Vecine!

Andrei Crăciun

15 May 2015

Andrei 2Primarul de la Iași le cere cetățenilor să se gândească la el ca la un om, ca la un tată și ca la un vecin. Am râs în hohote. Nu era de râs.  

Am așteptat înainte să public textul care urmează. Am așteptat, deși știam că aștept degeaba. Am așteptat ca ieșenii să se lepede – dacă nu în unanimitate, măcar într-o majoritate decentă – de primarul lor. N-au făcut-o. S-a așternut, deja, o liniște grea peste faptele mizerabile de la Iași.

Mai știți, sper, cazul: primarul și-a făcut din Poliția Locală o adunătură de Ghiță Pristanda de uz personal. Spiona o parte femeiască (n-am niciun pic de înțelegere pentru “victima” primarului, am dreptul la rezerve față de orice om care schimbă cuvinte cu un asemenea caracter, darămite pentru cei/cele care înaintează dincolo de cuvinte). Nu lipsesc nici interlopii din interceptările care l-au trimis pe primar în arest, pentru a-l reține apoi la domiciliu.

Dar, stați! Asta nu e o afacere de alcov, este o radiografie complexă a nesimțirii pe bani publici și a mentalității de vătaf pe o tarla unde ceilalți nu au drepturi – sunt simpli sclavi a căror datorie e să satisfacă orice capriciu ar avea șeful. Avem, deci, de-a face cu un prim-secretar clasic.

strange

Din interiorul vilei, prim-secretarul de la Iași le trimite celor din urbe (pe care, cum s-a văzut deja, o lua drept moșie personală) o scrisoare lacrimogen-penibilă, din care reieșea, în clar, doar că nu-și va da demisia. Nu aveam a ne aștepta la acest gest – ar fi presupus o oarecare onoare. Nu locuiesc în Iași, am însă prieteni care o fac – ei nu sunt dintre cei care nu se revoltă, dar tot se lasă o tăcere stânjenitoare între noi când vorbim despre majoritatea-complice din oraș, majoritate care aprobă, printr-o teribilă lipsă de reacție, comportamentul acestui fante tomnatic, care mai demult, pe vremea Securității, purta numele de cod “Mihai” (ehe, tempi passati!, frumoasele zile ale tinereții…).

În scrisoare, primarul îi invita pe cetățeni să se gândească la el ca la un vecin. Nu ascund că, de la sute de kilometri, deja o făceam. Începusem chiar să scriu un răvaș-pamflet cu frumosul titlu “Vecine!”. Iată-l:

Vecine!

Eu chiar mă gândesc la tovarășul prim-secretar “Mihai” ca la un vecin. Mă gândesc la el așa cum mă gândesc la vecinul meu meltean și ciorditor care, de la înălțimea funcției din “administrația blocului”, unde s-a tot ales, bagă mâna până la cot în banii fondului de rulment, porcește.

Vecine!

Mă gândesc la tov. prim așa cum mă gândesc la celălalt vecin al meu, un andopauz libidinos care aleargă muierile prin bloc și pentru că nu mai e în stare de niciun elementar act de bărbăție își pune sclavii, vecinașii, să îl sprijine când se opintește în căutarea timpului pierdut.

Vecine!

Mă gândesc la tov. prim ca la vecinul ăla lingău cu ăia de la “centru”, acel chihuahua care se dă pitbull la el în bătătură.

Vecine!

Mă gândesc la tov. prim ca la vecinul ăla cu bormașină, și aia furată de la un terț, acel arhanghel al găurilor, hiperactiv duminică dimineață, în disprețul legilor și al bunului-simț și chiar al bunului Dumnezeu. Da, da, vecinul pios și semidoct care bate cruci false cu dreapta și-ți face portofelul cu stânga.

Vecine!

Mă gândesc la tov. prim ca la vecinul meu incult care pute a tupeu și, puricizat în grabă cum e, își dă părul peste cap, ca orice cârnățar care se vrea mafiot, în vreme ce rumegă trei citate stupide despre omul frumos și geto-daci, bun creștin și patriot și familist și ipocrit, cum trebuie.

Citiţi şi

Există peşti răpitori acolo?

Așa te iubesc primăvara

Sex în trei pe malul Mureşului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
757 views

Your tuppence

  1. iesean / 16 May 2015 8:17

    Am un amic care îndeamnă mereu la calm şi la imparţialitate. Dar nu poţi fi imparţial, echidistant mereu. Sunt subiecte în cadrul cărora trebuie să te implici. Numai boul e echidistant: el îi linge pe toţi suav pe mâna plină cu fân sau îi împunge pe toţi, considerându-i… matadori. Nu poţi atinge un ideal, că tocmai de asta e… „ideal“!
    Nici Dumnezeu din ceruri nu este echidistant şi imparţial mereu. Până şi El a avut preferaţi printre îngeri: pe unii i-a păstrat lângă El, altora le-a tras un şut în cur, nemirosindu-i a tămâie firea lor revoltătoare.
    Aşadar, omul, care este făcut „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, nu are cum fi altfel. Dar una e să ţii cu o echipă din pasiune şi alta e din interes! Sunt unii ieşeni care s-au revoltat, au tunat şi au fulgerat când au auzit de isprava prim-edilului, de a-şi urmări fufa prin moteluri, cu ajutorul unor gealaţi din Cuca-Măcăii, care s-au ajuns miliţieni în târgul Ieşilor. Unii au fulgerat pe Facebook, alţii au tunat prin presă. Câţi dintre ăştia sunt „suporteri“ adevăraţi şi câţi sunt făcături?!… Câţi fulgeră din interes şi câţi tună din pasiune?!…
    Priviţi din afară, ieşenii par fraieri că nu ies pe străzi pentru a-l trimite pe Nichita. Ceea ce nu ştiu cei din afară e că unora dintre ieşeni nu le pasă. Și pe bună dreptate: dacă pleacă Nichita şi vine alt gherţoi la Primărie, viaţa lor nu se va schimba în bine. Ei nu iau bani ca să tune, nici ca să fulgere. Ei au probleme mai importante: ce le dau copiilor de mâncare, cu ce plătesc factura la E.ON, cum să se trezească mâine la 4.00 pentru a nu întârzia la serviciu…
    Altor ieşeni le pasă, dar refuză să iasă pe străzi pentru a nu fi confundaţi cu cei care (cică!) formează aşa-zisa „societate civilă“ – în fapt, secretare şi ţinători de ţucal la adversarii politici ai lui Jiji! O altă categorie e alcătuită din ieşeni cărora le pasă şi refuză, din nou, să protesteze, pentru că ştiu că va fi degeaba. Trăim într-o ţară blestemată, în care revoluţiile sunt făcute „la comandă“, organizat, nicidecum ad-hoc, cu aprobare de la cei care îl ţin pe Dumnezeu cu trei dinţi de călcâi. De la puciul din ’89, oamenii s-au resemnat: au văzut cum unii au murit ca fraierii pentru libertăţi închipuite şi s-au lecuit – nu mai vor revoluţii, sunt sătui de proteste, pur şi simplu nu vor… „să moară“ în van!
    Trăim în ţara în care aleşii sunt daţi cu mir pe frunte sau plâng de le sare cămeşa de pe ei, pentru a-şi păstra imunitatea parlamentară. Trăim în ţara în care, seara, aveam un preşedinte, iar, a doua zi, era altul care, cu un ochi râdea, iar cu altul rânjea la nurlia „Nuţi“. Ieşenii s-au deşteptat: ştiu că timpul lor pe Pământ e scurt şi preţios. Decât să urle din toţi bojocii pe pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt, alături de sandilăi extremişti sau de calfe la alţi stăpâni politici, preferă să vadă un film bun, să deguste o şaorma cu-de-toate sau să citească ceva light, din Sandra Brown.
    Schimbarea venea inevitabil la un moment dat (că doar Jiji n-o fi vreun Matusalem sau ceva!), dar, în general, istoria ne-a învăţat că, aici, în cea mai săracă zonă a Europei, schimbările nu-s de bun augur. Iar Jiji n-a fost mai rău decât alţi edili din patria-mumă. Oricât s-ar zbate unii sau alţii, a făcut nişte parcuri, nişte străzi, a investit în sport, a făcut un pasaj şi avea în plan altele. Sigur, nimic din ce-a făcut nu e perfect, dar a făcut… „ceva“.
    Ceea ce nu ştiu cei din afară este că moldovenii nu sunt ranchiunoşi sau revoluţionari: n-au fost niciodată. Meleagurile astea te îndeamnă la contemplaţie, la aflarea rostului vieţii, la acel „joie de vivre“ pe care nu-l poţi afla altundeva. Cu alte cuvinte, dacă îi laşi pe moldoveni să trăiască, te lasă să mori liniştit. Sigur, şi moldovenii au perverşii lor, dar asta nu înseamnă că toţi moldovenii sunt proşti ori nepăsători. Nicidecum! Doar că moldovenii au înţeles că, deşi a avut o groază de dosare, Jiji a fost prins că se uita sub fusta scurtă a unei ciute trecute prin greutăţile vieţii.
    Și, atunci, moldovenii sau ieşenii, dacă vreţi, se întreabă: „Bă, asta n-a fost prins cu «Dosarul Grădiniţa», n-a fost prins cu «Dosarul Falimentului CET», n-a fost prins cu «Dosarul Împrumutului Dexia», n-a fost prins cu «Dosarul Falimentului RATP» sau cu cel al «Falimentului Politehnicii», a fost prins bălind la o tută! De ce oare?!… Mihăiţă a ajuns de râs, e adevărat, dar alt Mihăiţă, mai puţin prost şi mai puţin corupt, nu s-a găsit în ultimul deceniu în oraşul celor şapte coline. De ce oare?!… Dacă Mihăiţă e atât de prost şid e slab, de ce n-au reuşit ăilalţi «să producă» un catindat mai breaz într-un ditamai deceniu?!…“

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro