a ȋntâmplat, aşa să trec şi eu astăzi pe la căsuta lui virtuală, din poveste! (Hmmm… care poveste, cea reală sau cea din vis? Zambesc.) Dar, ȋncă o data, “ȊMI PLACE” ce-ai scris, că tot nu mă pot abţine să nu spun lucrurilor pe nume, nici chiar atunci când ȋmi vine să ȋl ȋnjur pe unul şi ȋn loc să strâng din dinţi, lăsându-mi faţa să mi se schimonosească, aşa cum fac majoritatea oamenilor, eu spun cu voce tare ce gândesc! Dar m-am emancipat, nu mai ȋnjur ca un ţigan de mahala, (că de fapt nici nu am făcut-o niciodată!!!) folosesc şi eu expresii elglezeşti, că tot sunt la ordinea zilei! “Fuck it!”… Na, ca iar am făcut-o! Şi ceea ce e şi mai imposibil de crezut e că… de ȋnjurat nu am ȋnjurat niciodată…. dar, după ce am reflectat puţin, am tras concluzia, că un adevărat filozof: “de ce să aştept până la 60 şi ceva, ca să mă exprim? Să mă lipsec de tot ceea ce viaţa ar putea să ȋmi ofere? Nu! asta nu se poate! Ei, domnilor, şi dacă vă deranjează modul meu de a scrie, “Fuck me, if I believe it!” LOL No… haide-ti, no.. că acum chiar că am ȋntrecut gluma!
    Ah, dar mă strigă cineva, staţi aşa! Mai bine plec că s-aşa am spus cam multe astăzi! 😀 Have a Facking fantastic day! lol 😀

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro