Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vreau să stai!

20 July 2018

MONICA TONEADragul meu,

Ai plecat cu o umbră de dezamăgire în ochi. Apucaseși să observi probabil vaga mea iritare, acumulată numai din neputința că nu te puteam opri. În loc să dau curs gândului, m-am îmbufnat și am tăcut. Să rămâi aici, lângă mine, unde sufletul îmi tresare de fiecare dată când mi-l atingi. Observaseși, dar ai ales să nu reacționezi. La ce bun, când oricum nu depindea de tine această decizie? Ori preferai să eviți o scenă?

Aseară eram influențată de senzația de abandon. Apropierea momentului pe care mintea îl respingea sistematic îmi accelerase simțurile, iar nota dramatică care atât te enervează pe tine dădea tonul conversației. Ce aș fi vrut să-ți comunic? Vreau să stai! În loc să articulez, să-mi emit temerile, să te avertizez, am tăcut și m-am înverșunat în mine. De aici, tăcerea mea mocnită, nervii răsfrânți pe alocuri și priviri încărcate de reproș.

Acum te-ai îndepărtat. Nu mă consolează deloc gândul că mă porți cu tine, așa cum îmi povestești de fiecare dată. Ezit să te cred, deși ești convingător. Dau deoparte ideea, uneori îmi place să mă complac în starea asta de autocompătimire agasantă. Neproductivă, dar balsam pentru melancolie. Bună de pus pe rană, să mă hrănească și să mă ajute să mă redescopăr în ipostaze în care nu mă regăsesc decât arareori.

Îmi lipsești și adeseori uit cu prea multă ușurință cât de mult. E mai simplu să rămân ancorată într-o realitate placidă, decât să recunosc că-mi place să mă surprind pe mine însămi arcuindu-mă emoțional după cele mai întortocheate trăiri. Care, în același timp, îmi fac și bine și rău. Bine, cum de fiecare dată sunt uimită de intensitatea lor, rămasă neschimbată peste vreme. E îmbucurător, nu?  Rău, pentru că lupt neîncetat să le maschez, dintr-o idee deformată. Mi se pare greu de crezut că experimentez același gol din stomac ca și acum 20 de ani. Derutată de senzații, tendința mea e sa le suprim, cu scopul bine definit de a mă alinia cu ceea ce cred alții că este posibil. Ne grăbim mereu să respingem incredibilul din viață. În loc să-i îmbrățișăm menirea.

cuplu vin

Dar dă-mi voie să-ți mărturisesc aici, în această clipă de sinceritate absolută, cât de emoționată sunt de fiecare dată când te regăsesc. Distanța este relativă. Îndepărtarea la fel. Că au trecut opt ore sau o săptămână, tot la fel mă manifest. Trișez însă. Ascult cu atenție maximă sunetele familiare ale mediului înconjurător. Motorul care turuie în fața casei mulțumit că a ajuns la destinație, cheia răsucită în ușă și primii pași pe piatra rece din hol. De cele mai multe ori, pretind că sunt extrem de ocupată. Disimulez…

Înțelegi, nu e nevoie să evadezi pe alte continente ca acum, pentru a trezi în mine această tresărire! E suficient să ieși pe ușa de la intrare, dimineața, în drum spre birou și gândul fugar că te voi revedea spre seară se strecoară pe neașteptate. Îl alung, suprinsă de cum se prezintă el așa golaș. Neștiind să-l gestionez, îl resping cu consecvență.

Însă așa nu știi. Nu știi că te port în mine. Poate ești uneori confuz de contrarietatea manifestărilor mele. Recunosc, e o mare discrepanță între ceea ce las să tanspară și ceea ce simt cu adevărat. Nu se poate să nu fi remarcat că uneori atitudinea mea sugerează exact opusul a ceea ce simt. Încă învăț cum să-mi primesc cu seninătate stările afective. Să le accept în totalitate și să nu mă mai sperie seriozitatea lor. Vibrația nealteratei iubiri ce ți-o port.

Există totuși momente de o rară autenticitate, ca acestea, când mintea, inima și aerul ce-l respir, prea pline de tine, dau pe dinafară. Frânturi din mine se răsfrâng atunci până la tine. Dar știi, nu ? Totul e orientat spre tine, așa decalat cum este, nimic nu se risipește. Și doar te chem în gând. Te îndemn. Să mă știi, să mă cunoști, așa cum numai tu ești capabil. Să mă iubești. Să mă cuprinzi și să mă liniștești. Și invers, să mă liniștești, să mă cuprinzi și să mă iubești. Tu, pe mine, fără abateri, fără ocolișuri, fără rețineri… Așa cum numai tu ești în stare.

Să revii repede! Urăsc plecările tale.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Scrisoare de la o fostă către o altă fostă

Scurtă scrisoare de dragoste către ziarele care nu mai există

N-ai contat, dar ai putea să fii deșteaptă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
788 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro