Visul unei nopți de toamnă

Mircea Ciungu

23 November 2014

Mircea CiunguAm învins! Am învins! (mulțimea în delir). Piața Universității geme de lume. Câțiva preoți cântă pe nas Aleluia!

Victorie! ( te iubim, te iubim,  strigă piața).

       Români, ați învins! (antena  trei, călare pe ei!, răspunde piața). Suntem aici ! strigă Gâdea urcat în spinarea lui Ciuvică și agită excitat două degete rășchirate , ca să se vadă și din studioul în care Dana Grecu vorbește fără să respire de vreo 24 de ore. În timpul ăsta Adrian Ursu, ușor îngrijorat de debitul debordant,  îi aduce un ceai de… mentă.

Epoca Băsescu s-a încheiat!  – tună din balcon noul președinte ales (să fie judecat, să fie judecat, se ambalează câteva babe dinspre Colțea).

Dragi români, împreună am reușit să punem capăt celei mai negre perioade de după căderea lui Cea-u-șeeeescu!!! (amnistie, aministie, explodează mareea umană, care se lovește de zidul Universității). Dinspre Jilava vântul aduce, ca un murmur, ecoul uralelor. Câțiva deținuți dau foc la saltele, de bucurie. Într-o celulă, Voiculescu împachetează frenetic. Brusc, ca la un semn divin, luminația de Crăciun se aprinde pe Magheru. Adrian Năstase își strânge cu un gest aristocratic fularul în jurul gâtului: v-am spus eu că democrația este un proces ireversibil  în statul de drept și că ea se naște firesc, ca un ou, atunci când găinile ajung la maturitate.  E ca la mine, la Cornu. Citiți Fukuyama, așa poate că înțelegeți și voi ceva.

        Jos ciocoii! Vrem dreptate pentru Elodia! strigă Dan Diaconescu de sub balcon, și primește un pumn în cap de la Vadim, și el prezent, cu părul vâlvoi, roșu de emoție. Taci bă, limbricule, că asta este ideologia mea, ce te bagi bă în seamă, spermatozoidule! Jos mafia, sus patria!, țipă bardul și vorbele i se pierd în uralele muțimii.

În balcon, cu brațele ridicate, cu ochelarii căzuți pe-o parte, cu gura până la urechi, Victor Ponta jubilează. A câștigat alegerile cu 65 la sută. Peste șapte milioane de români au votat cu El. Aceiași de la Referendum. Cu tot cu morți.  În spatele lui, Emil Constantinescu , senatorul Sârbu și Ghiță pristandaua de la Romania TV se bat amical pe omoplați. Tata socru zâmbește discret. Și-a făcut treaba. Bine făcută, vorba neamțului  ăstuia cara a avut proasta inspirație să se pună cu El Lider Maximo. Pe Năstase l-am ajutat să-și regăsescă liniștea la pușcărie și uite ce succes literar are azi. Îl fac și pe Hrebe scriitor, poate scoate împreună cu Voiculescu vreo trilogie. Pe Ilici l-am împăiat, pe Geoană l-am trimis să cultive lubenițe la Maglavit sau unde mă-sa mare, în Oltenia. Am tot partidul la picioare. Cu obraznicul ăsta de Dragnea trebuie să mai am grijă, că uite cum se fudulește, chiaburul. Te pomenești că o scoate ca pe victoria lui. Hmmm. Cu Dragnea… ia să vedem măi băiețaș, ce să facem cu tine… Își privește mesajele de pe Smart.”La Paris au votat două sute, la Roma nu a venit nimeni, am pus afiș pe ambasadă că se amână alegerile pe 25 Decembrie. Au mușcat proștii”. Te pup, Mele. Senatorul  Sârbu răsuflă ușurat. În mă-sa de diasporă. România este a noastră, nu a lor. I-am ciuruit. Trebuie să-l pun pe Meleșcanu prim ministru sau șef la DNA. Uite la Tăriceanu cum se bucură, boul. Las că îmi lipsește mie unul de la vânătoarea aia, dar nici priapic ca ăsta. Bufonul!

În piață, Ghișe, fostul primar al Brașovului, rătăcește cu ochii ieșiți din orbite, între două pancarte care îi atârnă de grumaz. Jos dictatorul! – bâiguie el răvășit de emoție. Cineva îi tuflește căciula pe ochi și-i trage un șut în fund.

Chemați salvarea, să sune cineva pe Arafat, propune o doamnă. Săracul om, o fi scăpat de la Obregia, de la Spitalul 9.

         Nu doamnă , e Ghișe, lăsați-l, nu este agresiv, se plimbă omul cu pancarta și atât; a rămas șocat după referendum.

          A, da? se lămurește doamna, o casnică preocupată din Berceni. Numai să nu-l calce metroul, săracul de el, că se împiedică de pancarta aia. Vorbele i se pierd în aclamațiile mulțimii. Ponta și cu Voiculescu l-au belit pe Cărtărescu, se aude acum în piață. Jos intelectualii !, strigă un pensionar de la IMGB. Tataie, ai greșit piața! îi zice unul cu profesionala la bază, președintele Ponta,  este doctor în politică și în corupție, păi la ce televiziune te uiți matale? Mă uitai – zice moșul- la Antena 3 și zicea de Liiceanu că ne vinde țara. Și Pleșu, mama lor de hoți. Moșul trage cu obidă un scuipat, care îi aterizează pe bombeul galoșului pe care l-a cumpărat dintr-o pensie, cu douăzeci de ani în urmă.

protest

Răzvan Teodorescu se înfioară de plăcere în studioul Antenei 3,14 . EL este intelectualul! Adevăratul. El și cu Beligan! Și cu Tudor Gheorghe, rapsodul cult al unui popor însetat de cultură. În sinea lui se felicită pentru alegerea făcută încă de pe vremea lui Ceaușescu. Mai bine lingău pe lângă Iliescu, decât vândut americanilor, își zice bătrânul academician. Adrian Ursu îi aduce și lui un ceai de mentă.

Poftiți, Maestreva fi o noapte lungă, zice jurnalistul.

Merci, dragă, nu beau că mă constipă.

La Cotroceni, Băsescu, singur ca Hamlet, rătăcește pe coridoarele pustii. A plecat și Udrea. L-a sunat de la Constanța : domnule președinte, vaporul este pregătit. Ridicăm ancora imediat cum ajungeți. Veniți, domnule președinte, ăștia or să vă aresteze ca pe Ceaușescu!

Nu vin Lenuțo, rămân pe baricade, mai bine mă predau în mâinile pesedeului,  am pierdut ultima batalie, am să pier ca Napoleon, cu demnitate.

Dar, domnule președinte, nu dumneavoastră ați pierdut, a pierdut neamțul, haideti pe mare, domnule presedinte. Mergem în strâmtoarea Ormuz să ne batem cu pirații și pe urmă ne ducem la Miami și punem de-o șaormerie, ca ăla de la Dinamo. Lăsați-i naibii, domn președinte, că nu vă merită.

Du-te  Lenuțo, du-te tu. Și ia-l și pe Boc, că el săracul nu are nicio vină. Iau totul asupra mea. Rămân cu Levantul lui Cărtărescu. I-am bătut de cinci ori, dar am pierdut războiul. Ridicați ancora! Puneți cap compas pe Anvers. Și cereți azil politic în Schengen. Mă cunoaște  madam Merkel. Spune-i că sunt ăla cu chelie de l-a pupat după referendum. Dacă nu, sună-l pe Putin. Învingătorii pot fi uneori foarte generoși. Ai grijă de fete. Mai ales de aia mică, că-i cam necoaptă.

În răstimpul ăsta, la Antena 3,14,  o doamnă senator de la PC, fostă învățătoare, citește un poem de conjunctură, din care se înțelege că noul președinte ales de cei peste șapte milioane, a coborât direct de pe coloana infinitului de la Târgu Jiu, precum luceafărul din stele și mii de ani i-au trebuit poporului să spere și că, uite, în cele din urmă, s-a înfăptuit. Un nou geniu se ridică dinspre dealurile Olteniei ca să ne ghideze prin furtuna isteriei, pardon zice doamn, a istoriei naționale.  Și poemul continuă gros și galben ca o maioneză pe o salată boeuf de anul nou. Adrian Ursu îi oferă și doamnei un ceai de mentă, observând cum se stinge, de răgușeală, vocea poetesei.

          Luați doamnă, îi zice Adrian Ursu, să vă umectați gâtul. E de mentă, mai zice el.

         Aaaa, de izmă, că așa se zice pe la noi, în Oltenia, da nu beau , domnu Ursu, că de când cu greva foamei am rămas subțire la mațe și mă constip repede.  Dar o cola nu vă refuz, merci.

Undeva, într-un dormitor din București. Un  pește de sticlă pe televizorul TEMP 6. Doi bătrânei se uită la TVR.

Uite mă,Ninochika, a ajuns ăsta micu’, președinte. Și țapul în spatele lui. Ce caută Constantinescu acolo? Păi ăsta micu’  întinează , hmm, măi dragă, idealurile pentru care am luptat noi la Moscova. Hmm. Este cam arogant. Măcar Năstase avea o sinergie a concretului. Ăsta nu semănă cu Mikey Mouse? Hmm. Sau cu Pinocchio, din profil?

       Nu era la Moscova, Ionele, era la Frundze. La Frunze am luptat noi, la academie, cu Mihail – zice Nina sorbindu-și ceaiul de mușețel.

       Nina, taci din gură că nu mai știi ce spui. Hmm. Încurci Frunze cu Ștefan Gheorghiu. Și era Bârlădeanu, nu Mihail Gorbaciov. Hmm. Nu , măi dragă, era după ce am ajuns eu la ape.

       Ionele, la ape ai ajuns dupe congresul ăla când l-a luat pârțâiala pe Pârvulescu.

Mă, Nina, mă îngrijorezi. Tu nu înțelegi nimic.  Hmm. A fost înainte de scrisoarea lui Brucan, nu mai știi, când ne-a închis pe amândoi în casă, hmm, că eram cică disidenți.

      Nelule, tu nu înțelegi nimic! Și mă enervezi. Păi, nu Gelu Voican ne-a închis?

      Nina! Taci dracului că spui prostii. Gelu l-a închis pe Nicu și l-a împușcat din greșeală, hmm, că eu i-am telefonat să-l țină ascuns o vreme, până luăm noi puterea, hmm,  cum vorbisem cu Gorbaciov, da’ el l-a ascuns de tot, la doi metri sub pământ. Era o necesitate istorică. Hmm. Noroc cu minerii, că ei au înțeles, nu ca ăștia de azi.

Bine, Ionele, cum zici tu, nu te enerva că ți se întoarce de la fiere. Nu ți-a zis Brădișteanu să nu te mai enervezi? Auzi Ionele, da’ ăsta din balcon care dă din mâini cine e?

      Hmm. E Constantinescu.

      Cum să fie Constantinescu, Nelule ? Ăla nu a fugit cu Rona Hartner în Indonezia?  Nu, că ăla era Mazăre. Auzi  Ionele , da’ noi la ce film ne uităm? Că pe ăștia nu-i cunosc. Măi lasă-i nabii. Nu dai pe Dallas, să vedem cum se tremină cu JR?

      A da? Păi chiar așa măi dragă, hmm, parcă ne uitam la filmul ăla cu pistruiatul. Uite al naibii pistruiat, a ajuns președinte. Așa e viața, măi dragă! Hmm. Ai schimbat tu programul? Auzi  tu  Nina, nu ne culcăm noi, mai bine, că e târziu? Hmm. Noapte bună Nina. Stinge veioza. 

      Așa este . Las’ că ne uităm mâine în reluare. Învelește-te bine.  Noapte bună, Ionele.

În momentul ăla mi-a căzut telecomanda din mână și m-am trezit. Era trei dimineața. Pe scroll curgea ultima estimare BEC : Iohannis  54 la sută, Ponta  46 la sută. Santa Klaus, Santa Klaus, scapă-ne de Mikey Mouse, mai strigau cîteva zeci de oameni în Piața Universității.

În sudul Franței începea o nouă săptămână. Viața fără Ponta , fără Iohannis, fără Băsescu. Am fost să votez la Toulouse cu o gașcă de români, plecați ca și mine, printre stăini. Oameni care nu cred că este musai să mănânci păine amară doar ca să-ți umpli mațul naționalist. Oameni care cred că nu și-au tocit coatele  și creierii prin școli vreo 21-22 de ani ca să vadă cum prosperă niște gherțoi, aleși în scaune de conducere de o majoritate dezinformată și credulă, sau cum sunt ratate toate ocaziile pe care soarta le scoate generoasă în calea unui popor atât de norocos încât nici incultura, nici invidia, nici xenofobia nu l-au împrăștiat în vântul toamnei.

Ce noapte și ce vis! Am stat toată ziua conectat la facebook și am dat mesaje. Simt că, poate pentru prima oară, am contribuit la victoria unui candidat în alegeri.  Am văzut că și prietenii mei au făcut la fel. Oameni care nu știau măcar cum se votează, au participat pentru întâia dată. Au fost cu valul. Nu vă pot spune cât de mult îi iubesc pentru asta! Unii au rămas acasă. Nu toți au știut să rămână în viață în toți anii ăștia.

Au trecut câteva zile, când scriu cuvintele astea. Entuziasmul acelei nopți s-a mai estompat. Presa franceză a tratat evenimentele din România cu discreție.  Romanul fostei prime doamne, Valerie Tierweiler, Merci pour ce  moment, prin care pune cruce carierei politice a lui Francois Hollande, președintele Franței, captează oarecum atenția. Ca și șomajul ridicat. Nu este bălăcăreala românească, francezii sunt civilizați și când se înjură.

Mă uit cum cad frunzele din stejar.  Anul viitor vor da altele. Ce-i pasă stejarului? Poate doar mie, că trebuie să le adun și să le pun în saci. Anul trecut am strâns vreo patruzeci de saci de plastic. I-a luat primăria. Mă gândesc la miile de români care pleacă precum frunzele, toamna, din stejarul românesc. Dintotdeauna au plecat. Cimitirele franceze au o mulțime de cruci românești. Umbra lui Cioran rătăcește încă pe Rue de l’Odeon. Astă vară am zăbovit la mormântul lui Enescu, nu departe de cel al lui Chopin, în Pere Lachaise. Alături de cenușa Mariei Callas, de Edith Piaf și de generalii lui Napoleon. Atunci m-am simțit cu adevărat obosit. Nu de lunga preumblare printr-un cimitir muzeu, ci de dorul de țară, de inutilitatea lungilor ani de zbatere în căutarea unei identități de care să fiu mândru, a unui drum care să fie acolo, acasă și nu printre străini. A plecat pur si simplu, zic unii, ce mare scofală? Întradevăr, ce mare scofală.

Ce-ar mai fi de spus? Că Rapsodia Română se trăiește cu intensitate maximă aici, într-un orășel de lângă Toulouse, că Jean Moscopol îți rupe carnea aici, cu Tot ce e românesc nu piere, că între doi mititei , cu prietenii mei de aici, ne duelăm în citate de cronicari români? Aici. Aici suntem noi, românii din diaspora. Identitatea ți-o poți găsi și la două mii de kilometri de acasă sau la douăzeci și două de mii. Noi ne-am dus la vot, la Toulouse, cum se duceau ai noștri pe vremuri la horă în sat.  Ne-am făcut poze. Unii lângă noi se aranjaseră la un selfie îmbrăcați în hanorace de culori diferite: albastru, galben și roșu. Așa au vrut ei.

Nu ne spuneți că o să se fâsâie și votul ăsta, că ne-am entuziasmat degeaba. Până la urmă am votat pentru plăcerea noastră de a spune NU! și DA! Am votat pentru întoarcerea acasă. Pentru că întotdeauna ne vom întoarce. Chiar dacă crucile ne vor rămâne înfipte în pământul Franței. Am votat pentru că ne iubim țara. Nu aveți de unde să știți decît atunci și dacă, veți avea curiozitatea, norocul, sau poate neșansa să vă îmbarcați spre Lumea Nouă, ca și noi. Dar dacă cineva încearcă să analizeze acest fenomen, al votului românilor din diaspora, îl avertizez că nu există instrument sociologic pentru această cercetare. Este vorba despre patriotism în stare pură. Este vorba despre Genetică. Că am ars facebookul? Da, l-am ars. Și uite că ni s-a răspuns pe măsură. Unda de șoc a ajuns până acasă.

Am strâns frunzele stejarilor  în cîteva grămezi și le-am dat foc. Cenușa am să o împrăștii pe mica parcelă de teren pe care soția mea a cultivat, în joacă, câteva roșii, vinete și ardei. Poate că vom avea o recoltă mai consistentă anul viitor. Sunt bune și frunzele astea la ceva. Sunt multe, uscate și ard repede…



Citiţi şi

După zece ani de străinătate, m-am întors definitiv în România

Și-a luat „like”-ul înapoi!

Accepți să vă mutați împreună, dar să plătești și jumătate din chirie?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
837 views

Your tuppence

  1. julie / 12 March 2015 1:22

    Sa zic ca pe Facebook : BIG LIKE ! Asa ceva nu se (mai) comenteaza. Se aplauda. Tiii… ce-mi place sa va citesc …. si-i trecut bine de miezul noptii si la 6 trebuie sa ma scol si parca as mai citi ceva …. Astia de la Catchy m-au “prins ” si bine-mi mai pare ca uite-asa citesc si eu lucruri faine in miez de noapte . Merci.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro