Vreau mai mult decât papa, caca…

Catchy

22 August 2017

Am început terapia în urma cu o lună. Da, ştiu că în România încă este o mare tragedie să mergi la psihoterapeut. Unii gândesc totuşi altfel şi mă bucur că sunt şi eu printre ei. Când simţi că ai nevoie de ajutor, în mod normal, îl ceri.

Eu am simțit că sunt depăşită de situație din următoarele motive:

– sunt mamă de 2 ani, cu un copil hiperactiv, alăptat la cerere: cerere foarte mare, care depăşea limitele mele uneori. Am realizat că tot timpul meu îl acordam 100% copilului, pentru mine nu mai făceam nimic, iar asta ducea la frustrări nenumărate, care mă făceau insuportabilă;

– relație cu soț, pe butuci, pusă pe plan secund, sau mai bine spus lăsată acolo în background, undeva. Încercăm acum să o scoatem la suprafaţă. Dar vreau să vă spun că nu este deloc uşor să găseşti ceva ce s-a rătăcit, iar uneori nici nu ştii măcar exact unde şi ce să cauți. Sfatul meu este să încercați să faceți ceva înainte să ajungeți aici. Garantez că va fi mai uşor, dacă nu lăsați să treacă prea mult timp neutru, gol, de pură levitație în relația voastră

– lipsă de activitate intelectuală: când eşti obişnuită cu un job solicitant full time, care îți consumă resurse multe, dar îți și oferă satisfacții mari, nu e chiar uşor să treci brusc doar la schimbat de scutece, hrănit copil şi făcut activităţi specifice bebeluşilor. Începi să simți nevoia de socializare şi cu oameni mari, despre alte subiecte în afară de caca, papa şi care wrap sau ssc e mai potrivit pentru voi. Eu nu am simțit-o totuşi până pe la un an și jumătate de mămiceală, dar apoi m-a lovit ca un fulger. Vă asigur că îmi iubesc la fel de mult copilul, dar am decis că trebuie să mă iubesc şi pe mine, mai ales dacă îmi doresc să fiu un exemplu pentru el.

happy

– multe întrebări fără răspuns! Întrebări pe care dacă le discuți cu prieteni, familie sau chiar soț, îți vor spune că filozofezi şi că vrei tu să complici tot timpul lucrurile şi viața! Adică un fel de “Hai, trăieşte şi tu din inerție, că e super mişto aşa şi oricum ce rost are să nu fii robot!? Că doar 99% dintre oamenii ‘normali’ de pe planetă sunt aşa şi o duc ‘foarte bine’, apoi mor şi vin alții la rând şi e super cool!” Da, afirm tare şi răspicat că aproape toți suntem doar nişte mecanisme care funcționăm din inerție, iar apoi pretindem că suntem fericiți,  “doar uite ce poză faină de ‘happy family’ mi-am pus pe facebook şi am primit deja 200 de like-uri! Acum clar vede toată lumea că avem o familie perfectă, aşa că ‘we can move on’!”

– dorința de a regăsi lucrurile simple care te fac cu adevărat fericit. Exact ca atunci când erai mic la bunici, iar o felie de pâine cu untură şi sare, alături de o ceapă verde proaspăt culeasă din grădină, era simfonie pentru papilele gustative. Sau o plimbare cu trenulețul în parc alături de o vată pe băț era satisfacția supremă a oricărui copil, iar fericirea i se putea citi cu uşurință în privire. Voi spune un clişeu, dar lucrurile simple, care nu pot fi cuantificate în bani, chiar sunt de fapt cele mai valoroase. Noi le neglijăm în totalitate şi de cele mai multe ori nu avem timp nici să ne dăm seama că facem asta. Suntem grăbiți în goana asta nebună după lucruri de oameni mari, cică mai importante, şi uităm să mai facem ceva şi pentru sufletul nostru.

Acestea, şi încă vreo câteva aspecte, m-au făcut să încep un proces de resuscitare – viața mea devenise la fel de monotonă ca EKG-ul unui om mort. Dar cred totuşi că poți să trăieşti (nu să exişti doar) chiar dacă ai un copil (sau mai mulți). Eu am început procesul de reabilitare sufletească. Mut mobilă neuronală, zugrăvesc sinapse, şi totul începe să prindă contur. Mai mă împiedic de câte un covor neaşezat încă la locul lui, mai am ceva drum de străbătut până să ajung la curcubeu, flori multicolore şi lucruri simple, dar simt că sunt poziționată spre direcția dorită.

Miercuri, vreau totuşi să îi pun următoarea întrebare lui M. (terapeutul meu): “Aşa-i că aproape orice situație nu poate fi catalogată ca fiind bună sau rea?” Eu cred că diferitele momente din viața noastră sunt exact aşa cum vrem noi să le vedem! Poți foarte bine să faci din cea mai întunecată trăire ceva minunat, dar şi dintr-un colț de rai poți face iad. Încă nu ştiu ce îmi va răspunde el, pentru că vorbeşte foarte puțin, aşa cred că fac terapeuții ăştia. Sunt sigură că răspunsul lui va fi unul scurt. De obicei răspunsurile lui, atent calculate, mă fac să simt un fel de siguranță. Sigur va şti că eu mi-am dat deja răspunsul la întrebare şi practic doresc doar o confirmare a ceva ce eu am setat în minte.

Cred ca nu v-am spus încă ce minunat este să poți zice orice îți trece prin cap, chiar dacă aparent pare cea mai mare tâmpenie din Univers. În cele din urmă, îți dai şi tu seama că ai zis o tâmpenie sau poate tocmai ai făcut o descoperire despre tine. M. are răbdare să mă asculte de fiecare dată şi deține metode geniale prin care mă face şi pe mine să învăț cum este să ai răbdare şi să nu fii tot timpul în control absolut (nu sunt încă prea pricepută la capitolele acestea, dar învăț să mă cunosc mai bine, să îmi dau seama cine sunt cu adevărat şi ce vreau de la mine pe mai departe).

Mintea noastră este un mecanism extrem de complex, pe care e minunat să îl putem coordona, dar nu cred că este necesar să facem asta tot timpul. Trebuie să ne dăm voie şi să simțim pur şi simplu. Dacă ai o trăire frumoasă, bucură-te, nu îți pune prea multe întrebări şi trăieşte-o cu adevărat!

Eu am decis să evadez din spațiul acesta îngradit ce se numeşte ‘viață normală’, standardizată. E trist şi plictisitor să trăieşti fără să simți prea multe, ‘let’s face it’. Încă nu reuşesc să îmi mențin constant stările de bine. Dar cred că nici nu trebuie să fac asta. Îmi dau seama tot mai mult că este perfect în regulă să fii trist, să te doară, să vrei să urci singur într-o pădure şi măcar o săptămână să nu mai cobori de acolo. Este bine să accepți, să îți însuşeşti şi chiar să îmbrăţişezi stările tale negative! Fă-le ale tale, ai grijă de ele la fel ca şi de cele pozitive şi astfel vor trece mai uşor şi mai frumos :). E greu, dar se poate! Vă recomand să exersați până vă iese bine. Asta fac şi eu aproape zilnic: câteodata renunț, că mi se pare mult prea greu, dar câteodata îmi iese atat de bine că nici nu îmi vine să cred.

Mi-a trimis M. un citat care zice că doar atunci când ajungi să conştientizezi că problemele tale îţi aparţin, poţi atinge adevărata fericire. Poate cineva să nu fie de acord cu asta?

Doriți-vă lucruri frumoase, pozitive, mărețe! Faceți acțiuni în direcția împlinirii visurilor voastre şi Universul vă va conduce exact acolo unde vă doriți. Fiți siguri că puteți face orice vă propuneți. Citiți cartea sau vizionați filmul “The Secret” (în caz că nu ați facut-o deja) – vă promit că va fi o experiență revelatoare, dacă faceți asta cu o minte şi o inimă deschisă.

Acum, eu mă duc să caut lucruri simple. În drum spre ele, promit să nu mă împiedic de obstacole mari – le ocolesc eu cumva să ajung exact acolo unde îmi doresc. Nu e perfect nici unde vreau eu, e tot viață, dar măcar o voi trăi, pentru că am decis să încetez doar să exist. Cert este că sunt deja în lift, care e în plină ascensiune.

Guest post by Dana

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

„Crede și nu cerceta!” e o mare minciună

Dragul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,330 views

Your tuppence

  1. Valentina / 23 August 2017 21:28

    Ceea ce ai scriu tu cu simturile seamana a programare.Cele mai intense trairi le-am avut fara sa vreau, fara sa le doresc.Poti sa iti doresti, dar nu se mai intampla.Sincera sa fiu pe mine nu ma cam inspira textul asta parca luat dintr-o carte motivationala.Si intocmai daca este sa mai iau dupa text sunt o persoana razbunatoare, spre exemplu , pentru ca ma respect, ma pun pe mine pe primul plan mereu.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Valentina / 23 August 2017 21:26

    Ceea ce ai scriu tu cu simturile seamana a programare.Cele mai intense trairi le-am avut fara sa vreau, fara sa le doresc.Poti sa iti doresti, dar nu mai intampla.Sincera sa fiu pe mine nu ma cam inspira textul asta parca luat dintr-o carte motivationala.Si intocmai daca este sa mai iau dupa text sunt o persoana razbunatoare, spre exemplu , pentru ca ma respect, ma pun pe mine pe primul plan mereu.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Dana / 23 August 2017 22:04

      Valentina, ai perfecta dreptate cu privire la simturi. Aceea am simtit in momentul respectiv, cand am scris articolul. Dar ce zici tu e perfect corect. Vin natural starile astea, si nu trebuie sa te chinui sa faci ceva, pentru ca nu are cum sa iti iasa – cel putin nu pentru o perioada indelungata 🙂 Abia cand nu te mai chinui sa faci ceva ce nu iti placea, poti spune ca incepi sa fii bine. Realizam asta pe parcurs si intelegem lucrurile astea din mers. Dar disponibilitatea individuala spre schimbare pozitiva, trebuie totusi sa existe. Numai bine iti doresc! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  3. Valentina / 23 August 2017 15:26

    Uneori poti sa mergi la psiholog si tot nu gasesti rezolvarea.Am o amica, care a fost la pshio si inainte si dupa divort, a avut puterea sa lase copiii de 3, respectiv 5 ani, In Romania, la fostul sot si ea s-a recasatorit cu altul, pentru ca nu a vrut sa accepte ce-i zicea toata lumea”Ce daca te insela ca tot pe tine te iubeste!”.Simona Catrina, tot a murit cu optimismul in brate.Comit si eu o crima, pun pe cineva sa-i bata copilul lui x si dupa aceea ma duc la psiholog ca sa imi curete subconstientul, ca de m-am bucurat si eu de moartea copilului.Sincera sa fiu, astept sa vad daca mancam coliva de la Miriam Eugenia, anul asta, aia care a scris editorialul “Regret ca n-am batut-o pe amanta”, ca de cancerul a recidivat, cum am spus eu. Sa fim optimiste, vom manca coliva!
    PS.Daca Miriam moare inseamna ca le vor muri copiii la alea care au pus in practica ce a scris ea?
    Eu am fost la psiholog,de curiozitate, am povestit, am prietena si tot mi-a spus ca tot trebuie sa urmez tratamentul medicamentos, pentru reglarea presiunii intracraniane si sunt perfect normala daca o sa ma bucur ca x face cancer avand in vedere cate medicamanet am luat.Sunt optimista, astept ca legea compensarii sa isi faca efectul.Deja la una bucata persoana am avut dreptate, cancerul a recidivat si presimt ca moare in cateva luni.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Ileana / 22 August 2017 19:28

    Te felicit! Am fost în locul tău, am ieșit la liman și da, merg regulat la terapie pentru că am avut atâtea de învățat despre cum să refac legăturile cu mine însămi pt a fi ok pt familia mea! Copilul meu are acum 7 ani, lucrurile s-au schimbat de abia la 4 ani, dar suntem pe drumul cel bun, acum plecăm peste tot împreună, facem drumeții și tot felul de lucruri cu cea mică, viața profesională e ok, intelectul meu devorează iar cărți, e ca și cum trăim cu încă un adult din multe pdv, pt că viața a devenit infinit mai simplă. Nu-ți pierde speranța, dă-i înainte, că ai început bine. Vei mai avea, poate, momente de cădere, dar e normal, e viața. Și nu uita nicio clipă să te pui pe tine pe primul loc pentru a fi capabilă să îți iubești sănătos familia. Nu ai cum să știi ce e iubirea adevărată, altruistă, până nu ți-o oferi, cu generozitate, întâi ție însăți

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Dana / 22 August 2017 22:49

      Multumesc si eu de apreciere 🙂 – sa traim toti frumos si sa ne iubim la intensitate maxima pe noi insine. Vom revarsa doar iubire si pentru cei din jurul nostru in acest mod, intr-adevar! ♡

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro