Vedere din curtea interioară a unor suflete

Andrei Crăciun

28 September 2014

Se poate vedea de-acum în toată toată țara filmul “Dans la cour”, în regia lui Pierre Salvadori. Printre actorii pe care pelicula îi propune îi regăsim pe Gustave de Kervern, Pio Marmaï, Catherine Deneuve. Da, Catherine Deneuve. Ar trebui ca simpla ei prezență să vă convingă, iubite doamne, să luați calea cinematografului. E încă foarte bună, poate chiar mai bună decât o știați, are grația aceea pe care, generoasă, Providența le-o dăruiește unora dintre femei, o dată cu etatea. Dar nu de aceea recomand “Dans la cour” cu un entuziasm pe care de la un alt film franțuzesc, “Ces amours-la”, nu l-am mai cunoscut.

catherine_deneuve_si_gustave_kervern_in_dans_la_cour

Aflați că acest film de cinema vă pune la dispoziție sfârșitul vieții unui portar dintr-un imobil parizian. Numele său este Antoine. Este despresiv, consumă cocaină, genul de om căruia viața i-a tras-o bine de tot, nu aflăm de ce, dar putem să ne dăm seama că pe nedrept, așa cum obișnuiește nemernica de viață. Căci Antoine este un individ fundamental bun. Bun incredibil. Bun ca Alioșa Karamazov.

Mai apar în poveste o pensionară recentă sau un hoț de biciclete, dealer de droguri totodată, sau un orb. Aparent, nu mare lucru se întâmplă în curtea interioară a imobilului și nici în viața portarului jalonată de stupefiante, dureri pasagere de cap, uitare și îndeplinirea nocturnă a îndatoririlor din fișa postului. E o aparență scandaloasă, căci camera se întoarce aici, cu o măiestrie veche, către sinele fiecăruia dintre acești oameni.

photo-Dans-la-cour-2013-4

INTERTITLU: CA O PALMĂ CU VIAȚĂ

Toate bolile lumii noastre smintite sunt aici: tunelul care duce, nu are cum să nu ducă, spre nebunie, anxietățile, fricile, neînțelegerea bătrâneții. E un film dur, dragi cititoare, ca o palmă cu viață peste o privire îndelung abătută de la esențial. Dar este, totodată, o mare șansă care ni se dă – de a înțelege singurătățile celorlalți precum și pe ale noastre.

O să ajungeți să îl iubiți pe acest Antoine, care mănâncă andive, deși nu-i plac andivele, care nu caută, ca atâția dintre noi, decât un refugiu din fața greșelilor lumii. Imaginile care vi se vor perinda în fața ochilor sunt teribil de frumoase – frumusețea aceea indiferentă sau dimpotrivă demonstrativă a naturii.

Parisul e secundar. Și asta e bine. Prea mulți cineaști s-au îmbătat cu Parisul. Nici măcar modele nu sunt băgate în seamă. În afara unui emigrant estic, pesemne rus, care face parte dintr-o sectă bizară a unor fanatici căutători de lumină, nu apar clișeele, nu apar emigranții și dramele lor, nu. Filmul acesta nu este decăzut într-un stângism extrem și oportunist. Filmul acesta rămâne egal cu el însuși. De aceea și este atât de bun, de aceea simt încă stomacul strângându-mi-se scriind că e despre oameni exact la fel ca noi.

Citiţi şi

Da, era însurat

Așa te iubesc primăvara

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
497 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro