Un veac de viață

Catchy

18 August 2016

Pe 18 august 2016 istoricul Neagu Djuvara a împlinit o sută de ani. Un secol de viaţă – la propriu. Unul dintre puţinii martori ai istoriei secolului XX, istorie trăită la persoana I. Într-unul din interviurile sale mai recente, istoricul a vorbit, printre altele, despre despre familia sa, despre istoria României, despre Europa şi evoluţia sa, dar şi despre cum se simte un veac de viaţă: „Îmi lipsește dansul. Am fost un pătimaș al dansului. Faptul că la 99 de ani nu mai pot, de altfel, nu mă mai poftește nimeni ca să mai dănțuiesc în momentul de față, este lipsa cea mai mare pe care o resimt acum. Dansul era o nebunie”, a mărturisit Djuvara.

neagu djuvara

M-am născut la trei zile după intrarea României în Primul Război Mondial. Din partea mamei, istoria familiei se pierde în urmă cu cinci veacuri. Tatăl meu cobora dintr-o familie veche de celnici aromâni.

Am avut, de când eram copil, ambiţia de a fi foarte bun în ceea ce fac. Ambiția te împinge să muncești, să fii întotdeauna înaintea celorlalţi.

Toată viaţa mea a fost o întâmplare. M-a luat Dumnezeu de la locul cutare, m-a trântit la locul cutare. Nu eu sunt cel care mi-am ales calea, ci Dumnezeu.

Eu sunt foarte religios. Mă rog dimineaţa, mă rog seara, mă rog pe stradă când merg, umblu pe stradă citindu-mi în cap Psalmul al XX-lea al lui David, „Mulţumescu-ţi Doamne”… nemurirea ta etc., etc. îl ştiu pe dinafară.

Am avut cea mai extraordinară și devotată mamă. Am găsit și explicaţia de ce Dumnezeu mi l-a retras pe tata la vârsta de 38 de ani, când era atât de preţios ca individ. Dacă el ar fi trăit, eu aş fi fost un băiat de bani gata, aş fi fost un nimica toată.

Faptul că am avut o tinereţe şi o copilărie dificile a făcut să fiu ce sunt.

Să fii întotdeauna onest, să spui adevărul, să nu cauţi să iei bunul altuia.

Acestea sunt lucrurile cu adevărat importante în viaţă.

Pasiunea mea pentru istorie a început pe la 11-12 ani. Apoi, când eram la liceu, în fiecare joi mă repezeam la o bibliotecă care se cheamă Sainte-Geneviève, la Paris, lângă Panteon, ca să citesc istorie.

Recitesc de o sută de ori ceea ce scriu, cioplesc fraza.

Erudiţia e un bagaj foarte important, dar dacă nu ştii să interpretezi cunoștințele acumulate, să le pui împreună, să faci din ele o piramidă, degeaba ai această erudiţie, eşti un bou. Eşti un bou foarte învăţat.

Istoria a fost şi a rămas dragostea vieţii mele, chiar dacă am profesat în Drept.

De cele mai multe ori, încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate. Începând de la Cantemir, până la Eliade și Cioran, toți marii noștri intelectuali s-au remarcat pe alte meleaguri. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări.

Pe Emil Cioran l-am iubit, ce mai tura-vura! Tipul e genial! De aceea mă supără că în România e mai puţin venerat decât Mircea Eliade. Cioran era mult mai autentic, în timp ce Eliade era un egocentric.

Nu suntem respectați în lume nu din cauză că n-am jucat un rol important în istorie, ci fiindcă mințim! De aceea nu suntem preluați de către istoricii din Occident. Noi le umflăm așa de mult că ajungem să nu mai fim luați în serios.

Primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru brandul nostru de țară e să scriem istorie cinstită!

O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile.

Tineretul care se revoltă astăzi nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva în mentalul european colectiv.

În mai puțin de un secol, Europa va fi metisă. Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Nu mai fac copii, nu mai au nicio ambiție. Și asta nu de ieri, ci de zeci de ani.

Nu ştiu cât va mai dura – două sute, trei sute, poate patru sute de ani. Ca şi la sfârşitul Imperiului Roman, masa de sclavi, invaziile germanice şi turanice au făcut să se schimbe componenţa etnică a Europei. Aşa se schimbă şi acum.

Civilizația europeană este menită să dispară. Asta este o lege universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate și de putere politică, ca să te întinzi pe globul întreg, trebuie să plătești prin dispariție.

Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veştejește pentru a nu mai renaște, o mireasmă incomparabilă se risipește pentru totdeauna.

Eram obsedat de un lucru, că românul de azi – şi cred că rămâne valabil ce gândesc – nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani. Oricine avea mijloace putea să plece să vadă Occidentul şi să revină de acolo cu studii.

„Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea”. Asta era o vorbă de secole în mintea românului. Faptul că acum  tinerii pleacă fără gânduri de întoarcere este o schimbare dramatică în mentalitatea românului după atâtea veacuri.

Eu, câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franţuzoaică şi mi-am făcut toate studiile în Franţa, nu m-am gândit niciodată să mă fac franţuz. Nu te poţi transforma în francez sau în neamţ când eşti născut român.

Românul, în general, era destul de blajin, ştia să plece capul când trebuie și îl ridica atunci când era necesar. Toată istoria noastră dovedeşte asta încă de la Mircea cel Bătrân și Ştefan cel Mare. Au fost însă vreo două veacuri, în timpul epocii fanariote, în care am cam luat obiceiul să nu reacţionăm.

Românul pe care l-am cunoscut eu, când eram copil, era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust, încât omul a început să se apere cu dinţii, să se înrăiască.

Comunismul: un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat laşitatea la cei mai mulţi şi eroismul imprudent la câţiva, în care delaţiunea a fost considerată o virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului, dar şi din cel al vecinului, a sfârşit prin a părea legitim din cauza privaţiunilor permanente şi a exemplului de înşelăciune venit de sus…

Necinste nu este doar că furi – e că nu te ții de cuvânt, că nu ești la ora la care spui că ești, că nu-ți faci treaba care trebuie.

Poate doar generaţiile următoare să reuşească a regăsi echilibrul, dacă ar şti, cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat şi pentru semeni.

De două veacuri, istoriografia noastră e obsedată de „continuitate”, deci de permanență, de imobilitate; e o viziune strâmtă și statică. Or, ceea ce a dat naștere Europei noi, cea de după Imperiul Roman, a fost Istoria în mișcare.

Sintagma „mândri că suntem români” e un anacronism într-o epocă în care încercăm să fim europeni şi să ne înţelegem cu vecinii noştri europeni.

Este o datorie absolută să votezi, ca să-ţi dai apoi cu părerea. A nu participa la vot, la viaţa politică a ţării este un soi de laşitate.

Nu cred că românii vor alege vreodată în fruntea statului o femeie, pentru că românii sunt misogini!

Noi avem o inteligență politică remarcabilă. Eu vă garantez că în următorii ani, un român ar putea ajunge… prim-ministrul Europei.

Adevărata zi de independență a României este pe 10 mai 1877. Întotdeauna m-am pronunțat cu furie împotriva alegerii zilei de 1 Decembrie ca zi națională pentru că nu este ziua când s-a făcut România mare, e doar ziua când două provincii au cerut să fie primite în regatul român.

Un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană colosală.

Nu pot să vă descriu cum arătau oraşele nemţeşti în vara anului ’45. Era ceva halucinant! Aproape nicio casă nu mai era în picioare. Nu vedeai decât dărâmături şi, din loc în loc, câte o uşă, iar în praful şi zgura de pe străzi, numai femei în doliu şi bărbaţi fără picioare sau mâini. Acest popor a devenit câțiva ani mai târziu una dintre marile puteri economice ale lumii. Nu au emigrat, nu au spus „Nu ne vindem ţara”, ba dimpotrivă, au vândut-o, au aşteptat capital american şi, în câțiva ani, au ajuns să-i ajute ei pe americani.

Îndârjirea mea a fost de a fi un bun student toată viaţa. La 68 de ani m-am înscris la şcoala de limbi orientale de la Paris, iar la 72 am făcut o licenţă în sârbo-croată.

Unul dintre beneficiile celor care învață pe parcursul întregii vieți este capacitatea de a fi cât mai rar depășit de situație – acolo unde muncim sau acolo unde ne aduce istoria.

Dacă în urmă cu două mii de ani se puteau face corespondenţe între Iad, Rai şi Pământ, vă închipuiţi că acum, cu internetul, sigur o să ştiu după moarte dacă mai sunt citit sau nu.

Uitându-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti, cu atât eşti mai uitat după moarte.

O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i așa? Dar gândiți-vă: bunicul vostru s-a născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generații: bunicul, tatăl și fiul, care, de obicei, apucă să se cunoască. Imaginați-vă, deci, de zece ori aceste trei generații ale unei familii și iată-ne la strămoșii noștri din anul 1000! Vedeți că o mie de ani nu-i așa de mult?

Ajuns la această vârstă, nu mai am speranţă că voi termina ce vreau să scriu. De aici o îngrijorare, un fel de panică mai exact.

Eu cred că există Dumnezeu. Am nevoie de El.

Ambiția mă ține tânăr. Din nefericire, nu poți recomanda cuiva să fie ambițios, pentru că asta e o trăsătură pe care o ai sau nu o ai.

Mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, voi încerca să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din ăsta de comerț care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm cu poveștile acelea cu înmormântări complicate, cu alaiuri și discursuri.

Nu vreau să spun „După mine, potopul!”, chiar dacă îl prevăd.

***

Pentru încheiere aș dori să spun că, pe lângă ce ne-a fost dat de natură, ca să trăim mai mult sau mai puțin, mai este și aportul nostru, anume moderația în tot ceea ce facem. În ultimă instanță, una dintre tainele unei vieți lungi este să nădăjduiești mereu altceva, ca și când ai fi nemuritor. La vârsta aceasta înaintată, am în continuare sete de viață și ați văzut că plănuiesc pe mai departe să isprăvesc două cărți”.

Citeşte textul integral aici.

Citiţi şi

Și uit că sufăr

Guvern de Mare Rușine Națională

Farmec


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,800 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro