Viața unei femei divorțate

Claudia Banea

4 December 2016

claudia-baneaTrăim într-o societate în care căsătoria are mai mult un scop material, dragostea este un mit, iar divorţurile se produc pe bandă rulantă. Am crezut, la un moment dat, că mă aflu într-o situaţie fără ieşire, până într-o zi, când am realizat că problema mea este nesemnificativă, comparativ cu altele. Să afli într-o singură zi că multe dintre prietenele tale au probleme, mai mult sau mai puţin grave, în căsnicie, nu e uşor :). După ce ani de zile ai trăit alături de o persoană, ideea de a începe o nouă viaţă poate fi foarte greu de acceptat. Din păcate, a te trezi singură nu este deloc uşor, mai ales când ai copii. Într-un mod absurd, nefiresc, te găseşti în situaţia de-a o lua de la capăt. Şi reuşeşti, în ciuda răutăţilor şi a meschinăriilor, provenite din orgoliu, ale unui fost soţ prea încrezător în forţele proprii sau a societăţii în general, încorsetată în stereotipuri. Şi când toată viaţa ai fost o răsfăţată, atât de părinţi, cât şi de soţ, e cu atât mai greu. De aceea, cred că nu te naşti puternică, devii puternică. Știi cu ce te naşti? Cu încrederea în tine. În inteligenţa ta, în frumuseţea ta, în tot ceea ce reprezinţi. Trebuie să fii foarte conştientă de calităţile tale şi foarte sigură pe tine ca să poţi face pasul acesta. Sunt foarte puţine femei care au curajul să divorţeze, deşi căsniciile lor sunt terminate de mulţi ani. Aleg însă calea compromisului, doar din lispa încrederii în ele, a dependenţei faţă de un bărbat, dependenţă pe care ele o numesc iubire.

După un divorţ, responsabilitatea întreţinerii unei case şi a unui copil cade exclusiv în grija ta. Am impresia uneori că în lumea în care trăim nici nu prea ai de ales. Te forţează. Într-o lume a bărbaţilor, singura ta varianta este să devii ca ei. Plăteşti facturile, mergi cu maşina în service, îţi cari singură bagajele. Da, da, chiar aşa. În condiţiile în care ai o relaţie şi el te lasă să-ţi cari singură geamantanul, e clar că trăieşti într-o lume defectă, o lume în care nu mai există bun simț si nici principii. Și nu, nu e un caz izolat, din păcate. Am întâlnit bărbaţi din toate categoriile sociale care procedează aşa. Și ăsta e doar un exemplu de mitocănie.

femeie-mare

Trebuie să-ţi asumi faptul că ani de zile nu te va mai chema nimeni la vreun chef, adunare etc. Nu pentru că eşti antisocială, ci pentru că, doamnelor, “prietenelor” tale, le este teamă să aibă de-a face cu tine, pentru că eşti singură. Şi orice femeie singură este un potenţial pericol pentru căsnicia lor, de parcă tu ai fi atât de proastă să te cuplezi cu un dobitoc care nu are niciun stres în a-şi umili “iubirea vieţii” în public. Păi, nu ai avut tu unul? Îţi mai  trebuie altul?

De ce divorțul nu este funny? Mai devreme sau mai târziu se ajunge la un anumit nivel de disperare, te saturi să se uite lumea ciudat la tine, de parcă ai avea vreo boală incurabilă, să te judece în fel şi chip, pentru că deh… societatea te vrea măritată şi cu vreo 10 plozi trăgându-te de fuste, pentru ca apoi să găsească alt subiect de bârfă. Te saturi la un moment dat să le faci pe toate singură, te uiţi la altele mai tembele decât tine şi vezi că, alături de un bărbat , pot muta munţii din loc… Te simţi uneori singură, chiar dacă ai părinţii şi prietenii alături.

E greu când eşti mamă singură. De ce e greu? În niciun caz “meseria” în sine. E greu să suporţi o societate în care tot felul de tâmpite se erijează în mamele perfecte. Femei care nu şi-au crescut copiii sau care poate nu au avut copii, dar ştiu ele mai bine cum este să creşti unul. Nu trebuie să-ţi faci griji că nu eşti mama perfectă. Clar, nici nu există părintele perfect pentru societate. Dar, în mod sigur, eşti mama perfectă pentru copilul tău. Singura mamă pe care copilul tău o va recunoaşte vreodată şi pe care o va iubi necondiţionat. Şi da, ai o carieră, şi da, dacă trebuie să pleci, pentru că aşa îţi cere job-ul, vei pleca. Eşti mama copilului tău şi fiecare zi din viaţa lui contează, indiferent dacă e cu tine sau nu. Pentru că aşa sunt mamele, la datorie pentru tot restul vieţii. Nu cred că, dacă ai sta cu copilul 24 ore din 24, l-ai  ajuta mai mult. Mai mult decât atât, cei care blamează nu cred că ar fi fost dispuşi să te si întreţină. Şi da, eşti  mamă, dar eşti om, în primul rând. Munceşti, găteşti, citeşti, scrii, pictezi, adori să te întâlneşti cu oamenii dragi, mai faci şi prăjituri câteodată şi iubeşti. Da, iubeşti, pentru că eşti femeie. Şi nu eşti de trei ori femeie, eşti de cinzeci de ori femeie, poate de o sută de ori. Şi ştii de ce? Pentru că poţi, pentru că îţi permiţi. Şi singurul lucru care contează cu adevărat este acel te iubesc, mami venit din partea copilului tău. Este argumentul care întrece toate mizeriile spuse din prostie, răutate sau frustrare.

E greu, uneori, când ajungi seara acasă şi nu ai cu cine să schimbi două vorbe, când internetul devine singura ta legătură cu lumea din afară şi stai ore întregi proptită în monitor, când plângi noaptea-n pernă ore întregi întrebându-te, de ce, Doamne, iartă-mă, trebuie  să treci tocmai tu prin aşa mizerii, când ai vrut să faci bine în jur, când te gândeşti cum te-au crescut părinţii tăi, că au făcut orice pentru tine… în astfel de momente, îţi vine să-ţi dai cu pumnii în cap de cât de proastă ai fost să te bagi singură în atâtea probleme, când altele, mai deştepte, au ales cu capul un soţ, nu cu inima.

E adevărat, ai şi ceva avantaje când eşti o femeie singură, în sensul că ai  timp să ai mai multă grijă de tine.  Mănânci sănătos, mergi la gym, la coafor, îţi cumperi zeci de haine, îţi faci orice moft… fiindcă nu mai e nimeni care să te bată la cap cu ce ai voie să faci şi ce nu. În dicţionar, singurătatea şi solitudinea sunt sinonime – în viaţă nu sunt. Solitudinea  e pozitivă, în ciuda a ceea ce spune dicţionarul. Solitudinea înseamnă fericire. Solitudinea e starea de spirit când eşti constant încântat de tine. Te centrează, te fixează. Singurătatea înseamnă nefericire. Singurătatea este veşnic îngrijorată, tânjeşte după ceva, doreşte ceva. Singurătatea înseamnă dependenţă, solitudinea înseamnă independenţa absolută. Te simţi ca şi cum toată lumea ar fi a ta, întreaga existenţa ar fi a ta. Ai timp pentru tine, pentru nevoile şi pasiunile tale. Te descoperi.

Eu mi-am dorit întodeauna această aşa-zisă “normalitate”. Viaţa de familie cu mamă, tată şi copii.

Poate sunt eu retrogradă, poate am un ideal teribil de familist în cap, dar asta nu înseamnă că nu mi-e bine singură şi că nu am avut înţelepciunea de a mă descoperi.

Vreau să subliniez că nu toată lumea devine instantaneu zen în clipa în care este cu certificatul de divorţ în mâna. Sunt multe aspecte de luat în consideraţie referitor la asta. Nu este nimic de invidiat la un asemenea statut, însă, deşi este greu de asumat, e de preferat unei căsnicii ratate.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Goi și gol într-o mansardă

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
94,650 views

Your tuppence

  1. Adrian / 22 May 2017 19:11

    Interesant articolul. Constat ca la noi, divorțul a devenit un sport național. Totul se petrece pe repede-înainte. Căsătorie rapida, copil, divorț. Nu mai avem timp sa ne cunoaștem decât superficial, nu ne interesează dacă suntem compatibili, socializam mai mult pe Facebook decât față în față la un pahar cu vin, trăim o viața falsă intr-o societate ipocrită in care ne alegem prietenii in funcție de interese. Valorile in care am crezut au fost răsturnate, nu se apreciază decât spoiala și kitsch-ul scump, ce e ieftin e de porc, decât banii fără substanța, apreciem cluburile scumpe și plătim note de mii de euro după care mâncam parizer cu pâine jumătate de an, purtam ostentativ genți false Lotus Vuitton dar mergem cu metroul, apreciem pitipoancele din plastic… Oare unde am greșit? Oare de ce familia nu mai reprezintă un ideal, o oaza de liniște și stabilitate, așa cum era pentru părinții noștri? Oare ăsta e viitorul care ne așteaptă?

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  2. Eu / 1 May 2017 18:10

    E mai greu pentru femei deoarece ele aleg mereu sa tina copilul. De ce, nu înțeleg. Cred ca jumătate dintre Barbatii care vor sa divorteze, nu ar mai vrea asta, dacă femeia le-ar pune copilul în brate…dar asa, ei sunt liberi la distracție si femei. Părintele care are copilul isi reface viata după ani de zile, mai ales dacă copilul e mic iar cel liber, în doua luni deja e în alta relatie!

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  3. Andreea / 1 May 2017 16:15

    Doamne, cat de partinitori si plini de frustrari sunt unii dintre noi. Eu cred ca daca doi oameni se iubesc si isi doresc un drum comun, vor reusi sa gaseasca cea mai buna cale sa obtina asta. Insa doi oameni care nu se mai regasesc in relatia in care sunt, cu bune si rele, si stau impreuna doar pt comoditatea statutului si parerile si judecatile celor din jur, nu ar trebui sa o faca, indiferent daca va fi greu sau au rezultat copii din casnicia lor. Niciodata nu trebuie sa iti fie teama sa faci lucrurile de care iti este frica. Fiecare om are dreptul sa fie fericit, nu sa balteasca intr-o situatie care nu ii face bine. Iubirea e libertate, caldura, traire, nu durere si sacrificiu. Iar daca va fi fericit, va fi un om, un parinte, o fiinta umana mai buna. I rest my case, you may bring the stones…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Ana Maria / 3 April 2017 20:23

    Am 24 de ani de căsătorie. Singura realizare sunt copilașii mei.Tulpina are 22 de ani iar coroana 4.Sunt rațiunea mea și aerul meu. Despre rădăcină (tatăl)….?Nu merită.Dupa primul copil am mai încercat pentru a-l doilea dar în zadar. Am pierdut două sarcini apoi timp de 9 ani nimic. Acești 9ani….reproșuri… jigniri…. bătăi. Eram mereu acuzată că nu voiam al doilea copil deoarece aveam amanti. Am hrănit singură o minte bolnavă. Îi dădeam mereu speranțe că va fi și al doilea copil, dar când va fi timpul. Mergeam la biserici și mă rugam pentru asta. Dumnezeu știa de ce întârzie. Dar mi-a ascultat ruga. Când s-a născut mezinul am avut cea mai mare fericire. După 18 ani. Apoi a început calvarul.Dupa 6 luni de la nașterea celui mic. Bătăi cu picioare și pumni. Jigniri…… fără număr. A plecat să muncească în Italia. De un an de zile. De două luni a trimis câțiva euro ca si-a adus aminte că are copil mic de crescut. I-am propus să suportăm. Mă amenință cu moartea mereu. Nu-i place să muncească și mai bine mă omoară și merge la pușcărie. E mentalitate de un tată de 2 copii? Am încercat toate modalitățile sa-l îndrept. Nici o șansă. Are 48 de ani. Ce pot sa mai schimb la el? Chiar nu știu cum va fi viitorul celui mic. Vreau sa fiu puternica pentru el și sper că voi reuși .

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Catalina / 8 July 2017 17:03

      Ana Maria, puternica nu înseamnă sa faci compromisul de a rămâne într o căsnicie care te distruge fizic și emoțional.
      Și nici copiilor nu le faci un bine din contra, o educație solida și armonioasa, clădește un adult sănătos dtpdv, doar atunci când este primită intr-un cămin cald și calm, plin de iubire; iubire pe care copiii o înțeleg vazandu-o la mama și la tata.
      Copiii tăi ce văd?
      Puternica ești când te rupi de calvarul în care trăiești. Gaseste-Ți tăria de a pune capăt suferinței.
      Eu așa am făcut : mi-am luat copilașii și am fugit pur și simplu, câteva haine și actele.
      Stau cu, chirie, mi-am găsit de lucru și merg înainte.
      Dar merg inainte liniștită, nebătută, nebatjocorita de care un psihopat.Merg inainte EU cu mine și ai mei copii, care merita sa trăiască armonios, care merita sa se clădească frumos, sa ajungă doi bărbați care nu fac ceea ce a făcut tatăl lor..

      Îți doresc putere sa te iubești îndeajuns demult încât sa te pui pe primul loc, nu sa trăiești pentru altul….

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  5. Carmen / 5 March 2017 1:35

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 13
    Reply
    • Manu / 5 March 2017 18:57

      Așa văd și eu lucrurile. Alergam după un trai mai bun și nu ne mai rămâne timp să comunicam cu partenerul. Lipsa comentarii duce la raceala între parteneri. Și eu nu cred ca, copiilor noștri le e mai bine cand sunt e crescuți de un singur partener.

      Thumb up 4 Thumb down 0
      Reply
  6. Cristian-Gabriel / 14 January 2017 8:56

    Interesant articolul-naraţiune… Îmi plac şi comentariile (Mihai, eşti favoritul) dar, ca de obicei, acest subiect (în special) lansează şiruri interminabile de comentarii cu păreri pro şi contra. Pentru că divorţul e sport naţional deja preluat din campionatul mondial al vieţii de cuplu unde o societate nu mai este normală iar celula esenţială a acesteia, familia, nu mai deţine primordialitate, din acest motiv spuneam, divorţul divide societatea; între victime şi agresori, între buni şi răi, între părinţi şi copii, între bărbaţi şi femei, etc… pentru că aşa sunt făcute legile care – chipurile – se vor a ne face viaţa cât mai plăcută şi la cele mai ridicate standarde…
    Am parcurs întâmplător şi eu conţinutul articolului şi tind să cred că autoarea nu-şi oglindeşte viaţa personală aici dar are dreptate Mihai afirmând că aveţi de ales, voi, femeile, când faceţi pasul ăsta; apoi… acum, după multă vreme în care am traversat aceleaşi probleme, realizez că nu e chiar aşa de greu divorţul. E dureros, o durere frustrantă, te simţi ignorat, abandonat, înşelat şi ce e mai rău, înciudat că ţi-ai pierdut nişte ani din viaţă, ani ce ţi-au fost aruncaţi la gunoi dar cum timpul le vindecă pe toate, nu e chiar aşa de greu divorţul. Situaţia expusă în articol poate fi referită şi vice-versa; eu, personal, am trecut prin experienţa asta şi am traversat greutăţi la început dar… au trecut! Să merg la serviciu, să mă ocup de educaţia copilului (a ales să rămână cu mine, noroc că avea 10 ani atunci şi s-a putut pronunţa), să învăţ a găti pentru el (de la supe până la prăjituri), să cumpăr un nou apartament, să maschez tristeţea mea pentru a evita eventualele devieri psihice ale copilului etc…. N-a fost uşor dar… a trecut. Şi tot ca în articolul autoarei, la vremea aia, eram vânat (probabil pentru consolare sau posibil vulnerabil) tocmai de către femeile … măritate! Acestea-mi ofereau sfaturi (probabil gena aia maternă ce zace-n toate femeile şi care scoate-n relief dădăceala exagerată le împingea) sfaturi despre educaţia copilului, despre reţete culinare, de viaţă chiar oferindu-mi exemple din propria lor viaţă şi în multe cazuri cu soţii lor în centrul subiectului, etc., toate acestea de cele mai multe ori la mine acasă, la cafea, mă rog… ştiţi voi… Abia atunci am învăţat să n-o mai condamn cu atâta ură pe “fosta”…
    Deci… aprecierea ce o pot face se referă la ideea articolului, la acurateţea literară a scrierii şi la faptul că subiectul are magnetismul lui dar pentru a “ţine” cu unii sau cu alţii… nu. Doar cei doi îşi cunosc motivele reale ale divorţului şi fiecare are dreptatea lui în motivarea acestuia pentru că sunt puncte şi unghiuri de vedere proprii ale vieţii de cuplu sau separate, pentru că, în fond, avem ADN-uri diferite…
    Toate cele faine!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 32 Thumb down 0
    Reply
  7. Dorina / 29 December 2016 11:54

    Am citit pareri pro si contra…Si ce sa faci: sa stai cu un om cu care nu mai ai mai nimic de in comun decat un copil si eventual o casa?… Ceva grav s-a intamplat daca ai decis sa fii mai curajoasa decat mama ta si sa rupi o relatie dupa ani de zile de “iubire si respect”.
    Si daca esti norocoasa, te mai ajuta putin cu copilul o data la doua saptamani sau chiar mai rar si poate si financiar…pana la urmatoarea femeie din viata lui cand prioritatile se schimba.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
  8. Simona / 5 December 2016 13:17

    Felicitari,pentru articol!
    M-am regăsit total în tot ceea ce ati scris!
    Va multumesc ,ca existati ,si ca impartasiti cu noi teoriile citite sau traite ,pentru a bifa, pentru a nu stiu câta oară, ca nu suntem singuri in lumea asta !E clar,ca Dumnezeu chiar lucreaza prin oameni!
    Jos palaria!
    Cu stima,
    Simona

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply
  9. MIHAI / 4 December 2016 23:21

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 35 Thumb down 40
    Reply
    • Claudia / 5 December 2016 10:24

      Draga Mihai, daca ai sti cati barbati minunati cunosc, ai fi uimit! Tati care isi cresc singuri copiii, barbati care iubesc cu pasiune! Sunt convinsa ca esti unul dintre ei! Si da, stiu ca barbatii sufera, poate de 10 ori mai mult decat femeile de pe urma unui divort! Si, da, voi scrie si despre ei, in curand! Pana atunci, iti propun sa nu judeci in necunostinta de cauza! Articolele mele nu reprezinta viata mea! Iti multumesc pentru comment! 🙂 :* <3

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 28 Thumb down 6
      Reply
      • Mihai / 5 December 2016 18:51

        Frumos stil de a cenzura commenturile are acest site. Bazat pe ranking… este primul site pe care intalnesc stilul asta. Nici facebook nu procedeaza asa.
        Am ajuns intamplator pe acest site si am citit articolul tot intamplator

        Hot debate. What do you think? Thumb up 12 Thumb down 7
        Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro