Viena – orașul din care, întorcându-te, rămâi cumva acolo

Catchy

2 November 2016

Am încetat să alerg între un oraș și celălalt, între Galați și București, atunci când am plecat și dintr-unul, și din celălalt. De fapt, nu am încetat, doar am luat o pauză, o bursă la Viena. Mi-a fost bine acolo, la început mai puțin bine, apoi foarte bine, iar la final nu atât de bine. Viena este un oraș care te primește și te lasă să faci tot ce vrei din tot ce poți.

Îmi amintesc seara în care am plecat și acel sentiment de teamă de tot ce e nou. Pentru prima dată aveam toate temele făcute, totul era pregătit, știam la ce oră trebuie să ajung în gară, la ce oră trebuie să mă urc în tren și la ce oră trebuie să cobor și să încep să privesc printre oameni, căutând o față pe care nu o știam, dar care mă aștepta. Și am găsit-o. Știam și unde voi sta pe perioada stagiului, bănuiam unde voi mânca la prânz, credeam că voi învăța germana într-o perioadă nu mai lungă decât un anotimp. Știam.

După ce am ajuns, am aflat că nimic nu avea să fie precum știam, după o zi plină și o noapte CFR-istă pe la granițe. A urmat prima cafea vieneză cu frișcă în Hauptbahnhof și, desigur, primul șnițel vienez. Niciodată n-am crezut în cappuccino-ul vienez din cafenelele de acasă, dar acum eram în Viena unde totul este vienez, nu austriac, ci vienez. Până și limba pe care o vorbesc cei de acolo este mai mult vieneză  decât austriacă. Se spune că nu are mare legătură cu germana Berlinului, însă nu am putut să mă conving personal de asta pentru că încă n-am trecut de nivelul A1 la limba lui Goethe. Și cum spuneam, temele mele făcute de acasă erau, de fapt, incomplete; în noaptea în care am plecat, trenul a ajuns în același timp cu mine la peron, iar când am ajuns la Viena, am ajuns cu vreo 30 de minute întârziere, am aflat apoi de la noua mea colegă pe termen scurt că, de fapt, nu puteam să stau acolo unde credeam că voi sta, și, deși poate părea un lucru banal, o formalitate, mi-a luat aproape două săptămâni să-mi găsesc o cameră într-un apartament, deși nu pentru întreaga perioadă. Așa că, după ce am stat zece zile la parter, într-o clădire foarte frumoasă și foarte aproape de cealaltă clădire frumoasă în care mă duceam zilnic dimineața, ferindu-mă de ochii vecinilor, din motive pe care nu are rost să le menționez, și o noapte într-o clădire în care însuși Lucian Blaga a stat cu ceva mai mult timp în urmă, asta datorită celei care m-a primit la Viena, m-am mutat la etajul cinci al unui bloc de cinci etaje din capătul celălalt al Vienei, acolo unde se face berea vieneză. Cât a durat să mă plimb cu tramvaiul și cu bagajele dintr-o parte în alta nu mai contează. Iar dacă vă întrebați cum este doamna datorită căreia am dormit în aceeași clădire cu Lucian Blaga, la distanță de circa o sută de ani, ei bine, este exact așa – o doamnă, aceeași care m-a invitat la Opera din Viena într-o zi de vineri, una dintre ultimele mele zile de vineri vieneze. Mai fusesem la Operă la ziua porților deschise, însă când am ieșit de acolo am știut că nu voi mai avea când să mă întorc și pentru un concert. De aceea îi mulțumesc doamnei H. pentru spectacolul de balet de care ne-am bucurat împreună la Wiener Staatsoper.

viena

 

Revenind la mutarea mea, am stat o scurtă perioadă cu o albaneză creață și draguță care măcina cafeaua dimineața și făcea niște paste foarte bune (asta pentru că folosea oregano din pădurile albaneze). După care am stat o și mai scurtă perioadă cu o austriacă din Graz, mai multe, de fapt, dar nu erau niciodată toate în același timp acasă. Fata asta se apuca de curățenie prin toată casa pe la 11 noaptea, iar eu, bineînțeles, că făceam curațenie cu ea tot pe la ora aia. Râdea din orice, mereu mă întreba dacă vreau să rămân în Viena, dacă îmi lipsește orașul meu de la Dunăre, dacă mi-e dor de cel pe care îl iubesc. Și albaneza mă întreba aceleași lucruri. Iar eu le răspundeam la toate întrebările la fel: Da.

De ce nu mi-a fost bine la început?

Pentru că mama era prea departe. Pentru că tu, cel care mă citești, erai prea departe.

Pentru că prima zi în Viena a fost ca o vacanță, dar s-a terminat a doua zi, când m-am trezit departe, cu o oră în urmă, cu frigiderul gol, cu o  plită cu inducție (coșmar!) și magazine care se închideau în jurul orei 18.

Pentru că mă simțeam singură în centrul orașului și nu pentru că eram singură, ci pentru că nu aveam pe cine să sun ca să vină să mă ia dintr-o parte și să mă ducă în cealaltă. Dar apoi am descoperit minunatul transport vienez, metroul și tramvaiele, mai ales tramvaiele care te iau de oriunde, te lasă oriunde și te duc oricât de departe vrei.

Pentru că nu am găsit nici la început și nici la final o cartelă cu minute internaționale, ori avea doar internet, ori puteam să vorbesc doar cu cei din Viena cu care, de obicei, nu vorbeam, ori avea și internet și minute internaționale, minute pe care nu le-am folosit pentru că nu mi le-au mai dat, ori avea doar semnal și uneori câte un mega de net (am găsit și cartele care aveau opțiuni de doar 150 de mega, cărui vienez îi ajung doar 150 de mega?).

De ce mi-a fost foarte bine și apoi mai puțin bine la final?

Pentru că beam espresso zilnic, dar nu întotdeauna cu lapte și napolitane Manner.

Pentru că atunci când ploua, luam supă de dovleac, cu semințe de dovleac pe deasupra, de la restaurantul din colțul străzii.

Pentru că am aflat ce trebuie să fac într-o bucătărie sâmbăta la prânz.

Pentru că m-am orientat în spațiu mai bine ca niciodată, dar n-am reușit să văd ce se află la capătul liniei de metrou.

Pentru că Viena este orașul iederei și al leandrilor, dar singurii tei pe care i-am văzut au fost la Universitate.

Pentru că podul de la Donauinsel și curtea Universității (vorbesc despre  cea veche de 650 de ani) sunt locurile în care aș fi stat câte o zi întreagă.

Pentru că Viena nu e un oraș imens, iar eu nu am reușit să văd nici măcar un sfert.

Pentru că n-am ajuns la Muzeul Militar și nici la casa lui Freud, dar am ajuns la una dintre casele în care a locuit Beethoven și am văzut ghiulele din războaiele lui Napoleon, la casa lui Haydn.

Pentru că n-am învățat germana acolo, dar am învățat să cer un  sandviș cu ce vreau eu de la Spar.

Nu l-am căutat pe Mozart la Salzburg, dar l-am găsit la hotelul cu același nume din centrul Vienei.

N-am ajuns la casa lui Strauss să văd unde a compus Dunărea albastră, dar am ajuns la Dunăre, am trecut-o la pas și am văzut-o așa cum a văzut-o și Strauss – albastră, la fel ca unghiile mele.

Cât despre oamenii pe care i-am cunoscut, au fost de toate felurile, austrieci vienezi, austrieci români, români austrieci, francezi rătăciți și iar români rătăciți și ei prin Viena, voit sau nu.

Cum s-a încheiat scurta perioadă la Viena? Rapid, așa cum a și început, la Café Museum, cu aceiași oameni pe care i-am cunoscut în prima zi și care îmi spuneau că o să mă întorc în Viena, dar și cu oameni noi care m-au adus în țară, mergând noaptea prin Budapesta și ascultând drumurile neîntâlnite ale lui Dan Spataru și salcâmii înnebuniți ai lui Tudor Gheorghe. Interesantă combinație, nu?

Ce a mai rămas? Mi-am uitat ibricul de cafea în bucătărie, în frigider a rămas o sticlă de  vin neterminată, balonul albastru a rămas la fereastră,  iar eu, întorcându-mă aici, am rămas cumva acolo mai mult decât aș fi rămas dacă n-aș fi plecat în acea noapte de sfârșit de septembrie spre casă.

Da, Viena m-a primit și mă va primi și a doua oară, așa cum poate, într-o zi, mă vor primi și Berlinul, și Parisul, și multe alte orașe nevăzute încă.

Nu știu cum, dar știu că de fiecare dată eu mă voi întoarce la drum și la cele două orașe între care am alergat mereu.

Guest post by Daniela Lupașcu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Şi acum, încotro?

Se transformase din Amelia de Slobozia în Amy de București….

Micul Paris vs marele București. Bătălia decorațiunilor de iarnă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
238 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro