Unde naiba a dispărut sălbăticia plajelor nepopulate?

Daniela Toader

7 August 2017

daniela toaderAnul ăsta este cam “așa și așa” – cât să-ți dorești să treacă cât mai repede, că-s clipele contagioase. Trec lunile – vreo cinci de la ultima “Mare” – destul de mică și relativ obositoare vacanță.

Se face într-o bună dimineață august, se golesc străzile, se repară porțile de la metrou, încep să curgă stropii aia mari de transpirație, se lipesc toate de toate și de toți, miroase clar a vacanță, se umplu trenurile, se încing toate alea, șinele, spiritele, o oră de întârziere la pleacare, 30 de minute la sosire. “Bine că totuși pleacă” – îți zici – și pleacă. Opriri mai puțin lungi prin gări cu peroane scurte, mâncate de timp.

“Să înceapă vacanța!” și vacanța începe.

Trei valize pline ochi, umbreluțe, prosoape, drum de noapte, căldură mare. Pe la 14:00 fix la o cotitură, se vede deodată marea. Albastru-azuriu. Bate briza, mușcă soarele, cade rețeaua de date. Cade rețeaua de tot și se duce naibii destinația. Dispare marea, apar munții, caprele, oile, nisipul ăla de-ți intră prin pori. Soarele mușcă, rețeaua nema, apar măslinii. Un câine slab, sinucigaș, se aruncă în fața cârdului de mașini. N-a fost să fie nici de data asta, scapă cu viață, șoferii au încă suflete mari.

Soare, soare, capre, oi, soare din nou, dealuri. Marea nema, tot nema. Încă zece kilometri și re-apare rețeaua, re-apare itinerariul, marea nu mai pare departe. “În cinci kilometri ajungeți la destinație”. Totul, dar absolut totul e relativ. În circa 30 de kilometri, găsești, într-un sfârșit, destinația. E o destinație cu schepsis, undeva pe dreapta, după o vilă roz cu un nume ciudat. Casă, grădină, măslini, prea puține băi și un singur duș. Un filtru de cafea stricat, o bucătărie de vară plină de viespi și multe șiruri de furnici. Furnicile cară pâine și viespile roiesc în jurul cărnii. Noroc cu măslinii, au ramuri groase și frunze mici, dar multe și fac ceva umbră. O viespe sinucigașă se așază pe bucățica aia de piersică pe care tocmai ce dai s-o înghiți. N-a fost să fie nici de data asta, viespea scapă cu viață, ai încă un suflet mare. Scuipi piersica cu viespe cu tot, viespea își vede de piersica ei, îți faci cruce cu vârful limbii că ai scăpat cu viață. Noroc cu cărțile, uiți de viespe, uiți de toate.

Plaja

Spre șase, prima baie în mare, unde naiba a dispărut sălbăticia plajelor nepopulate? Sălbăticia era acum trei ani, între timp au apărut șezlongurile, umbreluțele, oamenii. Mulți, mulți oameni. Cu mulți, mulți copii, multe cărucioare și un chef nebun, dar nebun, de apă. Atât de nebun, încât nu rezistă îndepărtării de țărm. Ca să intri în apă trebuie să ocolești oamenii aceia atât de îndrăgostiți de mare. Niște cehi și-au instalat umbreluța cu salteluța fix la intrarea în apă. Cu copii cu tot, formează o familie drăguță. Familia perfectă; perfect de ocolit la intrarea în apă. Ocolești familia de cehi și dai de familia de sârbi și apoi de familia de greci. Cu umbreluțe înfipte în nisipul mării cu tot. Pe la kilometrul 0,5, apare brusc și neașteptat un albastru-azuriu, fără umbreluțe și salteluțe. În sfârșit, marea ! Să nu te mai saturi de atâta spațiu. Cum naiba să te saturi? Pe plajă faci cearșeaf comun cu altă familie de cehi. Tragi concluzia că le place albastrul prosoapelor tale de plajă cu dungă galbenă. Te-ai trage puțin mai încolo, dar n-ai unde, așa că nu te mai saturi de atâta albastru-azuriu, fără umbreluțe și salteluțe. Cum să te saturi?

Ziua următoare, plaja următoare. Undeva la capătul lumii. Pică rețeaua de date, apar din nou oile, caprele, în fine, apar toate cele. Pe la 11:00 găsești, din pură întâmplare, plaja. La capătul lumii, tot umbreluțe, șezlonguri, măsuțe. Nici nu te așezi bine, și vine băiatul să ia comanda. Regulile casei, fără comandă nu vine zenul. Comanzi, apare zenul, e chiar un zen mișto pe plaja aceea, intrarea în apa e încă la liber. Se vede marea fără obstacole. În jurul prânzului, se trezește DJ-ul plajei și se duce naibii zenul. Muzica e bună, dar e prea tare, extrem de tare, ți se face foame și comanzi. Mâncare bună, nu foarte scumpă, priveliște extra. Total de plată acceptabil. Și pentru tine și pentru “ei”, stăpânii umbreluțelor. Zici că-i echitabil și dai să cauți zenul, sub umbreluța cu vedere la mare. Viitorul cumnat din partea stânga scoate o doză verde de bere, “de acasă”. Deodată, de nicăieri, apare “stăpânul” umbreluțelor și apostrofează într-o engleză ciudată din care înțelegi esențialul. Mâine nu vă mai primește la el pe plajă. A zis! Mama ta de turist nenorocit care ai consumat de 150 euro la el pe plajă, așa se face? Se bea bere de la pachet? Se duce naibii zenul. De tot.

Ziua următoare, plaja următoare, undeva tot la capătul lumii. Trei kilometri prăfuiți și, la capăt, marea. Plajă, umbreluțe, șezlonguri, măsuțe, regulile casei afișate la fiecare măsuță. Măcar ăștia afișează regulile la vedere. Trebuie să consumi musai de la ei. Se poate și să nu respecți “musai” –ul dar te costă 20 de euro. De persoană. La prețul ăsta, respecți “musai-ul” . Ascunzi sticla de apa plată de doi litri la 25 cenți sticla și comanzi sticluțe de apă plată de 0,5 litri la 50 de cenți sticluța. Ai da oricât să vină zenul.

Pe la 10 și ceva se instalează zenul și acolo rămâne până seara. Bifezi pozitiv plaja și revii a doua zi, după furtună. Fără sticle de apă din sacoșă, fără fructe la pachet. Fără nimic, doar tu. Căci ești un turist model care respectă regulile. Tu, marea, plaja goală, șezolgurile goale și umbreluțele. Dar, din cauza furtunii de peste noapte, nu se servește nimic. Bucătarii nu sunt, că și-au luat liber. Au și ei dreptul la liber. Zici “las’ că supraviețuiesc cu o bere. Sau cu o înghețată”, te duci la bar să supraviețuiești, ceri. Vreo cinci băieți stau în fața unui televizor și doar unul, cel mai tânăr, vine să te informeze că nema bere, nema înghețată. Nema nimic.

Se duce dracului zenul. Supraviețuiești privind marea și citind anunțul acela în care se precizează negru pe alb că e musai să consumi de la ei la ei și că halitul din sacoșă se pedepsește drastic cu 20 de euro. Tu, turistul model, pe cine să pedepsești? Doar pe tine, că ești deodată prea model.

Și tot așa, o săptămână plină de umbreluțe, șezlonguri, paznici la mare și consumație obligatorie. Nema sălbăticia aceea visată a micilor golfuri grecești. Doar regulile acelea scrise sau doar știute și, din când în când, o bucățică mică de zen. Per total, cât să-ți dorești să treacă, cât mai repede, că-s clipele contagioase și tu, turistule, lipsit de flexibilitatea necesară momentului și opus complet schimbării.

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau să mor

Ce-a învățat un tată divorțat din concediul cu copiii

Must-have de vară

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,712 views

Your tuppence

  1. Ileana / 9 August 2017 11:07

    Ei bine, amatori fiind de locuri retrase, de liniște și mult zen, am fugit, mâncând pământul, de Grecia. Însă, în toată România, cred că mai există o singură plajă pustie și sălbatică, iar pe aia am găsit-o noi, într-un loc de care practic fuge toată lumea care caută fix așa ceva…Ceea ce e bine, zic eu, în felul acesta, orbiți de idei preconcepute, fug cât mai departe de un loc hulit, dar atât de aproape de Paradis…

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro