Viață cu câine

Viorica Avram

3 January 2015

Avram VioricaDin capitolul “Ce isprăvi au mai făcut câinii mei” , în dimineața acestei zile de luni am avut parte de o ispravă de toată frumusețea din partea nebunilor cu patru labe și bot turtit care îmi zdruncină tihna de vreo trei ani încoace.

De când ne-am mutat în Germania, am făcut tot posibilul să adaptez câinii la noile condiții, la noua locuință, la noile locuri, reguli, parcuri și progresul lor e remarcabil având în vedere că îi pot lăsa singuri cel puțin o oră pe zi în intervalul când eu plec la cursurile de limba germană, iar fiică-mea e în drum spre casă. Stau cuminți, cred eu, pentru că nu am mai găsit nimic molfăit sau smuls, sau sfâșiat sau rupt, nici uși zgâriate, nici papuci plini de bale sau, mai rău vreun lac lăsat de Cara în semn de protest. Singurul lucru de care nu sunt sigură e lătratul sau schelălăitul lângă ușă să deranjeze vecinii, care și așa fug de ei ca de cine știe ce fiară fioroasă și feroce, de parcă în Turcia sau India nu există câini. Dar, mă rog, sunt înțelegătoare și într-o germană de baltă, îi îndemn zâmbitoare să nu se teamă de bietele mele animale inofensive.

Pentru mine sâmbetele și duminicile, mai ales, sunt cele mai aglomerate. Băieții muncesc toată săptămâna și vin acasă în weekend, iar eu nu știu ce să fac mai întâi, să îi oblig cu forța să mergem să hoinărim prin împrejurimi sau să învăț la germană, să ies cu câinii la plimbare sau să gătesc. Cel puțin duminica trece cu viteza fulgerului și mă trezesc pregătind sandvișuri și genți pentru o altă săptămână ce stă să vină.

Adorm pe la 1 noaptea și dimineața pe la 4-5 mă trezesc pentru că trebuie să duc eu baieții cu mașina până la compania unde lucrează, într-o localitate la vreo 15 km distanță, numită Bad Salzuflen.

Așadar ziua de luni e una somnoroasă cu multe cafele și drumuri ce le fac contra cronometru aproape de fiecare dată.

În dimineața acestei zile mă trezesc ca deobicei pe la 5, ne pregătim să plecăm la Bad Salzuflen, las câinii cu Shali, care normal, dormea și plec. Am uitat să menționez că aici, în Germania, noi locuim la etajul a doilea al unei clădiri cu trei etaje iar ușile de la intrările în apartamente sunt dotate cu un soi de clanțe sau mânere care se deschid doar în interiorul casei, în exterior e un mâner fix pe care nu-l poți roti sau suci în vreun fel iar ușa se deschide doar cu cheia.

Grabită, că era deja destul de târziu și drumul până acolo se face în vreo 20 de minute, dar, cum lunea dimineața toată lumea merge la muncă, riști să-l faci în mai mult de jumătate de oră, am tras ușa după mine fără să o încui cu cheia, neimaginându-mi că nebunii de câini se vor ridica de la locurile unde dormeau sau se prefăceau că dorm liniștiți.

Spike si Cara

Am plecat, am mers, am ajuns, las baieții și mă întorc spre casă fără grabă știind că nu voi mai dormi, ci voi sta să beau o cafea liniștită până se va face ora când Shali trebuia să meargă la școală. Pe la 6 fără ceva, aici e încă întuneric și pe scara blocului unde locuim avem becuri care se aprind doar atunci când cineva intră sau iese din casă, dar nu cu senzori, ci cu întrerupătoare pentru fiecare palier, în restul timpului clădirea e cufundată în întuneric…

Parchez mașina, mă îndrept spre aleea din fața blocului, bag cheia în broasca de la intrarea în bloc și când dau să aprind lumina pe casa scării încremenesc la propriu: la parter, la ușa blocului cei doi câini ai mei mă așteptau cu nasurile lipite de geam și când dau cu ochii de mine sar în sus de bucurie și pornesc săltând și lătrând bucuroși că am venit acasă.

Nu știam ce să le fac mai întâi, să-i prind că săreau în toate părțile și loveau cu cozile în ușile vecinilor, să-i fac să tacă sau să fug naibii înapoi în parcul din fața blocului și să mă ascund într-un boschet pentru că din clipă-n clipă riscam să iasă cineva și să plece la muncă.

Cu viteza fulgerului am urcat cele doua etaje, pe care din cauza genunchiului meu bușit le urc deobicei bătrânește, iar la etajul doi, ușa apartamentului meu era dată de perete, becul din hol lumina toată scara, iar Shalini dormea fără nici o grijă, ca Frumoasa din Pădurea Adormită, în patul ei.

Bag câinii în casă, îi cert, le ard vreo două ziare făcute sul peste cap și urechi, dispar din fața mea în cinci secunde și se ascund care încotro găsește, închid ușa, sting toate luminile și mă așez pe canapea să îmi termin și eu cafeaua începută la 5 dimineața…

Încă mă mai întreb și mi se ridică părul pe ceafă când mă gândesc ce s-ar fi intâmplat dacă cineva ieșea să plece la muncă și dădea cu ochii de câinii mei scăpați liberi din casă…. Acum probabil aș fi fost la poliție să dau explicații clare și precise!

Hai să avem o săptămână ușoară!

Mulți pupici din pribegie!



Citiţi şi

Cireșele de mai

Luni – cea mai bună zi să pui ochii (şi mâna) pe un bărbat

Țoapa și bizonul din trafic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
395 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro