Unde eşti tu, Bridget Jones?!

Ana-Maria Constantin

28 December 2013

Ana-Maria ConstantinCrăciun, Revelion, sfinți după sfinți… sărbători. Familia se reunește în jurul mesei, toată lumea încarcă masa, pune pe ea ce are mai bun. Pe masă, bunătățurile, pe șolduri… nu mai spun. Începem timid cu o salată. Îi zice salată, dar nici urmă de salată-n ea. Combinație mortală de maioneză, carne, mazăre, morcovi, păstârnac, castraveciori, gogoșari… Urmează apoi un șir lung de cârnați, pastramă, pârjoale, piftii și chiftele, sarmale și-alte minunății culinare. Toate stropite din belșug cu vin și alte feluri de alcool sau (mai rău) sucuri în peturi de 2,5 litri. Să fie pentru toată lumea. Acum și de nu m-am înfruptat din toate astea, nu-mi plângeți de milă, că nici francezii nu au cumpătare când e vorba de foie gras pe pain d’épices. Nu mai spun de cum le scaldă pe toate în unt, în sosuri bechamel, nu mai zic de Coq au vin, că poate mai citește vreo gravidă articolul ăsta și chiar nu vreau s-o am pe conștiință.

În schimb, eu sunt zen. Înainte de Crăciun am participat la al doilea concurs de alergare Cursa Moșilor Crăciun de la Saint-Benoit. Da, există, și-aș fi ieșit a 5-a din categoria mea, dacă m-aș fi și înscris. Dar eu am alergat de plăcere, nu ca să câștig. Cartofi prăjiți am mâncat săptămâna trecută după 6 luni. Nu mi-au plăcut. Mai încercăm peste alte 6 luni o porție. Despre chipsuri și alte prostii la pungă hai să nu discutăm.

Relația mea cu mâncarea se esențializează în sintagma: mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc. Adică, cu cât mănânc mai puțin, cu atât mai bine. Nu mă păcălesc cu ideea că „e iarnă, nu se vede pe sub 10 cojoace că am pus un kil pe mine”, nu mă amăgesc nici că o să-mi scot fesele la plajă abia peste 6 luni. Nuuuu, astea sunt niște capcane în care mă feresc să pic.

A1

Nu știu dacă vă amintiți, dar pomeneam undeva că sunt mignonă. Cum să vă spun… de crescut am crescut, doar mental, că fizic am rămas la măsurile de 12-14 ani, drept care primul raion pe care îl vizitez e acela de copii. XS e deseori prea mare și-un tricou măsura S îl pot purta drept rochie. Acestea fiind zise, vă dați seama că dacă mă pune Aghiuță să mănânc normal, mă fac mai mult lată decât lungă. Păcălesc publicul cu tocuri cât se poate de înalte, ca să par și eu de statură medie. Și mulțumesc celor care-au inventat platformele. Să vă dea Dumnezeu sănătate!

Lăsând la o parte toate prejudecățile și stereotipurile impuse de mass-media, eu vreau să fiu slabă. Slabă mă simt eu bine. N-am fost mereu așa și-mi aduc aminte cu oroare de vremea când aveam 13-15 kile în plus. Eram prin liceu și mă detestam teribil. Colac peste pupăză, mai aveam și-un prieten nesimțit care-mi zicea de la obraz că-s grasă. Şi el era Dumnezeul meu, cum să nu-l cred? Mă simțeam atât de oribil în pielea mea, că mă priveam cu greu în oglindă. Mi-era rușine de mine, uram fiecare îmbucătură, uram cicăleala părinților, care mă puneau să mănânc.

N-am ținut diete și cure de slăbire, însă-mi aduc aminte că într-o vreme încercasem să slăbesc cu oțet de mere. Cred că și azi se amuză colegele de liceu pe tema asta. Şi-apoi am stat strâmb și-am gândit drept. Vreau să slăbesc? Ok. Ce trebuie să fac? Să fiu atentă la ce mănânc și să fac sport. M-am apucat de flotări și abdomene pentru că îmi doream o burtică plată și tonifiată, să moară J. Lo de ciudă. Aș fi vrut și să alerg, însă în sătucul de unde vin jogging e sinonim cu „e nebună” sau cu „n-are de lucru săraca, oare de ce n-o pune mă-sa la treabă?”. Plus că a fi slabă înseamnă că ești bolnavă, și-n târg, vorba bunicului, tot vițica mai grasă e mai frumoasă și mai căutată… O să-mi permit să resping standardele bovine…

A3

Apoi, facultatea a reprezentat eliberarea de toate acele kilograme nedorite. Îmi plăceau sesiunile la nebunie. Nu există nimic mai frumos pe lumea asta decât să stai cu nasu-n cursuri de dimineața până noaptea, cu cana de cafea, prieten de nădejde, și să dai examene pe bandă rulantă. În două săptămâni eram slabă ca o silifidă, fără niciun efort, bașca mai aveam și note bune.

A început ușor să-mi placă de mine și stima de sine s-a ridicat puțin de la nivelul solului. Am început să-mi controlez poftele atât de bine încât am știut din prima săptămână că eram gravidă. Mi-era foame. Și asta era ceva… ceva de neconceput după ora 19. Copilul n-a fost mare, că, deh, nici eu nu eram, și m-a ajutat draga de ea să ajung într-o formă fizică mult mai bună ca înainte. Bine, exceptând partea de care ea se folosea să mănânce, dar dacă tot ești mamă, fă-o bine și dacă ai cu ce, pune copilul la sân și fă-l mare. Că la început viața de mămică e un șir de alăptări, asta e partea a doua. Și chiar dacă pierzi ce-ai avut, și mai apoi o să facă lumea mișto de tine că „în loc de sutien, mai bine ia-ți o cremă de bube”, zâmbește și tu înțelegător, că sunt niște superficiali și că sânii tăi, oricât de mici ar fi, măcar nu se lasă. E și ăsta un avantaj: poți renunța la sutien, că și-așa îl porți drept acoperire. Iar eu apreciez mai degrabă crudul adevăr decât un decolteu de burete. Să-mi zică bărbații dacă n-am dreptate.

Nu m-am înfometat, n-am avut cântar niciodată, nu stau să calculez caloriile. Mi-am impus un stil de viață sănătos, cu mâncare puțină și de calitate, fără excese… în afara sportului (acolo fac exces, recunosc), sunt dependentă de fructe, legume, cafea și ceai. Îmi place să gătesc, pentru alții, nu pentru mine.

A4

Când am spus că mă simt mai bine ca la 20 de ani, exact la asta mă refeream. Nu la chefuri și distracții, ci la corpul în care trăiesc. Astăzi. Acum. Degeaba am un suflet minunat, dacă-l constrâng să trăiască într-un corp hidos, unul în care nu mă recunosc, unul pe care îl urăsc. Condiția e să am suficientă voință să mă schimb, să fiu cum vreau eu, indiferent de cât efort trebuie să depun pentru asta. Să nu mă complac în lene, în scuze și lamentări personale. Resping standardele și constrângerile sociale. Dar propriile mele standarde, propriile mele constrângeri nu pot să le resping și nici să le ignor. Romanii spuneau Mens sana in corpore sano, însă pentru mine asta se traduce în: o femeie este frumoasă atâta timp cât se simte frumoasă și dacă ea nu se place, n-o să o placă nimeni niciodată.

Citiţi şi

V-ați întrebat cum e viața femeilor care dau sfaturi?

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Îmi place femeia care….

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,517 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro