Venin de femeie

Mihaela Cârlan

10 May 2011

Noi, femeile, avem de când lumea o mare problemă: cea a locului sub soare. Despre care doar naivele mai cred că e destul pentru toată lumea. Pentru că restul, cu siguranţă, au constatat măcar o dată (fericitele!), că exact locul pe care tocmai l-au ocupat a devenit brusc râvnit, deşi la început era liber, iar ele nu păreau a încurca pe nimeni.

În Biblie se spune că nicio rană nu este ca rana inimii şi nicio răutate ca răutatea femeii. Şi noi ştim cel mai bine, din nefericire, cât adevăr nici măcar nu se ascunde în vorbele astea. Cu nedorita precizare că nu bărbaţii sunt ţinta predilectă a răutăţii feminine, cum aţi putea crede dacă asociaţi suferinţa din dragoste înşelată cu răzbunarea. Ci, paradoxal, tot femeile.

Se spune că opusul dragostei – mă gândesc şi la cea predicată în biserică, faţă de aproapele tău – nu este ura, ci indiferenţa. Dacă stăm şi cugetăm, aceasta este cu mult mai rea şi absolut condamnabilă, pentru că înseamnă aneantizarea celui căruia îi este destinată. Dar parcă ajungi să o preferi în locul atenţiei rău intenţionate, atunci când devii, fără voie, beneficiarul acesteia.

Când semeni vânt şi te aştepţi să culegi senin, fiindcă în astfel de situaţii funcţionează cel mai bine principiul bumerangului, e ipocrizie curată să te miri ori să te plângi de răutatea celor din jur. Până la urmă, şi cel mai bun creştin va uita de îndemnul la umilinţă, că prea sunt luate drept prostie îngăduinţa şi gestul de a întoarce şi celălalt obraz. Şi pentru că oamenii nu sunt îngeri şi nu-şi doresc un Dumnezeu fără ocupaţie, se pare că omeneşte ar fi mai degrabă să răspunzi atunci când eşti atacat, decât să crezi în atitudini pacifiste, de genul ”ignoră, vezi-ţi de treaba ta, lasă gura lumii, că nici pământul n-o închide”.

Cred însă că impulsul de a răspunde atacurilor, organizate cel mai adesea din poziţia curajoasă în care clevetitorii preferă să îţi vadă spatele, e mai puternic atunci când nu faci nimic din ceea ce ar putea deranja şi te trezeşti într-un război care nu-i al tău. Atunci, nedumerirea parcurge mai rapid sau mai lent, în funcţie de temperament, drumul către revoltă. De ce un colectiv, oricât de mic ar fi, şi în care există cel puţin două femei, devine brusc un viespar şi locul, neîncăpător? Şi, în loc să se parfumeze, ameţitor şi seducător, aerul se înveninează?

Să ne reamintim că îndemnul „Cherchez la femme!” nu are sensul indispensabilităţii femeii, ci pe cel al căutării sursei unui rău săvârşit. Noi am răstălmăcit-o, amăgindu-ne, dar bărbaţii ştiu adevărul. De aceea zâmbesc condescendent ori de câte ori ne văd încăierându-ne. Măcar pentru asta şi tot ar trebui să renunţăm a ne mai defăima unele pe altele chiar în văzul lor, şi, mai mult, să le mai şi cerem ajutorul să îndepărtăm inexistente rivale în doar imaginare competiţii.

Toate avem câte ceva care ne face unice. De ce am prefera atunci, păgubos pentru toate, să ne purtăm într-un fel care ne face comune? De ce să mutăm fierea lângă centrul vorbirii? S-o lăsăm să-şi facă treaba unde este şi să ne acordăm unele altora mai mult respect şi încredere.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,368 views

Your tuppence

  1. lili_ana / 10 May 2011 13:55

    Foarte frumos! Sunt impresionata…invitatie la armistitiu intre femei :). Stop cat fight!Imi place ideea. Am castiga si putina decenta for a chage. Inspirat… imi place articolul! Felicitari!

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro