Viaţa, Lumea ori Sistemul?

Mihaela Pascu

31 January 2014

Mihaela PascuViaţa asta nu e un joc de zaruri şi nu e, nici pe departe, vreo loterie. Nu extragi un loz norocos şi, gata, eşti asigurat pe viaţă. E hazard, pe de-o parte, şi e responsabilitatea individului, pe de alta. Cu hazardul trebuie să te-mpaci, dar pe individul care îşi pune responsabilitatea în cârca haosului trebuie să-l scuturi bine.

Suntem responsabili pentru cea mai mare parte din viaţa noastră din acest moment. Nu spun că nu există lucruri de care încă nu ne-am dat seama, că unele împrejurări nu par să aibă sens, dar am stabilit că lăsăm deoparte hazardul şi că privim doar la lucrurile de care ne facem responsabili şi de care nu mai ştim cum să fugim mai uşor.

Parcă e un joc viaţa asta, dar nu e. Ne comportăm, de prea multe ori, ca şi cum nici n-am fi aici. De parcă noi, privilegiaţi, am trăi pe o altă planetă, îndepărtată. E ca şi cum ai crede că tu n-ai umbră, că acţiunile tale nu dor, că vorbele tale nu ustură. Dar eşti şi tu aici, pe planeta asta, iar noi suntem suficient de aproape unii de alţii încât să ne rănim reciproc şi iresponsabil.

Războaiele nu sunt hazard, sunt planuri. Conflictele de zi cu zi nu sunt întâmplări, sunt alegeri. Luăm decizii pe care nu ni le asumăm, rostim cuvinte pe care nu le simţim. Nu ni le spunem nouă întâi, ca să le înţelegem efectul. Nu mai avem nici încredere că putem schimba ceva. Ne predăm în faţa lumii, această entitate abstractă pe care mai avem puţin şi-o transformăm poate într-o femeie de cinci metri, din aur, cu săgeţi şi un glob pământesc în mâna dreaptă.

Lume multa

Obicei rău pe care l-am luat de când ne ştim. Înainte erau zeii de vină, acum e lumea. “Lumea e rea”, iar nouă ne convine. Şi viaţa e grea, aşa că ne mulţumim să ştim asta. Da, uneori e greu. Uneori e atât de greu că nu mai poţi face un pas. Şi uneori chiar nu e vina ta, ci a hazardului. Şi totuşi, dacă se desprinde o cărămidă dintr-o clădire, nu e hazard, ci greşeala omului. Nu a Sistemului (un alt personaj căruia doar barba-i mai lipseşte), ci a unui individ în carne şi oase. Un om, ca şi tine.

Nu spun că depinde totul de noi, ci doar că foarte multe ne stau în putere, iar noi uităm. Parcă cerem prea des şi oferim prea puţin. Parcă nu depunem niciun efort şi vrem soarele şi luna. Şi, pe urmă, trec zilele, trec lunile, trec anii, iar noi privim la o viaţă pe care nici n-am trăit-o. Sau, în orice caz, nu aşa cum ne-am fi dorit. Cine să fie de vină pentru asta? Viaţa, Lumea sau Sistemul?

De regretul ăsta să ne propunem să fugim: că a existat un tren, iar noi l-am pierdut. Sunt mai multe, vă spun eu. Şi vin în aceeaşi gară atâta vreme cât noi suntem pregătiţi să călătorim spre o destinaţie necunoscută.

Citiţi şi

Cei de 30 și ceva de ani – generația cochiliilor goale

Dacă doamna “interval oral” este acolo, e vina noastră

Despre rețele sociale, o bucătăreasă din Pașcani și Oprah Winfrey

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,001 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro