Whiplash – un film de trei Oscaruri

Marius Iacob

25 February 2015

– Ce mare lucru e să faci o chestie din asta, gen să bați la tobe?, spunea fosta mea despre fostul ei soț, toboșar într-o formație din Cluj. Adică, zău, cât de dificil poate fi. Să trăiești din așa ceva!.. continua c-un zâmbet puțin ironic pe buzele răsfrânte.

Și eu o aprobam, știind ce job are, după care acasă, cel de mamă cu 1/2 de normă. Numai că un skill de genul ăsta ridică problemele lui existențiale: să cânți la un instrument presupune în același timp interpretarea partiturii (și a te focusa pe note este incomparabil mai plăcut decât să duci corvoada unui job) dar mai cere și un soi de fluiditate, un feeling care-ți permite (sau nu) să pui armonie în interpretare. Ceea ce până la un punct se compară cu buna sau proasta dispoziție cu care vii la serviciu, dar din momentul în care tu-ți poți face treaba chiar cu gândul în altă parte, iar un interpret nu, ajungând să-și facă probleme existențiale (nu sunt bun de nimic) dintr-un feeling nereușit, atunci perspectiva se schimbă puțin.

movie-whiplash

Tot despre un toboșar este vorba și în Whiplash, un film nominalizat în acest an la Oscar la 5 categorii din care a câştigat la trei: cel mai bun actor în rol secundar – J.K Simmons,  cel mai bun montaj şi cel mai bun mixaj de sunet.

Actorul principal (Milles Teller, cunoscut din Two Nights Stand și Divergent) nici măcar nu-mi plăcea până acum – o figură bucălată de adolescent – și nu-l vedeam într-un rol mare. Dar mie nici de Leonardo diCaprio nu mi-a plăcut până ce a scăpat de figura de adolescent și-a început să facă roluri serioase… Ei bine, în filmul ăsta Andrew (Milles Teller) te face să simți… bucuria de a fi acceptat în trupa celui mai bun profesor, cum e să trăiești prin muzică, s-o asculți întins pe jos și să te lași rănit de pasiunea pentru ea.

– Cum știi cine câștigă într-o competiție muzicală, nu e ceva subiectiv?, îl întreabă vărul său Travis la o cină în familie.

– Îți vor da un loc de muncă?, se interesează unchiul

– Fac parte din trupa de top, particip la competiții, e un pas mare în cariera mea!

– Păi mă bucur că te-ai descurcat, sunt sigur că e foarte complicat, îl aprobă condescendent rudele.

Ce mare lucru poate fi?, gândesc toți. Numai pentru asta și tot ar merita să vedeți filmul. Nemaipunând la socoteală că este vorba de jazz. Despre efortul pe care îl presupune cizelarea unui talent, când este foarte ușor pentru oricine să observe când nu ești în formă și să-ți spună: poate că muzica nu este pentru tine.

Pentru că aici nu este de ajuns să fii bun. Trebuie să ții ritmul și să faci față cu grație competiției, asemenea unei femei. De aceea mă mir (cu solidaritate masculină, acum) că fosta mea prietenă nu și-a înțeles fostul soț, deși la început îl admira. Vine o vreme când trebuie să alegi între viață și carieră, și nu toți putem alege viața, fericirea personală sau cea în familie. Iar când vrem s-o facem s-ar putea să fie prea târziu. Despre asta este vorba în Pleasna (Whiplash), dar nu numai atât. Mai e și despre lucrul ăla bine făcut…

Pe Marius îl găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş vrea să fac ceea ce voi face azi?

Vai, dar nu trebuia!

Cum am ratat așa o șansă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
560 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro