Vom avea întotdeauna Parisul…

Andrei Crăciun

16 November 2015

Andrei 2L-am crezut pe Humphrey Bogart în „Casablanca”. Am crezut în el ca într-un profet.

Cum să nu crezi un bărbat în fulgarin, cu gulerul ridicat, cu pălăria bine așeazată (avea dreptate John Steinbeck – felul în care un bărbat își poartă pălăria spune multe despre el!), un bărbat care îi spune unei femei care urmează să plângă – lacrimile ei plutesc în aer și lasă urme înainte să se întâmple – că vor avea întotdeauna Parisul?

Cum să nu crezi în privirea sa rece de om care tocmai își refuză iubirea ca să o salveze? Am văzut și am revăzut această secvență de sute de ori. Ajunsesem să îmi cioplesc din ea primul articol din Constituția oamenilor care trebuie să înfrunte dragostea, cu toate ale sale: „Vom avea întotdeauna Parisul…”.

Am călătorit în Paris, cu tot bagajul de clișee la mine, clișee pe care realitatea firește că le-a spulberat, n-am înnebunit; m-am rătăcit în Paris și n-am fost romantic, am făcut dragoste în Paris și am traversat despărțiri și am privit îndelung Sena, noaptea. Pe atunci, oamenilor nu le tremurau inimile și nu explodau felinare și toate războaiele păreau îngropate în trecut. Pe atunci, noiembrie era departe.

sanda nicola, place de la republique

Place de la Republique, Paris, foto: Sanda Nicola

Am fost la Paris vara și am fost la Paris iarna, intenționam să revin în fiecare an pe tot parcursul vieții mele, să mă întorc așa cum m-aș întoarce acasă, i-am urcat podurile, am băut în cafenelele și în barurile sale, am privit la el ca la un fel de far, fără să orbesc în fața nenumăratelor sale capricii. Știam, știam prea bine că și Parisul este înălțat tot pe un turn de nedreptăți și că într-o zi…

În februarie, anul 2015, am văzut soldați cu mitraliere la piept mărșăluind pe marile bulevarde. Dușmanul – însă – nu se arăta. Dușmanul putea fi oricare dintre acești criminali care declaraseră război civilizației. Era un preludiu la moarte. Era groaznic.

Apoi s-a făcut vineri și s-a stins lumina în lume. Iată: Parisul pradă barbarilor, ca în secole pe care le credeam încheiate și nu erau! Ce va urma pentru Paris, pentru noi?

N-au murit doar oameni, la întâmplare, la Paris vineri, în noaptea aceea, a murit și confortabila noastră iluzie – iluzie de cafenea, da – că războiul s-a încheiat și că noi trăim o pace. Nu era așa, și, la drept vorbind, niciodată n-a fost.

„Vom avea întotdeauna Parisul…”. Vocea lui Bogart e altfel acum. Ar fi trebuit să protejăm, cu adevărat, dreptul universal al îndrăgostiților lumii să viseze la Paris. N-am făcut asta. Vineri, în noapte, s-a înfăptuit o crimă tocmai împotriva acestui fel de umanitate.

midnight in Paris

Urmează Epoca Luminilor Stinse? Teroarea ridicată din frică? Dacă Parisul capitulează, cu el capitulează întreaga noastră rezistență la întuneric. Nu ați uitat, sper, mai vechea epistolă către Corinteni: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

Nu trebuie să citim toate acestea în Biblie. Putem, la fel de bine, să le citim în „Casablanca”. Cred, cred încă în cuvintele lui Bogart dintr-un film de cinema vechi, din timpul altui război, un film de dragoste și de propagandă. Credința. Nădejdea. Dragostea.

Lumea o va lua întotdeauna de la capăt cu primii doi oameni care se vor îmbrățișa pe Bulevardul Voltaire – nu din disperarea care însoțește sfârșitul, ci numai și numai din iubire.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Jurnal de Paris

Curajul de a fi imperfecți si vulnerabili

… și mai apoi un bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
964 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro