Unde (mai) greșim

Adriana Manolică

27 October 2014

Adriana ManolicăNevoile, bată-le vina, ne guvernează întreaga existenţă! Nu putem şi pace coexista cu starea de tensiune pe care ne-o creează acutizarea lor, aşa că acţiunile noastre duc spre armonie, spre linişte şi pace între nevoi. Dacă ele sunt satisfăcute, atunci şi noi – cei ce le ducem în spate – vom fi. Asta spune o teorie universal acceptată şi creată de un fin psiholog pe nume Abraham Maslow. El, însă, vine şi ne spune că a grupat toate nevoile în câteva categorii, apoi le-a ierarhizat făcând din ele o piramidă: a pus la bază cele care asigură însăşi supravieţuirea noastră ca specie, apoi cele ce ne asigură siguranţa/securitatea ca indivizi, în al trelea nivel cele ce vizează sentimentele şi relaţiile dintre noi şi tot ce ne înconjoară, apoi cele ce ţin de stimă şi apreciere, iar pe cel mai de sus nivel auto-realizarea ca om. Dar, la plecare, Maslow ne-a fluturat peste umăr un principiu: cel al emergenţei acestor nevoi, altfel spus nu putem ţinti din start nevoile din vârful piramidei, dacă nu am satisfăcut de o manieră măcar suficientă cele anterioare.

love your kid

Teoria este arhi-cunoscută. Am făcut tot acest intro numai cu scop de ancoră pentru ideile ce urmează să le scriu. Voi folosi teoria lui Maslow pentru a explica unele erori pe care le facem noi, părinţii, pentru că, atunci când luăm decizii privitoare la copiii noştri, picăm în următoarea capcană: tindem să ne satisfacem propriile nevoi, dar ignorăm faptul că şi copiii au propriile lor nevoi, distincte de ale noastre. Să luăm piramida la puricat, deci:

  1. Nevoile fiziologice (ex.: hrană, apă, somn etc.). Mulţi părinţi activează preponderent la acest nivel, în special pe nevoia de hrană: furnizează copiilor mâncare. Se dau de ceasul morţii să pună în faţa lor felul 1, felul 2 şi desert. Zac în bucătărie, fac munţi de conserve, flutură veşnic o sacoşă prin piaţă, pentru că, nu-i aşa, hrana e foarte importantă! Cea mai importantă – zic ei! Copiii lor tind să devină rotofei şi, pentru că se insistă prea mult pe mâncare, devin îndărătnici, chiar critici, opun rezistenţă şi toate pentru că au nevoie de părinţii lor lângă ei. Mai ieşiţi din bucătărie! Oare numai nevoia de hrană trebuie satisfăcută?
  2. Nevoi de siguranţă/securitate (ex.: securitate corporală, a locului de muncă, a familiei, a proprietăţii, a sănătăţii, securitate morală etc.). Mulţi dintre noi „păcătuim” aici! Muncim enorm, sacrificăm timpul nostru pentru a aduce mai mulţi bani, pentru ca să oferim la rândul nostru securitate copiilor. Plecăm dimineaţa şi venim seara, ba chiar plecăm să lucrăm în străinătate,  ne întrebăm în treacăt unii pe alţii dacă totul e OK şi gata! Dar astfel îi privăm pe cei dragi de prezenţa noastră. Ori, un copil este în primul rând în siguranţă dacă ne simte aproape. Culmea, mai mult decât de banul muncit, copilul valorizează mai mult prezenţa fizică în viaţa lui a părinţilor. A ambilor părinţi! De dorul lor, copiii încep să dezvolte boli, dar în special frici. Lupta din căpuşorul lor cu balaurii o duc astfel de unii singuri şi devin nesiguri pe ei, temători şi vulnerabili. Hai să mai lăsăm sarcinile de serviciu şi să oferim timp copiilor noştri! Hai, ca societate, să reconsiderăm resursa timp, să devină cea mai importantă resursă!
  3. Nevoile sociale şi de apartenenţă (ex.: prietenie, familie, iubire). Iubim să iubim, motiv pentru care de multe ori iubirea noastră este pur egoistă. Iubim sentimentul de a fi părinţi, de a avea un copil, de a acorda iubire, dar cel mai mult iubim iubirea unui copil. Astfel încât, uităm că el, la rândul lui, are nevoie de iubirea noastră. Dar cum trebuie să fie acea iubire? Ca să afli răspunsul, vreau să te întrebi tu, în primul rând, cum ai vrea să fii iubit. Nu-i aşa că vrei o iubire necondiţionată, totală, dar care să îţi dea sentimentul de libertate, nu de captiv, care să îţi dea aripi pentru a zbura, nu să ţi le reteze, care să ştii că e acolo mereu pentru tine, nu zboară din floare în floare! Atunci, aşa e şi iubirea pe care i-o oferi tu copilului tău? Nu cumva ajungi să-i sugerezi că iubirea ta e condiţionată de faptele lui? Nu îl controlezi, nu îl pistonezi cu întrebări, nu îl urmăreşti non-stop? Nu cumva ţi-e frică să-i dai drumul, nu îl ţii numai în braţe, nu îl izolezi numai pentru tine? Oare nu îl sufoci cu iubirea ta? Atunci înseamnă că ai mai mult grijă de tine decât de el. Eşti o mamă căpuşă. E momentul să-i laşi aripile să crească! Vei fi uimită ce frumoase vor deveni!
  4. Nevoile de stimă (ex: recunoaştere, respect, stimă de sine, încredere, respectarea ta, dar şi a celorlalţi). Aici iar păcătuim. Impunem un traseu copiilor noştri, pentru că astfel simţim că ne împlinim noi înşine. Ei vor fi ceea ce noi nu am putut fi. Noi vom ajunge să ne stimăm şi vom obţine prin realizările lor stima celorlalţi. Dar acel traseu nu pică întotdeauna pe misiunea cu care copiii noştri au venit pe pământ. Atunci îi condamnăm la nefericire, la stimă scăzută de sine, pentru că nu vor reuşi să fie la nivelul aşteptărilor celorlalţi. Îi ducem la lecţii de vioară, pentru că ne-ar fi plăcut nouă, nu lor! Pompăm în ei ore de pregătire pe o zonă care nu li se potriveşte. Îi ducem la concursuri unde vrem rezultate mari şi, dacă nu le obţin, le arătăm dezamăgirea noastră şi ne vărsăm pe ei frustrările. Opriţi-vă! Iubiţi-i mai întâi! Apoi respectaţi deciziile lor, prin asta arătându-le că îi respectaţi în primul rând pe ei. Ei au o misiune a lor. Au o cruce a lor, nu a voastră. Voi sunteţi doar facilitatori, nu făuritori de destin!
  5. Nevoile de autorealizare (ex.: creativitate, spontaneitate, urmarea talentului nativ, împlinire personală). Împlinirea unui om prin el însuşi, prin propriile forţe este cel mai frumos şi mai eliberator sentiment. Rezolvarea unei probleme complicate fără ajutorul părinţilor îi luminează faţa copilului. Găsirea creativă a unei noi soluţii, alta decât a colegului, este o victorie personală la orice vârstă, dar cum e, oare, la un copil? Lăsaţi-i să vadă, ieşiţi din ochiul lor! Dacă sunt talentaţi la ceva, la orice, puneţi-le instrumente în mână să creeze. Apoi studiaţi reacţia lor. Este posibil să fiţi uimiţi! Se cheamă victorie! Viaţa trebuie să fie o succesiune de mici victorii, dar cele cu adevărat importante sunt victoriile personale. Daţi-le voie să vadă, să viseze, să spere şi daţi-le instrumente de lumină călăuzitoare. Fiţi o flacără care să arate calea destinului lor şi o oglindă a reuşitelor lor. Fiţi părinţii lor!

Avem şi noi nevoi, dar şi ei. Avem şi noi un destin, dar şi ei. Sunt destine paralele? Nu! Ele se intersectează, iar acolo, în punctele de intersecţie, apare magia! Lăsaţi magia să lucreze prin voi!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Mamă, caut job. Sau, mai bine, lăsați…

Să te placi până îți vine să zici, ca ardealeanul, f*te-m-aș!

Era și timpul!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
834 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro