Un roman de dragoste homosexuală

Adina Dinițoiu

29 November 2013

Adina DinițoiuÎn România mai sunt foarte multe de făcut în ce priveşte toleranţa, care defineşte, în fond, o adevărată societate democratică. Toleranţa în raport cu diversele categorii de gen, de orientare sexuală, etnice, religioase. Spun asta în contextul recent al emisiunii X Factor de pe Antena 1 de duminică, 24 noiembrie, când Cheloo, fostul membru al trupei hip-hop Paraziţii a atacat un concurent pe motivul homosexualităţii sale. Un atac care vine – culmea – din partea unuia dintre artiştii hip-hop cei mai reputaţi anitsistem, anarhişti şi individualişti din anii ’90-2000. Nu vreau să analizez evoluţia unui astfel de artist către conformism televizat şi intoleranţă violentă, ci doar să-mi exprim stupoarea că acest lucru se poate întâmpla după mai bine de 20 de ani de regim democratic în România. Mentalităţile se mişcă greu, teribil de greu, din păcate. Şi e drept, în plus, că toleranţa se învaţă – şi se învaţă greu, în timp, căci, la urma urmei, e un fel de luptă împotriva instinctelor animalice din om. Iar dacă nu are nimeni grijă – cu atât mai puţin televiziunea! – ca ea să fie învăţată… nu ajungem prea departe.

Un fel de mirare asemănătoare m-a cuprins când am citit primele reacţii de receptare la adresa unei cărţi recent apărute, lansate la Târgul de Carte Gaudeamus, şi despre care vreau să vă vorbesc astăzi: Soldaţii. Poveste din Ferentari de Adrian Schiop (Polirom, 2013). În mare, e o carte despre dragostea homosexuală, deşi sunt mai multe ingrediente acolo: chestiunea marginalităţii, a ghetourilor cu drogaţi, boschetari, foşti puşcăriaşi etc.

Adrian Schiop (n. 1973, jurnalist şi doctorand cu o teză despre manele la SNSPA Bucureşti) nu e la prima carte, a debutat în revista Fracturi (2002) şi a mai publicat două romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). Schiop scrie despre homosexualitate, despre droguri etc., are talent să povestească – are şi ce povesti! – şi are şi ureche bună, dialogurile lui sunt într-un argou updatat, de ultimă oră.

Soldaţii. Poveste din Ferentari este ceea ce se numeşte autoficţiune, adică un amestec nedeterminat de elemente biografice şi elemente ficţionale, prinse într-un ansamblu care sună foarte autentic, foarte realist. Povestea e spusă la persoana I; protagonistul, doctorandul în manele, locuieşte de câţiva ani chiar în… Ferentari. Ni se dezvăluie, pas cu pas, o lume uluitoare, cu crâşmele şi legile ei aparte, cu oamenii ei – tipologii teribile, psihologii pe măsură. Schiop scrie, într-adevăr, un fel de pulp fiction, aşa cum se spunea şi în cazul unui alt prozator afin, din aceeaşi generaţie, Dan Sociu, dar parcă proza lui Schiop e mai puternică, mai violentă, ancorată brutal şi autentic în realităţile despre care vorbeşte.

coperta-soldatii

Iată şi câteva exemple: „Sunt două reguli de bază în Ferentari – pe care le-am auzit repetate până la saţietate: prima e cam paranoică, să nu-ţi dai numele real şi mai ales să nu arăţi buletinul nimănui (de altfel, toţi se cunosc după porecle), iar a doua – să nu-ţi dai adresa exactă şi să nu bagi în casă oameni cunoscuţi la o bere. Prima regulă am cam ignorat-o, însă de a doua m-am ţinut.

Până în seara aia. Eram beat, n-am mai rezistat presiunilor şi am zis hai la mine, luăm un pet şi mai vedem ce facem. (…)

Când iau taxiul nu spun niciodată de laînceput că stau pe strada asta, ci indic altă zonă – şi abia pe drum, după ce mă împrietenesc cu taximetristul, îi spun ţinta reală a călătoriei. Estetic vorbind, contrastul dintre cele două tone e splendid, fără cusur: într-o parte parcă un bombardament nuclear a distrus oraşul şi supravieţuitorii sălbăticiţi şi-au făcut culcuş acolo; în cealaltă, la 15 metri distanţă, şi-a făcut loc o civilizaţie stângace cu miros muncitoresc – vezi geamuri de termopan alb, interfoane, chiar aparate de aer condiţionat, plus o mulţime de plopi care ocupă spaţiul dintre blocuri”.

Acesta e cadrul. Povestea e plină de suspans. Protagonistul începe o relaţie cu Alberto, fost puşcăriaş (14 ani de închisoare), un tip greu de uitat: „(…) Alberto arată într-adevăr fioros, cu voce răguşită şi groasă, o matahală care miroase a puşcărie, cu piramida nazală spartă ca foştii boxeri, tatuaj pe gât sau freză old school cu păr dat peste cap şi făcut cu ulei, ca mafioţii italieni; mă rog, poate asta nu e important, ci atitudinea de smardoi, de râs spart care se poate converti impredictibil în furie”. Relaţia e sinuoasă, cu răsturnări de situaţii, înr-un mediu pe care naratorul îl cunoaşte din interior, deşi nu e acceptat acolo ca unul de-al lor (pentru lumea aceea, e cu studii şi cu bani). Vă las să citiţi cartea.

La final, o întrebare: de ce atâtea reacţii, de ce un roman controversat?

Pentru scenele de sex homosexual? În alte ţări există în librării rafturi de cărţi scrise de homosexuali şi lesbiene, iar la noi – după 20 de ani de dezinhibare a literaturii şi a mentalităţilor –, când apare timid unul, se vorbeşte de roman controversat, cu riscuri! Când o să învăţăm toleranţa?

Citiţi şi

O româncă din diaspora îi scrie președintelui României

Începuturi anevoioase

„Vezi, mamă, ţi-am spus eu că-i bine în democraţie…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,245 views

Your tuppence

  1. Am fobie de fobii – Talk Tabu | Catchy / 13 January 2014 12:29

    […] Homosexualii au existat dintotdeauna. E axiomă. Sânul extrem de generos al bisericii catolice (dar şi al celei ortodoxe, deopotrivă) e doldora de scandaluri homosexuale chiar în zilele noastre. Chiar dacă ţii neapărat să o treci la capitolul deviaţii, această deviaţie în mod special dăinuie de mii de ani, pre- şi postcreştinism, nu a fost „eradicată”. Şi dacă tot există, dacă tot nu se pot „vindeca”, de ce îi marginalizăm pe homosexuali, când pe cei cu dizabilităţi nu avem voie să o facem? Asta în nişte vremuri în care nici pe rromi nu putem să îi strigăm ţigani. Nu e de mirare, întreaga lume duhneşte de ipocrizie. Lui Tarantino i-au sărit în gât toţi puritanii că a folosit în exces „nigga” într-un film despre o epocă în care „normalul” era să deţii alte fiinţe umane, să fie proprietatea ta cu acte. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cărţi de citit la final de an – Fiction and the City | Catchy / 13 December 2013 14:05

    […] (Polirom, 2013) de Marin Mălaicu-Hondrari şi Soldaţii. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013) de Adrian Schiop, despre care am scris deja aici. Asta înseamnă că e vorba de cărţi de proză cursivă, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Adina Dinitoiu / 1 December 2013 23:33

    In calitate de cititor al romanului si de cititor profesionist – pentru ca ma ocup cu cronica de carte – nu am perceput acest “rasism”, registrul lingvistic se situeaza in zona limbajului argotic. Naratiunea se face din perspectiva unui personaj cu studii, care locuieste in Ferentari. E firesc sa nu fie acceptat ca un om al locului, e firesc sa perceapa simultan din afara si din interior mentalitatile si legile locului; rareori un asemenea tip de roman pulp fiction e facut chiar de unul dintre cei din lumea respectiva; de regula cei din urma nu au uneltele si distanta unui scriitor (asa s-a intamplat si cu literatura despre tarani, in genere). Dar personajul-narator nu e decat un cinic, care ia distanta inclusiv de propriul eu, de propria (homo)sexualitate (intr-un interviu vorbeste de homofobie ca un soi de ura de sine). E simplu si simplist, intr-un asemenea context, sa-l acuzi pe autor de tot soiul de rasisme. Dar psihologia personajului e totusi mai complicata, si probabil si contradictorie, cum se intampla in genere. Si da, Ferentariul e un loc aparte, cu alte coduri si comportamente, e un fapt, pur si simplu, pe care scriitorul il reda in carte.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Luiza / 1 December 2013 11:36

    “Soldatii” e un roman “controversat” nu pentru scenele homosexuale, ci in primul rand pentru atitudini rasiste explicite sau implicite – Alberto e vazut ca un soi de animal incapabil de reflexivitate, Ferentariul e acest loc exotizat si romii nu sunt oameni ca restul romanilor, sunt vazuti mai mult ca niste straini din alt univers, cu alte legi si coduri de comportament etc.etc. Apoi mai e sexismul atroce – personaje feminine construite ca niste portrete ingrosate stereotipe, imaginea femeii reduse la sexul ei (voluptatea cu care naratorul inlocuieste “femeie” cu “pizda”, de ex, femeile in varsta sunt “iesite din uz”, nu pot avea alta utilitate decat sexul lor si multe altele). Si mai e homofobia internalizata a naratorului, partial tot din cauza sexismului, pentru ca gayii ii fac sila, sunt dispretuiti pentru ca sunt perceputi ca niste femei, “patachine masculine”.

    Sper ca te-am edificat. Cu placere.

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro