Vorbele pe care nu vreau să le aud

Oana Dușmănescu

18 June 2013

„Tu ştii cel mai bine. Faci cum vrei”. Da, eu mă pricep cel mai bine la dramele şi comediile mele. Când aud însă de la cineva apropiat vorbele astea inima mea mă înşală cu o bătaie. O ia înainte cu un sfert preţios de secundă, străduindu-se din răsputeri să se coreleze cu raţiunea.

Când un prieten îţi spune că „tu ştii cel mai bine”, lucru pe care tu fie îl cunoşteai deja, fie nici măcar nu îl bănuiai – căci confuzia e de mai multe feluri, iar indecizia se manifestă multitentacular – undeva, deasupra ta un nor se sinucide subit prin dezmembrare, iar resturile lui îţi cad în cap, sub formă de cărămizi.

Desigur, deciziile privind propria existenţa trebuie să ne aparţină. Uneori, când sunăm un om drag pentru a vorbi cu el despre ce e de făcut într-o dilemă sau alta, de la divorţ până la achiziţionarea unei rochiţe de bumbac, nici măcar nu ne aşteptăm să ne ofere soluţia. Ar fi prea simplu şi nu ar fi cinstit. Am umbla toţi prin lume cu ideea că există cel puţin o persoană care ne ţine lampa aprinsă deasupra creierului când acesta are chef să se întunece. Şi ar fi senzaţional, dacă nu am uita că lumea nu e un cerc perfect, în care toată lumea să îşi aibă păzitorul pus deoparte.

Când mergem la alt suflet să ne vărsăm umorile şi speranţele şi picioarele în gură pe care le-am luat în ultima vreme, vrem să nu ne doară. Să urcăm uşori în braţele lor, nu să ne aiurim şi mai tare, în faţa unor cuvinte vecine bune cu indiferenţa, deşi poate nu sunt. Poate, uneori, „Tu ştii cel mai bine. Faci cum vrei” înseamnă „Tu ştii cel mai bine. Faci cum vrei”. Dar mie tot nu-mi sună bine.

Nu vreau să mi se spună să fac cum vreau. La asta sunt specialistă cu doctorat. Sunt mama independenţei, mai ceva ca tipa sexi din tabloul „La Liberté guidant le peuple” a lui Delacroix. Exact de asta am nevoie uneori, să nu fiu singură pe drumul meu, chiar dacă e întunecos şi înfricoşător pentru alţii.

Sau trebuie să fiu luată de umeri şi să fiu întoarsă cu delicateţea sau cu bruscheţea cerute de moment ca să văd că mai există şi alte libertăţi în afară de acelea care mă obsedează pe mine.

Îţi pui întrebări. Poate meriţi să fii abandonat? Sau măcar ameninţat cu abandonul? Adicăăăă, dacă te duci pe drumul acesta te mai susţine cineva sau nu? Adicăăăă, e treaba ta ce faci şi nu va mai fi şi treaba altuia? Cum, cum se traduc vorbele astea?

Sau poate ai vorbit prea mult despre tine. Sau poate relaţiile se rup indiferent de ce se spune sau nu se spune. Sau poate eşti prea tumultuos şi lumea oboseşte vădit lângă vârtejurile tale. Sau poate chiar e treaba ta şi gândurile tale conţin rezolvarea.

Dar, mă rog, tu ştii cel mai bine…

Citiţi şi

Oricât ar dura, să te bucuri că l-ai întâlnit

Iubirea e atunci când…

La naiba cu iubirile imposibile!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,287 views

Your tuppence

  1. irinaaa / 18 June 2013 12:51

    Te inteleg perfect.din pacate concluzia este : indiferenta:)

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro