– Totul e numai şi numai din vina ta! De la început a fost numai vina ta în tot ce s-a-ntâmplat!
– Dar cum aş putea avea atâta putere? Sunt doar un om. Tu cum poţi să-ţi pui toată nefericirea în poala mea? Cine eşti şi unde-ai fost în timp ce eu îţi distrugeam viaţa?
– Lasă, lasă. Nu schimba vorba. Ştii foarte bine că mereu ai vrut să fie ca tine. Ei, bine, nimic n-o să mai fie ca tine fiindcă nu vreau eu. Nimic!
– Vedea-te-aş fericit!
– Să nu mai faci mişto de mine!
– Tu ai auzit ce ţi-am spus? Ai fost atent?
– Nu mă interesează nimic. Să nu mai faci mişto de mine, da?! Altfel, te las să te descurci singură cu toate, clar?!
– Sigur. Nu mai fac. Dar mi-e trist că eu chiar cred că ai măcar o şansă în viaţa asta să fii fericit, iar tu nu-ţi dai niciuna.
– Treaba mea ce-mi dau şi ce nu-mi dau. A fost ultima dată când ai făcut mişto de mine, da?!
– Sigur.
Ea zâmbeşte nu larg şi nici senin, dar dintr-o bucată de suflet în care aerul e încă inalterabil, iar el se ridică, răstoarnă, din greşeală, lucru care-l scoate din minţi fiindcă-i sună a ridicol şi-a neputinţă într-un moment în care el era bărbat întreg prin ton, scaunul pe care stătuse, verifică vreo posibilă reacţie amuzată pe faţa ei şi, găsind-o, trânteşte cu furie şi forţă bărbătească uşa. Vseo.
Pe Ana o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Pentru că de atâtea ori m-am dus la muncă cu sufletul frânt
Despre moarte și alte nimicuri
Ieșirea din turmă – încă o pledoarie pentru o viață off-line.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
