Vrei să…? Nu, mulţumesc

Marius Constantinescu

25 May 2015

Marius ConstantinescuMen I may not know, but shoes, shoes I know!, spunea Carrie Bradshaw într-un episod din Sex and the City, în care îşi apăra, în mod legitim, competenţa în de-alde Manolo, Sergio Rossi, Louboutin şi Jimmy Choo. O replică devenită cult şi bună de pus pe Facebook când n-ai ce face şi vrei să culegi like-uri neimplicate şi anemice.

Dincolo de aparenta ei superficialitate frivolă, am ales această vorbă (pentru că alta nu mi-a tranzitat materia cenuşie) şi pentru că, în ultima vreme, constat din ce în ce mai dese derapaje în tot felul de zone despre care credem că avem habar, dar se simte de la o poştă că nu.

Scriam odată despre un exerciţiu util fiecăruia din când în când: redimensionarea lungului nasului. Mi se pare ca azi a devenit mai indigest decât penicilina. Părerismul în tot şi toate, nu la modul „mi se pare că” sau „pentru mine”, ci „lucrurile sunt aşa, vă spun eu” se lăţeşte peste exprimările publice cu voracitatea unei maioneze într-o salată de boeuf. Vorbim despre orice, de la balade la parfumuri, de la Enescu la porţelanuri, de la tenis la beauty, de la zoologie la politică, vorbim cu vorbele altora în gură, vorbim şi nu suntem crezuţi. Spunem bazaconii, gafăm imperial, ne poticnim în străchini care nu-s ale noastre, ezităm, tremurăm, memorăm, declamăm, falsăm şi ne dăm arama insuficienţei pe faţă.

Nu mă refer, să fim bine înţeleşi, la personaje-caricaturi, care roiesc în platourile unor televiziuni din lipsă de inspiraţie şi prisos de resurse financiare. Pe ele toate lumea le-a înregimentat deja în tabăra furnizorilor de verzi şi uscate, ale căror deschideri de gură devin bancuri sau… poptămaşisme. Nu, eu vorbesc de oameni care pozează în experţi ai domeniilor pe care le servesc şi care, cel mai adesea, sunt industrii creative în care nu doar că este încurajat, ci obligatoriu să priveşti peste gardul tău. Doar aşa poţi înţelege, poţi stăpâni şi poţi transmite mai bine felia de poveste pe care te angajezi să o spui.

carrie bradshaw

Am stat de vorbă, nu cu multă vreme în urmă, cu David Frossard, excentricul director de creaţie al casei Frapin şi fondatorul Liquides Imaginaires, o nouă declinare inovativă a conceptului parfumeriei de nişă. Discuţia de câteva minute sub ochiul camerei de filmat a fost urmată de o coda off the record, în care personajul mi-a povestit despre studiile sale de filozofie şi despre puterea triadei fiinţă-esenţă-concept. Şi asta, doar pentru că îl întrebasem de ce îşi grupează parfumurile în terţete… Gândul mi-a zburat la un interviu mai vechi cu Bertrand Duchaufour, nasul vedetă al L’Artisan Parfumeur, în care o întrebare despre oud a evoluat într-o scurtă lecţie despre mentalul oriental. Doar două exemple în care interdisciplinaritatea se dovedeşte a fi calea de urmat.

M-am oprit la parfumuri (din nou, veţi spune!) pentru că, în ultima vreme, m-am expus voluntar la tot felul de vorbiri publice despre ele, suficient de mult cât să mă conving că

  1. Marii autori sunt oameni care stăpânesc remarcabil şi alte zone ale culturii umanităţii
  2. Cei care mijlocesc istoria unui asemenea produs pentru noi, profanii, ar trebui să cultive rătăcirea printre arte şi poveşti, deoarece compoziţia intelectuală a unui parfum e, adesea, la fel de spectaculoasă precum cea olfactivă.
  3. A face conexiuni nu e doar seducător, ci recomandat pentru a-ţi individualiza vocea şi a-ţi învigora punctul de vedere. Musai dacă vrei să ieşi în evidenţă, şi nu prin pronunţia unui nume greşit (nu pentru că nu ştii limba, ci pentru că nu ai auzit în viaţa ta de acel nume, care altora li se va părea crucial).

Sigur, argumentul poate fi aplicat oricărui domeniu, iar pledoaria mea (NB, a unui individ care, nu o dată, s-a tras de urechi singur, înainte de a-l trage alţii, pentru saltul dintr-o barcă în alta fără a sta niciodată suficient de mult într-una) este pentru măsură. Justa măsură a bunului simţ. Acel duet între pasiune – cea care te face să diseci literatura universală, arta Renaşterii, chimia organică, geometria euclidiană, muzica barocă până în fibra literei, pigmentului, moleculei, secantei, diezului – şi prudenţă – cea care te opreşte să vorbeşti cu aceeaşi convingere despre gastronomia franceză, arhitectura verde, istoria şahului sau ingineria aerosopaţială. În mai puţine cuvinte spus: a recunoaşte că nu ştii e, de multe ori, a şti să nu faci pasul spre ridicol.

Tentaţia e mare. Statutul de persoană publică, din ce în ce mai curtată, devine hipnotizant. Te pricepi la modă, dar, la o adică, poţi să vorbeşti şi despre escaladă. O dată. Ei, hai şi despre chick lit, că nu-i o mare profunzime. Şi la o lansare de ciocolată, cui nu-i place ciocolata? Şi poţi să scrii şi un status despre puterea serviciului Simonei Halep. Nimic rău în asta, atâta vreme cât enunţi puncte de vedere proprii, impresii, poveşti personale, care nu năduşesc sub miza verdictului şi atotştiutorismului. Cât ai bunul simţ – niciodată sancţionat, întotdeauna reconfortant – de a recunoaşte: ştiu atât, îmi place, mi se pare, nu înţeleg, aş dori să aflu, îi întreb pe alţii, vreau să cunosc mai mult, n-aş merge mai departe, pentru mine asta sună/se aude/se vede/se citeşte/se simte aşa. Şi cât ai puterea de a recurge la două cuvinte care pot ţine departe orice pocinog. Vrei să spui câte ceva despre asta? Nu, mulţumesc.



Citiţi şi

Numele şi data când ai încetat să râzi şi să vorbeşti despre viaţa sexuală

Știi cum îmi dau seama că ești prost?

Sunt originale sau nu produsele de pe Aoro.ro?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,504 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro