Visul sau siguranţa?

Delia Hornfeck

16 November 2011

Se întâmplă deseori, noaptea, când demonii măcinării de sine, iviţi năpraznic de prin cotloanele întunecate ale odăii, se aruncă pe mine prinzându-mă în lanţ înăbuşitor. Și atunci stau trează în mijlocul patului și al nopții și-mi fac griji.Tot ceea ce în miezul binecuvântat al zilei nu mă înfioară, capătă noaptea proporții fantasmagorice. Când visele îţi pleacă spre nemărginita lume și jonglezi năstrușnic cu pretențiile ei crezând că toată fericirea îți aparține numai ție…  atunci se întâmplă să mă întreb: cum Dumnezeu de sunt așa de visătoare?

Trăiesc într-o lume în care dacă ești asigurat până la măsea (la modul propriu) se crede că nimic rău nu ți se mai poate întâmpla, într-o lume în care adevărata fericire e duminica la emisiunea de divertisment, în care deciziile se iau după îndelungi liste pro și contra și discuții pe ton moderat… și totuși nu pot să mă învăț minte și să mă comport rațional și ca un adevărat adult aflat în misiune deosebit de importantă. Nu tu asigurare completă de viață, nu tu ambiții mărețe de carieră sau îmbogățire rapidă, nu tu planuri de ademenire a prinților frumoși cu bani, nu tu plan B sau C, dacă B-ul nu dă roadele dorite. Deciziile le-am luat deseori ca un copil ce vede baloane minunat colorate zburând spre cerul fără de nor. Odată am avut ocazia să încep pe picior mare… o carieră pe undeva pe la Uniunea Europeană, ședințe în costume gri prelungite până în miez de ore suplimentare. Dar eu am ales iubirea… și depărtarea. Eu visez cu ochi închiși, dar și deschiși larg, și mai visez din când în când în litere înșirate prin paginile unor reviste.

Cred că asta mi se trage din copilărie. Așa spun psihologi citiți și puși în temă. Totul începe de la părinți și are rădăcini în vârsta fragedă. Părinții mei nu au trăit altcumva – s-a trăit de pe o zi pe alta, cum, de fapt, decurgea viața în timpurile comuniste… cu pumnul la gură și atunci când banul venea… te cuprindea un subit extaz… și-ți permiteai niște mici la o terasă de vară în centrul orașului, pe Promenadă. Și așa am învățat să visez, trăind de zi pe zi, din spaime și bucurii subite. În lumina plapândă a lumânării, cu lumea din afară învăluită în pană comunistă de curent, țineam un glob pământesc în mâini și-l învârteam. Așteptam până se oprea și puneam degetul pe un loc ales la întâmplare. Citeam numele, îl repetam atribuindu-i adjective magice pe care le simțeam electrizante până în capătul firului de păr, îmi imaginam surâsul oamenilor și aroma dimineților. Mă simțeam mică în fața acestor culturi imaginate, doream să facă parte din lumea mea. „Nu mai visa atât”, îmi spunea mama copleșită de lipsurile vieții… “și așa nu se va întâmpla niciodată”. Și totuși am continuat să nu o ascult.

Mai târziu, împreună cu prietenele am învățat că banul e ca și un iubit căruia i-e frică de relații prea serioase. Trebuie să-l lași, să-i dai drumul în speranță că va reveni la tine. Ne întâlneam la o cafea ce se prelungea în visare cu aromă de depărtare. Departe… departe… cât mai departe. De oameni și locuri intrate în banal, de noi. Undeva, să te regăsești pe tine. Nici o criză nu ne atingea pentru că în buzunarul nostru era tot timpul criză și nici „fete deștepte” nu eram ca să ne agațăm de vreun milionar. Vibrația marilor orașe, farurile mașinilor în lumina afișelor reflectate în betonul mirosind a vară, Montmartre –ul în primele raze ale dimineţii, când Parisul e încă un sat adormit. Eram acasă în lume. Nici un plan B, nici o siguranță materializată într-o asigurare pe viață.

Da, recunosc, sunt o specialistă în visări și nu în economisiri. Se spune că e bine să nu dai visurilor cuvânt. Pentru că e ceva atât de intangibil și inefabil în visare! Pentru că orice vis este un flirt cu destinul, e începutul unei călătorii inițiatice. Ai plecat în călătoria de regăsire al propriului EU. Și mărturisec că cele mai frumoase momente au fost de una singură. Doar eu și lumea.

Încă mai cred cu tărie că, dacă vrei să-ți împlinești dorințele, nu trebuie să aștepti nicio siguranță. Și poate viața te va surprinde cât mai plăcut. Oricum mai mult decât liniștea dată de o asigurare încheiată pentru “avarii” dentare. Ar trebui să trăim așa cum dorim, cum ne imaginăm, cum visăm. Să fim conștiente că “merităm ceva frumos” și să-l așteptăm în viața noastră. Să luăm deciziile ce ne eliberează. Și să nu ne plângem de momentele grele. Sau cel puțin nu la lumina strălucitoare a zilei. Iar nopțile, când demonii apar din nou, să aprindem lumina și să citim o carte ce ne va duce departe. Eu cel puțin așa fac.

Ce va fi mai de-acum încolo cu mine? Dorul meu de depărtare nu e stăvilit. Poate va veni momentul în care voi sta pe marginea lacului și nu voi sări în el. Voi prefera să-i privesc doar sclipirea. Dar până atunci visez la un safari în Kenya, la o excursie cu rucsacul în spinare pe Hymalaia, la piramidele dogorâte de soare, la cămile și turbane prin deșertul Thar. Și nu sunt singura. Dian Fossey – cercetătoarea cu pasiune pentru lumea gorilelor, Margaret Mead – antropologul îndrăgostit de insulele din Pacificul de Sud, baroneasa Karen Tania Blixen – enigmatica autoare a cărţii Out of Africa, toate nu “doar” au călătorit, ci și-au învins frici, au devenit mai putrenice, mai libere ca înainte, au învins bariere culturale și sexuale.

Pentru mine călătoria va continua în câteva săptămâni cu un târâm vrăjit, plin de mituri şi povești, un tărâm al filosofiei și al momentului zen. Voi descoperi culorile Indiei oglindite în sari-ul femeilor, o Indie aproape ireală, departe de orice stereotip, voi căuta acel inefabil între tradiție și modernitate. Sper că îmi veți însoți pentru început virtual drumul și căutarea. Pentru că, nu-i așa?, toți avem nevoie de ceva care să ne ducă prin noapte. Chiar și de slaba strălucire a unei lumini.



Citiţi şi

Abia de aici începe viaţa ta…

Poate am să te cred. Sau mai bine nu

Nu vă mai panicați, nu vă fur iubitele!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,639 views

Your tuppence

  1. Maria / 18 November 2011 18:28

    Delia, ai scris atat de frumos…
    Mie sa stii ca imi zornaie in minte fraza in care spui ca pleci in India! M-ai facut invidioasa, dar imi spun ca pe langa stomacul gol pusca si durerea de cap – ambele achizitionate dupa o lunga zi de munca – numai o portie de invidie nu imi mai trebuie 🙂
    Glumesc, Delia, glumesc si ma bucur, sincer, pentru faptul ca vei vedea asemenea meleaguri. Visez la India de mult timp. De pe vremea cand Maitreyi imi storcea glanda lacrimala si nenorocitul de Allan imi storcea sufletul de ciuda ca a dat dovada de lasitate, ranind saracuta fata.
    Poate am sa ajung si eu atunci cand voi gasi acel Fat-Frumos, musai calare pe un Mercedes ultimul tip (ca nu am ce face cu un cal) si cu buzunare doldora de bancnote verzi. Dar cum probabilitatea sa dau peste un asemenea barbat e..inxistenta, ramane sa visez in continuare, ca doar e gratis! 🙂
    In alta ordine de idei sa stii ca eu cred in vise. Nu asa cum credea bunica, dar cred. Stiu ca in vis, subconstientul meu este in largul lui si reactioneaza asa cum as fi vrut eu sa o fac peste zi. Nu mai intru in detalii ca dau in misticism 🙂
    Calatorie minunata iti doresc! Si daca nu ne spui si noua cum e India, sa stii ca ma supar si te voi “condamna” la 5 minute de rusinica profunda! 🙂
    Imbratisare!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Delia / 19 November 2011 12:23

      Draga mea Maria, mi-ai inseninat dimineata cu comentariul tau:)
      Da,o portie de invidie e grava, mai ales pe stomacul gol si cu dureri de cap:)) Si eu visez la India dar din alte motive, nu neaparat ca Maitreyi a fost dezamagita de Zburator:) ok, hai sa zicem ca si din acest motiv.
      Intr adevar sunt curioasa si deja in febra plecarii desi mai sunt 5 saptamani:) Si mai ales ca ma insoteste o prietena f f buna, deic experienta va fi impartita la “doua” / si atunci sigur garantata. In ceea ce priveste printul cu buzunarele umplute … stai linistita ca nu ti- l trebuie (pentru astfel de calatorie). Poate aranjam ceva si prietenii mei de acolo te vor primi cu bucurie:)…cine stie, deci viseaza mai departe, e totul posibil:)crede ma
      Sigur ca voi scrie – poate si “live” in masura in care internetul imi permite:) dar de scris scriu sigur sigur si imi insotesc pelerinajul cu poze…ca nu vreau sa risc cele 5 min de rusinica:)
      In afara de India, care ar fi alte destinatii de vacanta ce te&va farmeca visele?

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
      • Maria / 7 December 2011 10:26

        Am recitit azi comentariul meu si raspunsul tau si m-am minunat de una singura cum de nu am raspuns pana acum. Dar o fac acum 🙂
        Delia, nu stiu cum se face, dar si eu sunt fascinata de calatorii. Imi arunc visele departe, la mii de kilometri distanta. Imi insiropez gandurile cu plasmuiri ale imaginatiei ce ma poarta peste mari si tari. Ma privesc cu ochii mintii in fotografii facute in locuri in care nu am ajuns niciodata si stiu ca nici nu voi ajunge, desi, stiu, nu se stie niciodata pe unde te poarta cararile intortocheate ale vietii.
        Sunt o balanta veritabila – imi place sa calatoresc, sa ies din mediul meu. Intr-un cuvant imi place sa arunc cateva haine intr-un rucsac, sa-mi pun sapca in cap si portofelul aproape gol in buzunar si sa ma tot duc. Ma simt foarte bine cand trenul se urneste cu scrasnet pe sine, cand liniile se desfac nebune in fata measi se undesc in spatele meu, deschizandu-se si inchizandu-se parca numai pentru mine, cand autocarul lasa in urma sosele, gropi, paduri, sate, orase. Cand avionul m-a dus in viteza nebuna dincolo de nori.
        Am vazut pana acum cateva tari europene si sunt tare multumita si de atat. Insa India este o destinatie la care nu poti, nu ai cum sa nu visezi, sa nu speri ca intr-o zi, cand noroacele vor dantui nebuneste, mistuitor si pentru mine, voi ajunge, voi vedea, imi voi implini unul dintre cele mai arzatoare visuri. Tot asa ma vad plimbandu-ma pe strazile L.A-ului, participand la Festivalul de la Rio, pirzandu-ma in puzderia de oameni din Tokyo si bucurandu-m de clima blanda din Sydney.
        Dar ma retrag, tot visand, mai aproape, in continentul nostru, pentru ca stiu ca aici visele mele pot capata contur. Si uite asa sper ca intr-o zi sa ma plimb tantosa prin Bercelona – oras al misterelor, Moscova, cu Kremlinu-i si Piata Rosie atat de cunoscute si Cracovia cu al ei Auschwitz vecin si atat de trist – cateva orase pe care vreau musai sa le vad in aceasta viata pentru ca sunt aici, in Europa noastra. 🙂
        Sa nu se inteleaga gresit, nu traiesc chiar in lumea viselor. 🙂
        Stiu ca aici m-am nascut si tot aici am sa sfarsesc, cel putin asa cred in acest moment. Dar pot visa, spera. Minuni se mai intampla. 🙂
        Pana una alta, calatoresc cu gandul in toate colturile pamantului si imi port mintea in toate punctele cardinale asteptand vesti de la tine, desi, stiu, ca inca nu ai plecat.
        Calatorie binecuvantata!

        Thumb up 1 Thumb down 0
        Reply
  2. Delia / 18 November 2011 17:36

    Draga Daniel, iti multumesc pentru frumosul comentariu si pentru apreciere. Sper ca si pentru mine sa fie “the time of my life”. Si eu sper sa ma impresioneze intr-atat incat sa pot scrie. Iti multumesc inca o data si va voi tine la curent cu calatoria.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Adriana Gianinna / 18 November 2011 17:24

    Chiar nu ai nicio siguranţă în momentul în care începi să visezi ceva. Orice dar siguranţă nu avem, poate şi pentru simplul fapt că sunt destui care să îţi spună că nu eşti suficient de bun.
    Şi nici măcar asta nu ţi-ar putea sta de-a curmezişul dacă ar veni dinafară. Când ţi-o spun oameni tare dragi la care ţii ca la ochii din cap, uneori te gândeşti că poate au ei dreptate, tu nu eşti decât un lunatic, cu capul în nori. Dacă şi tu crezi asta, te duci în fundul grădinii şi îţi îngropi visele. Diferenţa apare când nu o faci!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Cristina / 18 November 2011 15:59

    Nu am cum sa mai adaug ceva….ai cuprins in cateva randuri esenta, nu esti singura scoasa din tiparul lumii moderne si fade, mai sunt cativa “calatori”alaturi …..

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Delia / 18 November 2011 17:37

      Cristina, multumesc mult mult mult. Aprecierile voastre ma fac sa merg mai departe. Va multumesc mult. Si e bine sa stiu ca nu sunt singura. In meomentele de demoni ne tinem de mana cu toate…sau ne privim in ochi…e uneori mai intens…

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  5. Daniel Enescu / 16 November 2011 17:51

    Foarte frumos articolul! Am fost acum doi ani in India si a fost time of my life. Sper ca vom citi si alte randuri sensibile, scrise chiar de acolo: cu siguranta, visul…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro