“Vorbim noi, ciao!” Și au trecut 55 de ani…

Catchy

15 March 2017

Încep cu o frază a scriitorului meu preferat, Marc Levy: „Se zice că, pentru a te vindeca de un amor, ai nevoie de jumătate din timpul cât a durat.”

Dar dacă iubirea e din altă viață, timpul omenesc nu va fi de ajuns să te vindece.

For my precious,

Inima oceanului e la mine. Asta şi toate amintirile, locurile, clipa binecuvântată când te-am cunoscut şi cea nenorocită când te-am pierdut.

Am ştiut să te port cu mine şi în ultimul vis dinaintea morţii ce venea să mă onoreze cu prezenţa.

Am ştiut să păstrez zâmbetul pe faţă, cum mi-am promis, şi am continuat să scriu, cum ţi-am promis. Nu ştiu exact ce ai mai citit, dar una rămâne legată de noi şi de adolescenţă. De iubirea nebună pe care ţi-am purtat-o.

Mi-am continuat viaţa, am sperat să te revăd, să-mi spui că mă iubeşti şi  că mă vrei înapoi. Am visat tot timpul să fiu fericită, să întâlnesc o iubire măcar cât jumătate din ce aveam pentru tine. O iubire adevărată nu moare. Am adus pe lume o minune, şi l-am iubit pe tatăl ei, dar nu cum te-aş fi iubit pe tine. Am zâmbit când urla prin casă: „tatăă”, dar nu cum aş fi zâmbit dacă ştiam că „tatăă” ai fi fost tu.

În tot acest timp, nu ştiu tu cât de fericit ai fost sau dacă ţi-ai dechis inima şi dacă cineva te-a iubit ca mine : „în ciuda a ceea ce erai şi nu pentru cine erai”.

Şi nu mai am nici măcar o poză cu tine, dar în mintea mea e poza perfectă, imaginea ta.

așteptând dragostea

În această clipă, nimic nu mi-aş dori mai mult decât să-ţi văd zâmbetul pentru ultima dată şi să te strâng în braţe cum nu am putut să o fac nicicând.

Te-aş fi făcut fericit, dar nu m-ai lăsat. Ultima oară te-am văzut când încă îmi zâmbeai şi mă amăgeai: „Vorbim noi. Ceau.” . Şi aşa s-a terminat ceva ce a început cu 55 de ani în urmă. Ceva ce m-a urmărit întreaga viaţă din umbră: amintirea ta.

A început cu un zâmbet pe care-l iubeam şi s-a terminat cu acelaşi zâmbet.

Te-am simţit laş în toţi aceşti ani. Am vrut de atâtea ori să te întorci să mă opreşti.

În braţele soţului te simţeam pe tine. Până şi fata mea îmi amintea de copila din mine de pe atunci. Sper doar ca ea să iubească un om care să o merite, şi care, dacă e nevoie, să lupte cu preţul vieţii pentru a o avea.

Şi chiar înainte să mă avânt în ghiarele morţii, am tot imaginea ta, nu a soţului, şi a iubitei mele fiice. John m-a iubit enorm, iar eu nu-l meritam, dar s-a mulţumit să trăiască în umbra ta, doar pentru a mă avea câteva clipe cu inima lângă el, pentru a-mi gusta buzele. Şi el a luptat cu cel mai groaznic duşman pentru a fi a lui. Cu amintirea ta.

L-am găsit în atâtea nopţi plângând, pe el, un bărbat, şi totodată l-am auzit de atâtea ori blestemându-te că i-ai întunecat fericirea alături de mine. Nu te-a cunoscut şi nici nu i-am povestit vreodată multe de tine, mă simţeam vinovată că nu-l pot iubi cum merită.

Până şi în nopţile tandre te blestema printre dinţi, când, deşi eram a lui, mă simţea cu gândul departe.

Nu ştiu dacă am fost o soţie bună sau o mamă strălucită. Mă gândesc că, pentru lumea în care trăim, trebuia să îmi educ fiica mai dur, mai raţional, şi totuşi am învăţat-o dulceaţa vieţii şi visele frumoase. Sper doar ca ea să nu fie la fel de visătoare ca mine, cum îmi spuneai : „zăpăcită, siropoasă” ?

Pe lângă femeia de succes, acea visătoare care şi-a scris viaţa în cărţi, am fost femeie. Una care a făcut şi greşeli. Cea mai mare greşeală, dar şi o minune, de altfel, a fost că te-am iubit şi încă o fac. Deşi mi-am continuat viaţa, nu mai eram eu stăpână pe ea. Raţiunea a fost cea care m-a condus după ce ai plecat tu. Am păstrat copila în scrieri şi puţin în realitate. Prinţul s-a îndrăgostit atât de femeia, cât şi de copila din mine, dar şi de fiecare zâmbet sau lacrimă.

Eu, probabil, fusesem creată pentru acest prinţ şi el m-a aşteptat toată viaţa, dar nu era pentru mine. Aveam multe în comun de altfel, doar că îmi păreau banalităţi. În schimb, ţin minte şi acum lucrul pe care-l uram amândoi. Probabil eram singurii cărora nu le plăcea MIEREA. Nu ştii câţi bărbaţi am alungat din viaţa mea doar pentru că iubeau mierea şi încercau să mă convingă să mănânc.

Îmi amintesc şi cum alţii m-ar fi protejat de bulgări de zăpadă, pe când tu mă protejai până ce dădeai. Şi parcă acea zăpadă era mai caldă când venea de la tine. Nu pot uita nici telefoanele târzii, când şoaptele noastre tulburau liniştea nopţii. De fapt, nu am uitat nimic din toate amintirile noastre. Sper că nici tu.

Sper că ai fost fericit şi iubit aşa cum meritai.

Cu dragoste, a ta bătrânică,

MADELAINE.

10 iunie 2064

LONDRA

Guest post by Ștefania Minia

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
17,968 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro