Va exista un noi? Ai răbdare, a zis el.

Marietta Dobrin

11 December 2015

mariettaEa îl iubea. El o plăcea. Între iubitul ei şi plăcutul lui, trecea Canalul De Suez. Treceau dorinţele ei arzătoare, neîmbrăţişările şi nesărutările, visele neîmplinite, lacrimile şi tăcerea. Aşa ştia ea să umple spaţiul dintre ei, cu tăcere. Şi neputinţă. Şi nepricepere. Şi aşteptare.

El nu ştia să culeagă nimic. O plăcea, era diferită de toate celelate, era un port sigur, confortabil, avea o sensibilitate subţire, dar intensă, era cuminte, prea cuminte. El îşi dorea altceva atunci. Ea nu era pregatită, nu până când n-ar fi simţit aceeaşi pasiune în el. Nu putea să se simtă singură în ceea ce ar fi trebuit să fie în doi. Îşi dorea căldura îmbrăţisării lui mai mult decât orice pe lume. Nu visa la săruturi lungi, moi şi păcătoase, visa la trupul lui lipit de al ei. Atât. Ar fi petrecut secole în braţele lui şi nimic nu i s-ar fi părut mai tandru şi mai întreg.

Într-o zi l-a întrebat:

– Noi? Va exista un noi?

– Ai răbdare, i-a spus el, cu zâmbetul ăla ştrengar în colţul ochilor, de care se îndrăgostise ea.

Şi ea a avut. L-a văzut trecând prin multe braţe, multe iubiri trecătoare, multe căutări a ceea ce ea nu reuşea să fie. Nu reuşea pentru că n-o încuraja, n-o ajuta, n-o susţinea, n-o iubea. Ea se stingea uşor, zi după zi, ani după ani, într-o aşteptare care-i fragmenta sufletul şi dorinţa de-a trăi viaţa pe care şi-o dorea.

cuplu

Când canalul neiubirii a rupt marginile, ea şi-a împăturit visele făcute ferfeniţă, le-a legat cu firul roşu al pasiunii neîmplinite şi a plecat.

Mări, munţi, ţări şi ani, mulţi ani s-au pus între ei, între ce-ar fi putut să fie şi n-a fost.

S-au regăsit din întâmplare, când neaua coborâse duios în părul lor, când pasul nu mai era ferm, când harta timpului le săpase adânc chipurile, când viaţa trecuse peste ei cu dureri şi bucurii, cu iluzii şi împliniri, cu păreri de rău şi amintiri de-acum decolorate. S-au recunoscut dintr-o privire şi dintr-o îmbrăţişare, aceeaşi după care ea tânjise atâta vreme. Şi i s-a părut mai sinceră ca niciodată. El n-a mai găsit în privirea şi-n gesturile ei fata ştearsă şi prea cuminte. Avea în faţa lui o femeie sigură de ea, împlinită, senină şi luminoasă. Şi în momentul ăla a iubit-o. După o viaţă întreagă, a iubit-o aşa cum ar fi meritat. A iubit-o în gînd, în suflet şi-n tăcere.

– Îţi promit că…

– Ssss, l-a oprit ea şi i-a zâmbit.

E târziu. Prea târziu.

Pe Marietta o găsiţi întreagă  aici.

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

O verişoară dulce. Un pic prea dulce

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
39,318 views

Your tuppence

  1. Cristi R. / 12 December 2015 15:14

    E vorba de o iluzie.
    Iluzia ca el era alesul.
    Multi gresim in felul acesta.
    Multi nu realizam la timp ca alesul sau aleasa potrivita inimii noastre are ceva unic, ceva ce nu are legatura cu culoarea ochilor, cu forma buzelor, a parului, a umerilor, a soldurilor, a picioarelor …, nu are legatura cu ratiunea ci are legatura cu usurinta cu care inimile se interconecteaza.
    Raspunsul la iubire exclude asteptarea.
    Daca de la bun inceput este nevoie de asteptare in mod cert nu vorbim de o iubire impartasita.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 43 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro