Vizita

11 January 2018

E în vizită. S-a instalat la masa din bucătărie și am servit-o cu o cafea.

– Are mult caimac și nu e fiartă bine. Și ce tare o faceți. Eu nu o fac așa…

Mă ofer să i-o „înmoi” cu lapte.

– Cafeaua cu lapte nu e sănătoasă.

– Îți pun puțină apă rece atunci?

– S-o strici? Las-o așa acum, dar nu e bună…

Mă scuz, dar am de gătit. Nu mă deranjează că a venit fără să mă anunțe – nici nu se pune problema – dar eu trebuie să gătesc.

Fac ceva simplu, rapid, să nu stau mult timp cu nasul în oale și să nu-i acord atenție. Fac o varză călită. Curăț ceapa și mă apuc s-o tai julien pe un fund de plastic.

soacră

– Eu tai ceapa în mână. Mărunt, nu așa mare.

– …

– …și varza, mai întâi o frec cu sare.

– Merge și nefrecată, o tai imediat și vin să stăm de vorbă, îi zic.

– Lasă că nu sunt nevorbită… Așa tai tu varza?

– Așa cum?

– Așa mare? Păi, și mămica, Dumnezeu s-o ierte! (și aici își face o cruce evlavioasă cu ochii peste cap de zici că acum leșină și se scurge pe sub masa din bucătărie… dar nu apuc să mă alarmez, că-și revine brusc și continuă) și cu mine o tăiem mărunt, mărunt… fideluță!! Ce faci cu palaștoacele alea în oală?

– Varză călită! îi răspund și simt că începe discret să mi se zbată un ochi. Nu mă enervez, o cunosc, știu ce-i poate pielea, dar uite că ochiul stâng nu respectă ordinele și iese din rând…

– Ai pus untură?

– Ulei!

– Nu iese bună, n-are niciun gust cu ulei…. Eu nu mănânc!

– Bine îți dau altceva… îți fac o friptură delicioasă la grill, vrei?

– Nu mi-e foame. Dar ce te tot foiești așa? Ai pus-o la foc? I-ai pus borș? Că fără borș nu e bună de nimic, zici că mănânci carton presat… Dar pâine ai?

– Fac imediat, să fie proaspătă, și-i arăt din ochi mașina de pâine nou-nouță.

– Mda… eu fac pâinea de mână și iese un deliciu…

Ochiul meu stâng a luat-o razna, mai are puțin și iese din orbită… Cu ultimele puteri, zâmbesc silit și-i zic că mie îmi place așa și trag nădejde că aici se încheie dialogul despre abilitățile mele culinare.

Dar n-am nicio șansă, căci lovitura decisivă de-abia acum vine:

– Poate ție, dar lui fi-miu, sigur nu!!



Citiţi şi

Două Prime Doamne

Mândrie de olteancă

A muriiiit Floriiiiiiii!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,136 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro