Vila domnului M.

Catchy

19 January 2017

Domnul M. este un bărbat de optzeci de ani, dar arată ca de şaizeci, saizeci și cinci maxim. În tinereţe, a lucrat în Germania, în construcţii. A făcut ceva bani, s-a întors în Italia, s-a însurat şi a avut copii, un băiat şi o fată. Îi are şi în zilele noastre, doar că soţia i-a murit între timp.

Domnul M. a continuat să lucreze în construcţii, căci mult i-a mai plăcut să construiască. Când au apărut pe lume nepoţii – patru la număr- a început uşurel, uşurel să ridice o vila cu patru apartamente. Lucra în timpul liber şi cam în secret, nu ştia familia ce face, poate că ştia doar soţia. Azi un pic, mâine un pic, vila se înălţa frumoasă şi voioasă. Patru apartamente deci, bine separate, elegante, spaţioase, cu ferestre prin care se vedeau munţii şi se văd şi-n ziua de azi.

A sosit momentul mult aşteptat în care domnul M. să le arate nepoţilor – oameni deja la peste treizeci de ani – vila. În ţinută elegantă, i-a convocat pe toţi într-o frumoasă zi de toamnă şi, emoţionat, le-a prezentat un mic film despre această minunată vilă. Acestea sunt căsuţele voastre, dragi nepoţi! a încheiat el mândru.

vila casa

Nepoţii s-au foit câteva momente, iar apoi au luat cuvântul. Toţi patru, rând pe rând.

– Bunicule, poate nu ai aflat noutatea! Avem bagajele pregătite pentru Elveţia, tocmai ce am semnat un contract foarte bun la o firmă renumită. Plecăm din Italia! Asta nu-i ţară, asta nu-i viaţă! Vrem să ne creştem copiii într-o ţară normală… aşa că…

Faţa bunicului a căzut, arăta cam de şaptezeci de ani, dar a continuat să surâdă. Apoi a luat cuvântul o nepoată.

– Bunicule, este foarte frumos gândul tău şi vila şi tot, dar eu şi copiii nu putem lăsa casa în care stăm. Ştii că sunt divorţată şi că fostul ne-a lăsat o casă mare, independentă, nu deranjăm şi nu suntem deranjaţi. Copiii au şcoala aproape, chiar nu putem şi nu vrem să locuim în vila asta. Îmi pare rău.

Domnul M. era cu adevărat era foarte trist. Şi anii se adăugau rapid în privire şi pe frunte. Nepotul numărul trei a vorbit imediat:

– Cât despre mine, bunicule, sunt foarte surprins. Nu mi-ai adresat niciun cuvânt ani mulţi pentru că sunt gay, acum eşti generos şi-mi dai un apartament. Nu, mulţumesc.

Nepoata cea mai mică a continuat.

– Iar eu nici vorbă să rămân în zona asta pierdută de lume! Poate că ai aflat între timp că mă căsătoresc şi plec la Roma…

Bunicul era cu adevărat un om distrus şi arăta de o sută de ani. Un observator atent îi putea vedea lacrimile, anii mulţi de muncă, sărbătorile petrecute să construiască, căci a făcut totul cu mâinile lui. Şi-a împreunat mâinile şi nu ştia ce să mai spună. Aşa că… nu a spus nimic.

Mă întâlnesc uneori cu domnul M. şi-l întreb de curiozitate ce va face cu vila.

– O voi vinde şi le voi da banii, banii nu-i vor refuza!

Iar eu mă îndoiesc. Nu că nu vor primi banii, ci că această vila va putea fi vândută. Care patru familii vor vrea să stea împreună? În zilele noastre nu se suportă fraţii între ei, părinţii şi copiii, unde va găsi domnul M. patru oameni, cel puţin patru, care să vrea să stea laolaltă?

The end.

Guest post Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Când alţi ochi mai verzi ca ai mei ţi-au şoptit vino, tu te-ai dus

Dintr-o mie de femei, o ţii minte pe cea care te părăseşte

Oare ce faci?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
610 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro