Unde este taiorul purtat acum 50 de ani de Jackie Kennedy

catchy

24 November 2013

Taiorul roz-pepene galben Coco Chanel pe care Prima Doamnă l-a purtat în acea zi nefastă de 22 noiembrie a anului 1963, era unul dintre favoritele lui JFK. “Arăți nemaipomenit în el” i-ar fi spus, rugând-o să-l îmbrace și pentru călătoria la Dallas, deși până atunci Jackie îl mai îmbrăcase de cel puțin șase ori (apropo, ce femeie cu o asemenea celebritate ar mai face așa ceva astăzi…).

Povestea acestui costum elegant spune că, din patriotism, Jackie a comandat materialele Chanel la Paris, gata croite și le-a asamblat în America, respectând fiecare detaliu, astfel încât pe etichetă să scrie “made in USA”. După atentat, Prima Doamnă a refuzat să se schimbe, deși era pătată cu sângele Președintelui, și a asistat astfel îmbrăcată, câteva ore mai târziu, în cabina avionului Air Force One, la depunerea jurământului succesorului lui JFK, Lyndon Johnson: “Voi purta aceste haine, vreau ca ei să vadă ce-au făcut.”

costumul-plin-de-sange-dupa-asasinarea-jfk

Costumul, necurățat, se află din 1964 la Arhivele Naționale din Maryland, ținut într-o cameră climatizată pentru ca țesătura să rezite timpului. A ajuns acolo într-o cutie însoțit de un bilețel scris de mână din partea mamei lui Jackie: “Costumul și geanta purtate pe 22 noiembrie, 1963”. Costumul nu va putea fi văzut de public încă 90 de ani de acum încolo, pentru că în 2003, la nouă ani de la moartea mamei, Caroline Kennedy a dăruit costumul poporului american cu înțelegerea ca el să nu fie expus decât 100 de ani mai târziu, dar și atunci cu acceptul prealabil al membrilor familiei. Împreună cu taiorul mai sunt la păstrare bluza albastră, ciorapii, pantofii și geanta. Pălăria nu a mai fost găsită.

Aceasta a fost știrea. Întrebarea noastră este: ce credeți că s-ar putut întâmpla dacă, acum, la 50 de ani de la atentat, acest costum ar fi fost expus? Pentru că peste încă 90 de ani sigur nu se va mai întâmpla nimic…

Sursa aici.

Citiţi şi

Ocolul pământului în 80 de zile de… lux!

Simfonia durerii la Casa Albă – Jackie

Mai încet cu pianul pe scări!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,844 views

Your tuppence

  1. JFK Jr. – destin de Kennedy | Catchy / 25 November 2013 17:27

    […] cererea lui Jackie, John a exersat câteva luni salutul militar, urmând să-l însoţească pe tatăl lui într-o […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro