Viața mea se împarte în două: până la tine și după

Marius Agape

10 June 2015

Marius AgapeMai ții minte când ți-am spus ”You are my Queen”, printr-un sms banal? Era o zi răcoroasă atunci, la început de vară, iar eu eram la birou, sictirit de rapoarte și slalom printre fișiere. În momentul ăla, doar chipul tău îmi apărea pe monitor. Mâinile tale îmi masau umerii încordați, iar respirația ta îmi gâdila tâmplele. Erai acolo, cu mine. Simțeam prin toți porii experimentele chimice ce se produceau în trupul meu. Dirijai gândurile mele mai ceva ca săgețile cu foc ale jonglerului de la circ. Pur și simplu trăiai prin mine, atunci.

Nu m-a cucerit frumusețea ta sclipitoare. Nici măcar formele tale pline de erotism și senzualitate. Nici ochii tăi migdalați și strălucitori, nici buzele tale cărnoase și însetate, nici pielea ta strălucitoare, de braziliancă focoasă, nici părul tău negru și bogat, precum cel al dansatorelor de salsa. Nimic din toate astea nu mi-a luat mințile. Mi le-a blocat, în schimb. Am știut că trebuie să spun ”stop joc!” tuturor superficialităților ce-mi umpleau viața banală. Am conștientizat că viața mea se împarte în două: până la tine și după. Eram sigur de asta.

Mi-a crescut pulsul cu adevărat în momentul în care m-ai luat de mână cu forță și hotărâre, acea seară, când am ieșit în oraș, iar toți de pe la terase întorceau capul după mersul tău apăsat. Am simțit că sunt al tău și când ți-am descoperit lejeritatea cuvintelor, sinceritatea din priviri și dorința din îmbrățișări. Acea duminică după-amiază mi-a transmis liniște, să știi, chiar dacă era o duminică ca oricare alta. Te-am găsit întinsă pe canapeaua din living, citind cartea pe care ți-am recomandat-o, despre o iubire de peste cinzeci de ani. M-ai privit dulce și te-ai întins să mă săruți. Nici nu așteptam mai mult. Pasiunea cu care-mi povestești despre visurile și dorințele tale mă hrănește. Îmi dă aripi și energie tăcerea ta, simt cum mă vor alimenta din mers toate acțiunile tale viitoare.

Nu-ți promit nimic, vei vedea, mi-ai spus pe un ton ferm, în ziua când am străbătut aproape tot orașul pe jos, mergând după mașina lăsată aiurea, pentru că ai vrut să guști din vinul meu preferat, seara. Ai vrut să-mi descoperi plăcerile și viața din mine, de fapt. Romantismul și pasiunea. Ți-am spus că nu sunt diferit, sunt un bărbat autentic, îmi place tenisul, vinul și femeile. Bine și fotbalul, și berea uneori, și ador să descopăr femeia, iar tu mi-ai spus, relaxată, să nu-mi fac griji. Putem funcționa și ca-ntre noi, băieții, iar frumusețea feminină chiar o admiri și tu, iar dacă voi mai vrea și altele, înseamnă că ai tu o problemă, mi-ai zis.

Nici nu mai știu cu ce m-ai fascinat. Despre nopțile pline și profunde, nici nu are rost să-ți mai spun sau despre diminețile pline de viață și zâmbete. Simt că nu pot să mai vorbesc despre iubire și pasiune, eu, care puteam hipnotiza audiența prin efervescență și intuiție. Acum simt că te-am găsit și te-am prins, iar restu’ sunt detalii rezolvabile.

11427241_923042467734733_9093368608531752511_n

Hai să-ți povestesc ceva, totuși, și vei întelege.

Nimic nu e întâmplator, deja știm asta, iar acum ceva vreme spuneam printre rândurile mele că cel mai frumos este să crești împreună, nu separat. Pentru ce să ofere doar unul ceva, când cel mai frumos lucru de pe planetă este să privești, peste ani, cum pleacă imperiul vostru la facultate?

Acum, auzi ce-mi povestește noua mea colegă de la birou. Ți-am zis că e o doamnă mișto, vie și foarte haioasă. Printre discuțiile noastre amicale, de descoperire reciprocă, îmi povestește despre familia ei. Un soț de-o viață și o fată, deja mare, zice ea cu o privire mândră.

Și ce face fata?, întreb eu.

Păi e în Scoția acum, e un fel de inspector de urbanism. Practic, se ocupă de proiectele de urbanism pe termen lung ale zonei în care locuiește.

Foarte mișto, spun eu, dar cum a ajuns să ocupe asemenea post în Scoția, a studiat arhitectura acolo?

Eee, e poveste lungă, a făcut doi ani de arhitectură aici la noi, și ne-am trezit, eu cu tatăl ei, la sfârșitul unei sesiuni, că ne spune că nu mai continuă aici, că n-are rost să cheltuim banii aiurea, că e mult prea greoaie materia, fără niciun rost și că ea renunță pentru că nu se simte în largul ei, nu-i place și basta. Vrea să plece să studieze altceva în occident și asta va face.

Mai hotărât copil nu cred că-și dorește niciun părinte, spun eu curios.

Păi da, a căutat singură pe internet, s-a înscris și ne-a comunicat că pleacă să studieze în Scoția, într-un domeniu asemănător cu arhitectura, că-i echivalează un an și că o primesc în anul doi, acolo.

Așa și?, întreb eu, ultrafascinat deja de poveste.

Toate ca toate, a făcut urbanismul acolo, și a primit post imediat după facultate, e bine mersi, vorbim zilnic la telefon, ne sfătuim, vine acasă cât de des poate, am fost și noi la ea, dar eu nu cred că voi uita putea uita vreodată momentul când am condus-o la aeroport. Efectiv, am rămas muți când am văzut-o trăgând după ea două valize, cu 250 de lire în buzunar și doar cu adresa căminului scrisă pe o hârtiuță. Am simțit bucurie și împlinire. Am simțit cum își ia zborul puiul meu, am simțit toată emoția care există pe pământ în momentele acelea. Am simțit că n-am existat degeaba în lumea asta.

Nu pot să-ți promit nimic după povestea asta, draga mea, cert e că ești lângă mine acum, iar visurile noastre așteaptă să fie împlinite, my queen!



Citiţi şi

Cine e domnișoara, că pare interesantă?

E timpul

Până și demonii mă respectă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,065 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro