Un Nobel pentru cordialitate

Cosmin Neidoni

18 October 2016

Cosmin NeidoniCred că prima reacție a oricărui cititor mai mult sau mai puțin atent la momentul decernării Nobelului literar 2016 a fost perplexitatea. Întrebarea, de prima instanță, a scriitorilor și a criticilor pare a fi fost: cum să acorzi cea mai înaltă distincție literară, cum să incluzi în panteonul literaturii de înaltă ținută un nume a cărui primă specialitate nu este, totuși, literatura? Când ai în bibliotecă și pe lista pariurilor nume precum Adunis, Thomas Pynchon, Haruki Murakami sau Amos Oz ori pe lista mai lungă pe Milan Kundera ori pe McCarthy, cum să acorzi un asemenea premiu valoros lui Bob Dylan? Asistăm cumva la o farsă?

Dincolo de orice ierarhizare, dincolo de orice topuri și statistici care, drept judecând, nu sunt în mod absolut ferite de aleatorism, mă bucur că un premiu Nobel ajunge la un om a cărui artă se situează în afara hotarelor literaturii în formă pură, trimițând la o unitate transcendentă a formelor de manifestare a emoției umane, la muzică și poezie. Care este definiția literaturii, dacă admitem că genul ei proxim este textul scris? Există norme procedurale care o pot subsuma neechivoc sub o si(n)gură cupolă semantică? Literatură, folosind extensia largă a conceptului, înseamnă a mișca în om o emoţie, o stare de spirit prin intermediul unui text scris. Nu cred că încape îndoială în judecata simplă conform căreia Bob Dylan a reușit printr-un mixaj ispirat de muzică și poezie să stârnească emoția într-o lume din ce în ce mai anesteziată emoțional.

Este limpede că orice scriitor se proiectează pe sine, în viitor, în orizontul certificat și legitim al literaturii de bună calitate, iar Nobel-ul este cea mai râvnită distincție de acest fel. Însă îngăduiți-mi să cred că un veritabil autor nu scrie condiționat de niciun premiu, iar scriitura lui nu este validată de nicio instanță critică. Orice scriitor autentic are constiința propriului talent și va scrie cu egală seriozitate, indiferent dacă se află sau nu pe lista scurtă sau lungă a candidaților pentru Nobel.

bob-dylan-2016

Nu avem, propriu-zis, nevoie de soluții ultime și vindecări miraculoase, avem nevoie de stări de spirit, avem nevoie să recunoaștem emoția acolo unde se manifestă, să o putem detecta pentru că, observați, vă rog, în afara ei nu prea suntem decât o organizare funcțională a unui sistem nervos vegetativ. Natura umană nu o înțelegem așezând lupa pe vibrația noastră viscerală, ci înțelegându-i năzuințele, triumful și deznădejdea, cu emoțiile asociate lor. Cum altfel să înțelegem făptura umană, dacă nu citind literatura lumii și poezia ei, intrând ca într-un depozit imens al pătimirilor noastre dintotdeauna și de pretutindeni!?

Dacă literatura, în formidabila ei desfășurare, nu ar reda chipul nostru interior, esența noastră inefabilă și ultimă, cu chiar materia cuvintelor, credeți că ar merita deranjul de a ne apropia de ea? Un scriitor pune în scenă și orchestrează cu minuție dirijorală umanul însuși, în toate ipostazele sale, în așa fel încât oricine, privind atent, descoperă că nu este singur în deruta lui, că nu trăiește izolat, că aparține, că dorurile lui, stările lui intime sunt doruri și stări universale. Acesta, cred, este triumful indiscutabil al literaturii de pretutindeni.

Suspinul matern, așteptarea unui îndrăgostit, emoția unui copil, bătaia aripilor în zbor – tălmacite în cuvinte – dau cea mai înaltă formă de literatură! Literatura nu este un lux, este o necesitate. Mai sunt și boli ale omului, cele de natură metafizică, cu transmitere textuală. Ce frumos ar fi dacă ne-am infesta într-o mai mare măsură cu emoție, vindecând-o apoi, probiotic, cu poezie!

Dacă aș fi acum la 80 de ani (ce bine că sunt doar la jumătate), și aș arunca o privire îndărătul celor mai notabile experiențe, aș spune, probabil, că cel mai ușor mi-am (re)găsit sinele și locul lui în lume prin intermediul cărților și al literaturii. Uneori îi dau crezare lui Flaubert care spunea că singurul mod de a tolera existența este să te pierzi pe tine însuți în literatură ca într-o perpetuă orgie. Oricum, la 80 de ani e și singura orgie pe care, literalmente, o mai poți trăi.

Mi-a plăcut un gând al scriitoarei Camelia Cavadia: „Mesajul pe care îl transmite Academia Suedeză este unul foarte frumos, care ne îndeamnă să ne întoarcem spre poezie, să ascultăm umanitatea ei.”

Cine ştie, aşadar, dacă nu cumva comitetul decidenților Nobel, prin gestul pe care îl face, ne îndeamnă să redescoperim poezia, iar dacă altfel nu prea putem, măcar să ajungem la ea prin intermediul muzicii, al unui cântec fredonat de un trubadur a cărui simțire, pe firul liniei melodice, devine simțirea noastră, ca într-un frumos și delicat transfer de cordialitate.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeile din Palestina

Frumos zâmbet…

Nu pe mine mă aştepţi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
327 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro