Vieţi de mamă

Petronela Rotar

3 January 2014

Petronela RotarAzi-dimineaţă pe la 6 şi un pic, după ce verificasem dacă bigudiul mic s-a trezit şi se pregăteşte de şcoală, în timp ce mă trânteam cu satisfacţie la loc în pat cu gândul că mai dorm o oră jumate, m-a izbit. Plinătatea şi desăvârşirea unui moment pe care nu l-am crezut a mai veni vreodată. Sunt în punctul ăla al vieţii mele de mamă în care pot să mă culc la loc liniştită. Pot, dar în loc de asta m-am apucat să scriu, să le spun şi altora.

Dragi părinţi exasperaţi şi obosiţi, care nu aţi mai dormit dimineaţa târziu din vacanţa dintr-a doişpea. Pe care noaptea vă prinde strângând jucării şi făcând ghiozdane, iar dimineaţa senvişuri. Care staţi în trafic la 7 jumate înjurând în gând, nepieptănaţi, nespălaţi la ochi, ca să ajungă plodul la şcoală la timp. Dragă mamă de al cărei sân stă boracul lipit ca rovigneta de parbriz, că trebuie alăptat la cerere, chiar dacă asta nu îţi lasă timp nici de un duş mai minuţios. Dragi soţi care nu aţi mai făcut amor din mezozoic fiindcă puradelul doarme cu voi în pat, că aşa zice la cartea de attachment parenting. Există viaţă după toate astea! Ştiu că nu vă vine să credeţi, că sunteţi sceptici acum, dar există. Vine o vreme, cam atunci când nu te mai aştepţi şi te-ai obişnuit să fii hărtănit de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa, când copiii încep de se trezesc singuri, se duc la şcoală cu troleul, iar dacă le e foame, îşi pun singuri senvişul, în timp ce voi vă întoarceţi pe partea cealaltă dacă asta vă doriţi. Asta e vestea bună.

Vestea naşpa e că visul ăsta frumos vine la pachet cu întregul sentiment că nu vă mai prea necesită. V-am lăsat fără job, ha? După 10-11 ani în care scopul tău principal în viaţă a fost să îngrijeşti non-stop, ca chioşcul de la gară, de unu-doi-trei mici care au nevoie continuă de tine, te cam destabilizează să vezi că eşti concediat şi că, gata, se închide la non-stopărie.

mama copil klimt

Intrarea în adolescenţă e bruscă. Adică, pentru voi, ca părinţi, e ca şi cum după Look who ‘s talking începe direct Exorcistul, fără pauză de reclame. Te-ai culcat mamă de copil degrabă iubitor, vesel, ludic şi ghiduş şi te trezeşti cu monstrul ţâfnos şi perpetuu nemulţumit, de îţi vine să-l duci la popă sau la psiholog, să scoată duhurile rele din el. Privirile iubitoare şi pline de veselie cu care erai obişnuită, mămico, se transformă în uitături zeflemitoare şi vag dispreţuitoare. Oftaturile de iubire de genitor, în icnituri şi pufnituri nemulţumite. Vorbele de dragoste, în replici seci şi tăioase de te răneşti în ele tot pe interior. O vreme îţi tot cauţi copilul, dar copilul nu mai e, a crescut, aşa că nu îţi rămâne decât să te resemnezi. Şi o bucată bună de acum încolo, te tot resemnezi. Zilnic. Te resemnezi că nu te mai abordează decât să îţi ceară bani, iar când îl abordezi tu tot auzi lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, pe un ton crescător-iritat care îţi ţiuie în ureche precum heterodina . E un sunet cu care e musai să te obişnuieşti, că vei trăi cu tonul şi lasă-mă-n-pacele ăsta anişori buni. Şi cu trântitul uşii camerei lui dar şi a telefonului. Zdrang în meclă.

Sigur, acum ai timp să dormi, să faci amor, să pleci de-acasă la crâşmă sau în vacanţe, fără să mai ticluieşti strategii care să necesite bunici, bone, bani şi energii risipite. Dacă îţi mai vine, desigur, după ce tocmai ai aflat că fumează şi cam bea. A,da, şi nu prea s-a dus la şcoală. Şi nici acasă nu a venit azi-noapte, dar nu e panică, toţi adolescenţii fac asta. Bine că nu fumează etnobotanice şi nu a rămas (sau a lăsat pe vreuna, dacă e băiat) gravidă, că uite, colega dintr-a opta a făcut deja un avort, iar Cristi dintr-a noua era cât pe ce să fie tată. Şi să termini cu dădăceala, că doar pentru că eşti părinte nu înseamnă că îţi şi aparţin copiii pe care i-ai făcut. Ei îşi aparţin lor înşişi, sunt propriile lor persoane şi iau propriile decizii pentru care plătesc cu propriile consecinţe, că au citit şi s-au informat. Şi ce-i cu inepţia asta că răspunzi pentru ei până la optişpe ani, societatea e strâmb făcută, copiii ar trebui să fie liberi să aleagă după 16 ani şi să fie independenţi. Şi toată lumea liberă, odată cu ei. Ei liberi să greşească, tu liber să scoţi castanele fierbinţi cu mâna goală din foc. Ei liberi să facă ce vor, tu liber să plăteşti pentru ce vor ei să facă. Şi aşa mai departe, extrapolând, te pricopseşti cu tot felul de libertăţi negândite.

Dar nu vă impacientaţi, nu fugiţi de acasă, cică trece şi asta şi mai există viaţă şi după adolescenţa copiilor, când totul revine la normal, ei ne iubesc din nou iar dependenţa dintre ei şi noi se reinstaurează, numai că în sens invers.

Se cheamă bătrâneţe.

Pe Petronela o găsiți, ad integrum, aici.



Citiţi şi

Femeia cu ochii verzi

Uneori nici nu vreau să mă uit la pensionarii ăștia

Ema

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
205,298 views

Your tuppence

  1. Catalina / 12 April 2017 10:34

    Am ras cu lacrimi, mersic. Asa e tot… 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  2. Elena / 11 April 2017 22:08

    Super tare…realist, funny si presărat cu inteligență.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Zeneea / 11 April 2017 19:20

    Vaaaaai, mie imi vine sa plang….

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Ioana / 11 April 2017 0:33

    Bine scris! Nu am mai râs de mult asa, citind un articol :). ( I feel you) Finalul un pic cam serios, dar frumos.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  5. moric / 7 March 2016 15:40

    Conteaza doar sa fie.sanatos, restul nu are absolut, absolut nici o importanta.

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro